Gradina Parfumata – Maslinul rusesc (Elaeagnus angustifolia)


salcioara

maslinul-rusescMăslin rusesc, sălcioară: Elaeagnus angustifolia.

Arbust țepos, care se înrudește cu cătina (Hippophae rhamnoides), se remarcă prin frunzele lanceolate, ce pot ajunge până la 9 cm lungime, acoperite cu un puf fin, dens și argintiu. La începutul verii apar florile, grupate în mănunchiuri de câte trei, foarte aromate, stelate (cu câte 4 petale), de culoare galbenă.

Florile sunt urmate de fructe – o drupă asemănătoare măslinelor, de aprox. 2 cm lungime, de culoare portocalie sau roșie. Acestea sunt comestibile și au un gust dulceag, cu o textură un pic uscăcioasă, făinoasă. Rămân peste iarnă pe ramuri, după căderea frunzelor.

Măslinul rusesc face parte din familia Eleagnaceae și este originar din sudul Europei si vestul Asiei, fiind răspândit în Turcia, în sudul Rusiei, Kazahstan, Afghanistan („senjid”, „sinjid”)  și Iran („senjed”). Acum, specia este naturalizată pe majoritatea continentelor cu climă temperată și subtropicală, primele culturi de măslin rusesc din Europa datând din secolul XVIII. În America de Nord a fost introdus la începutul secolului XIX, pentru stoparea eroziunii solului, devenind, în timp, plantă invazivă.

La noi în țară, arbustul este cunoscut, în principal, sub două denumiri – cea de „măslin rusesc” și cea de „sălcioara”. Denumirea de măslin (prezentă și în limba engleză) provine de la asemănarea fructelor sale cu măslinele, iar cea de sălcioară de la forma, culoarea și textura frunzelor sale, asemănătoare celor ale salciei argintii. În engleză este cunoscut sub o varietate de denumiri, precum „russian olive”, „silver berry”, „oleaster”, „persian olive”, „wild olive”.

Sălcioara este cultivată, în principal, ca plantă ornamentală, atractivă prin frunzișul argintiu și florile puternic parfumate, dar și pentru atragerea păsărilor sălbatice, care se hrănesc cu fructele sale pe perioada toamnei și a iernii.

Sălcioara este o specie puțin pretențioasă și foarte rezistentă, făcând față și secetei și frigului și adaptându-se pe aproape orice fel de sol, inclusiv pe cele sărace sau nisipoase, având capacitatea de a fixa nitrogenul în sol. Datorită rezistenței și adaptabilității sale, precum și a faptului că fructele sale sunt consumate de numeroase animale și păsări, care, astfel, îi dispersează semințele. sălcioara tinde să devină specie invazivă.

Fructele sunt comestibile și din ele se pot prepara gemuri, jeleuri, sucuri, plăcinte și tarte. În Iran pudra obținută prin măcinarea fructelor uscate este amestecată cu lapte și folosită ca remediu în durerile articulare.

Imagine similară

Un Articol Scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

 

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s