Plante medicinale și decorative – Ricinul (Ricinus communis)


Denumiri și etimologie.

Ricinul (Ricinus communis) este un arbust oleaginos, din familia Euphorbiaceae și singurul reprezentant al genului Ricinus. Este originar din regiunile tropicale și subtropicale (India și Africa), unde trăiește ca plantă sempervivescentă. În climatul temperat este cultivat ca plantă anuală. Denumirea științifică de ricinus provine din latină și înseamnă ”căpușă” (”ixodes ricinus”) – nume inspirat de forma tipică a semințelor sale. Communis, tot în latină, înseamnă comun.

Ricin 1Aspect. Cum îl recunoaștem?

În climatul său natural, ricinul poate ajunge până la 15 – 20 m înălțime; în climatul temperat nu depășește 2 – 2,5 m. Tulpina este suplă, glabră (fină, lipsită de perișori) cu o grosime la bază de 3-5 cm, de culoare verde sau roşiatică. Frunzele sunt mari, de aprox. 30 – 40 cm. diametru, palmate, lung pețiolate, lucioase. Frunzele tinere sunt de un roșu intens, iar pe măsură ce se maturizează se colorează în verde.

Ricin 2 Înflorirea se produce sub formă de inflorescențe terminale, în care florile femele, de culoare roșie, sunt dispuse în partea superioară a inflorescenței erecte, verticale, în timp ce florile mascule, de culoare gălbuie, sunt dispuse la baza acesteia. Înfloreşte din luna iulie până la venirea frigului. Fructul este o capsulă spinoasă, conținând 3 semințe, de culoare roșcată sau cenușie. Semințele sunt foarte asemănătoare, prin formă, boabelor de fasole, de culoare crem, cu puncte brun închis. Acestea sunt extrem de toxice.

Ricin 3Răspândire și cultivare.

Ricinul este foarte răspândit în Orient, unde este cultivat la scară largă pentru proprietățile sale oleaginoase. Este cultivat și în Europa, pentru extragerea uleiului de ricin, și, pe alocuri, în scopuri ornamentale. La noi în țară se cultivă în regiunile sudice – Banat, Bărăgan, Dobrogea, Câmpia Dunării. În plus, a devenit o specie des întâlnită prin curțile oamenilor, datorită atractivității sale ornamentale, a portului exotic, culorilor intense ale foliajului, caracterului interesant și neobișnuit al florilor și fructelor.

Ricin 4Scurtă istorie a utilizării ricinului.

Semințe de ricin au fost descoperite în mormintele egiptene, datarea lor fiind stabilită până la 4000 de ani î.e.n. Se pare că arderea lentă a uleiului de ricin a determinat preferința utilizării sale ca ulei pentru lămpi. Herodot și alți învățați greci ai lumii antice (Strabo, Dioscorides,) au consemnat folosirea ricinului pentru fabricarea uleiului lampant, creme și unguente corporale, loțiuni pentru îmbunătățirea creșterii părului. Întru-unele dintre papirusurile egiptene descoperite, despre care se crede că datează din anii 1500 î.e.n., uleiul de ricin este menționat ca laxativ.

Ricin 5Dovezi ale folosirii ricinului au fost descoperite și în India, cele mai vechi datând din anii 2000 î.e.n., unde este descris ca laxativ, purgativ și ca leac împotriva afecțiunilor artritice. Semințele de ricin au fost folosite, de veacuri, și în medicina tradițională chineză, pentru uz intern sau în pansamente. La un moment dat, în evul mediu, ricinul a fost importat în Europa, ca plantă medicinală – este consemnat în secolul XIII e.n., ca fiind cultivat de către episcopul Albertus Magnus.

Ricin 6Proprietăți și constituenți.

Ricinul conține:

  1. în frunze: proteine, grăsimi, carbohidrați, fibre, calciu, fosfor.
  2. în semințe: proteine, uleiuri, fosfor, acid ricinoleic, acid linoleic, acid oleic, acid stearic.

În medicina homeopată, ca și în cea populară, uleiul de ricin a fost și este folosit ca: laxativ, calmant, bactericid, vomitiv, emolient, expectorant, galactagog, tonic, vermifug, antiartritic.

Ricin 11De menționat este faptul că, în procesul de prelucrare în vederea obținerii uleiului de ricin, ricina, substanță toxică letală conținută în semințe, este distrusă. Totuși, chiar dacă uleiul de ricin nu este toxic, ingerarea necontrolată și iresponsabilă poate induce moartea, prin efectul laxativ violent.

Ricin 12Toxicitate.

Ricina, o toxină vegetală care se găsește în semințele de ricin, constituie una dintre cele mai periculoase otrăvuri de origine vegetală de pe glob, având proprietatea de a aglutina globulele sângelui. Comparând un gram de ricină, cu câte un gram din alte otrăvuri letale, s-a descoperit că ricina este de până la 6 000 de ori mai otrăvitoare decât cianura și de până la 12 000 de ori mai toxică decât veninul de șarpe-cu-clopoței. Se estimează că 0,035 mg de ricină pură pot ucide un om adult (până la 4 semințe).

Ricin 13Simptomele intoxicării cu ricină sunt: vărsăturile, durerile abdominale acute, diareea, convulsiile. Ricina produce aglutinarea (agregarea) celulelor roșii ale sângelui. Dacă este ingerată, accidental, pulbere obținută din astfel de semințe, efectul este devastator. De aceea, se recomandă precauție maximă în manipularea plantelor în general, dar a acesteia, în special. Pentru această toxină nu există, în momentul de față, antidot. Totuși, o parte dintre persoanele intoxicate accidental, supraviețuiesc – cu condiția ca: a) doza ingerată să nu fie prea mare; b) vărsăturile să apară (sau să fie auto-provocate, dacă se conștientizează problema) cât mai repede posibil.

Ricin 14Utilizări.

Extractele de ricin cunosc o largă utilizare, atât în medicină, cât și în industrie. Uleiul de ricin, deshidratat, este prelucrat și transformat în vopsele și lacuri care au proprietatea de a se usca foarte repede. Mai este folosit și pentru tăbăcirea hainelor din piele, producerea de nylon și alte fibre textile, component de bază în producerea unor uleiuri de motor de înaltă performanță și a lichidului de frână. Un alt derivat al uleiului de ricin – ceara de ricin, este utilizată pentru lustruit, fabricarea condensatorilor electrici, indigoului și ca lubrifiant solid.

Ricin 15O parte dintre compușii esterici folosiți pentru producere esențelor artificiale (iasomie, piersică, prună, lămâie, trandafir, caisă) sunt extrași din acidul ricinoleic – una dintre cele mai importante substanțe extrase din plantele de ricin. Uleiul de ricin mai este folosit în industria săpunurilor, cernelurilor, plasticelor.

SURSE:

  1. http://ntbg.org
  2. http://www.botanical.com
  3. http://www.britannica.com
  4. http://waynesword.palomar.edu
  5. http://en.wikipedia.org
  6. http://www.hort.purdue.edu
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s