Fructe exotice în gradinile noastre – Smochinul (Ficus carica)


AREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Smochinul (Ficus carica) este un arbore fructifer din familia Moraceae, nativ din Orientul Mijlociu, acoperind un areal care se întinde din estul bazinului mediteranean până în Golful Persic. De-a lungul secolelor, smochinul a fost aclimatizat în majoritatea regiunilor cu climat temperat.

SMOCHINULASPECT ȘI CARACTERISTICI

Smochinul este un arbore de mărime medie, cu frunze căzătoare și creștere lentă, care în climat temperat atinge înălțimi de 1-3 m (în habitatul său de origine poate atinge și 8 – 10 m). Este longeviv, putând trăi și rodi până la 80 – 100 de ani. În general, coroana depășește în diametru înălțimea arborelui. Toate organele smochinului – rădăcini, tulpini, lăstari, frunze crude – conțin latex, un lichid lăptos ce curge din țesuturi când sunt rănite și care are efect iritativ asupra pielii (motiv pentru care sunt necesare mănuși de protecție atunci când se culeg fructele, sau atunci când se fac operațiunile de îngrijire ale arborelui – tuns, plantare, etc).

SMOCHINULScoarța de smochin este fină, de culoare gri  și foarte sensibilă, spre deosebire de alți pomi fructiferi. În locul în care o creangă este rănită (sau tăiată), se formează excrescențe cu aspect tumoral, cu rol de protecție – aceasta este modalitatea prin care smochinul își cicatrizează rănile.

Rădăcinile sale sunt puternic ramificate și creșterea lor determină mișcarea solului; în consecință au nevoie de spațiu pentru a se dezvolta. Frunzele, cu pețiol lung, au un aspect palmat și dimensiuni de maxim 30 cm lungime și 20 cm lățime. Sunt puternic lobate, formate din câte 3, 5 sau 7 lobi adânci, rotunjiți  și au 1-5 nervuri spinale. Culoarea este de un verde lucios.

SMOCHINULInflorescențele smochinului sunt unice, ca structură, și atipice: în fapt, ceea ce noi numim ”smochină”, nu este efectiv un fruct, ci o inflorescență! De aceea, în mai multe limbi, înclusiv în arabă, se foloseşte expresia ”mai rar decât o floare de smochin”. Așa-numitul ”fruct” ia naștere din receptaculul cărnos, gol pe dinăuntru, care conține pe suprafața interioară mai multe ovare. Marginea receptaculului, în formă de pară, se curbează înăuntru, formând o cavitate închisă, care conține numeroase flori, atât fertile, cât și sterile, amestecate. Florile mascule sunt dispuse, de obicei, la suprafață și sunt mai puține ca număr. Pe măsură ce se maturizează, receptaculul se mărește semnificativ și, în interiorul său apar fructele, conținând fiecare câte o singură sămânță. În consecință, smochina, este, simultan, și o inflorescență, și un fruct fals.

SMOCHINULDin punct de vedere al particularităților privitoare la polenizare și fructificare, smochinii sunt de 3 tipuri: (1) smochini polenizați de viespea Blastophag; (2) cei de San Pietro (prima recoltă se face fără polenizare, iar a doua necesită polenizare de către viespea Blastophaga; (3)smochinii dioici sau partenocarpici – smochini care fac fructe fără polenizare. Fructificarea în condițiile din țara noastră este de tip partenocarpic – nu necesită polenizare.

Fructele smochinului sunt clasificate după varietăți și anotimpuri. În funcție de specie, fructele pot avea culoarea: neagră, roșie, galbenă, mov, verde și maro.

SMOCHINUL.DENUMIRI ȘI ETIMOLOGIE

Denumire științifică a genului – ”Ficus”, provine din latină și înseamnă chiar smochina. Numele speciei, ”Carica” provine de la numele provinciei romane Caria, corespunzătoare teritoriului aflat astăzi în sud-vestul Turciei.

SCURT ISTORIC AL FOLOSIRII SMOCHINELOR

Smochinul este cultivat de de cel puțin 10.000 de ani, posibil prima plantă domesticită de om, înaintea grâului, legumelor și a oricăror alte fructe. A fost cultivat intens pe întregul teritoriu al vechiului imperiu persan (Egipt, Iran, Turcia, Irak, Israel, Liban, Siria și Iordan – unde au fost descoperite fructe fosilizate datând  din 9.400-9.200 î.e.n.) și menționat adesea în Biblie, Coran și alte scrieri vechi. Cei care au domesticit smochinul și l-au introdus în cultură, se prezumă a fi fost egiptenii.

SMOCHINULObiceiul cultivării smochinului a ajuns în Grecia antică, în jurul secolului IX î.e.n. și preluat, mai departe, de către romani, care-l considerau un fruct sacru. De aici, smochinul s-a răspândit în tot bazinul mediteranean și, apoi, prin intermediul conchistadorilor spanioli, în secolul XVI ajunsese deja pe meleagurile vestice ale Europei. În secolul XIX, smochinul a ajuns și pe teritoriul Canadei, adus de către misionarii spanioli care s-au stabilit acolo. În prezent, Canada este unul dintre cei mai mari cultivatori de smochini, după Turcia, Grecia, Portugalia și Spania.

RĂSPÂNDIRE ȘI CULTIVARE

În arealul lor de origine smochinii cresc sălbatic pe terenuri stâncoase, nisipoase, rocării. În țara noastră, specii de smochin cresc spontan în zona litoralului Mării Negre și în Dobrogea, unde a fost adus de către greci și romani.  El a fost introdus și în cultură, în zona de sud a țării (litoralul Mării Negre, sudul Olteniei, Mehedinți) dar și în Transilvania,  unde s-a acomodat destul de bine, rezistând peste iarnă, uneori până la – 15 C.

SMOCHINULSmochinul este un pom fructifer care rodește timpuriu, din anul II – III de la plantare și, în condițiile unor veri călduroase și lungi, cu toamne blânde, dă și două recolte pe an – una în primăvară – vară (iunie – iulie) și alta în toamnă (septembrie – octombrie), deși prima recoltă eficientă este obținută abia după 4 – 5 ani. La recolta din primăvară, fructele apar spre capătul tulpinilor din anul precedent și, de obicei, aceasta este mai puțin abundentă decât recolta din toamnă.

Cea de-a doua recoltă (din toamnă) se obține de pe lăstarii aflați în creștere, atât de pe cei scurți, cât și de pe cei lungi. Ordinea în care apar și se coc fructele de-a lungul unui lăstar este de jos în sus. În toamnele mai scurte, aceștia nu mai ajung la coacere; dacă smochinul poate fi introdus în interior (sau în seră) pentru iernat, atunci acestea iernează în stadiul de dezvoltare la care au ajuns și ating maturitatea în primăvară. 

SMOCHINULSmochinele se formează axilar (la subsuoara frunzelor), pe toată lungimea creșterilor anuale, motiv pentru care tunderile nu se fac primăvara. Există și soiuri de smochini cu fructificare constantă, din iulie până în octombrie.

Pentru a se obține o  fructificare mai rapidă, plantarea se face astfel: se sapă o groapă pătrată, de 100 cm x 100 cm, îmbrăcând pereții în ciment și acoperind fundul gropii cu pietre mari. Astfel, smochinul va fi obligat să fructifice mai repede, dezvoltându-și coroana, în loc de a-și extinde doar rădăcinile. 

SMOCHINULÎNGRIJIRE ȘI ÎNMULȚIRE

Smochinul nu este pretențios față de sol, putându-se adapta, cu condiția ca acesta să fie reavăn, dar fără exces de umiditate. Părțile aeriene ale smochinului rezistă iarna până la – 15 C, iar rădăcinile până la – 20 C. Oricum, rădăcinile trebuie protejate peste iarnă, acoperindu-le cu paie, pământ, frunze uscate.  În situațiile în care partea aeriană a smochinului a degerat peste iarnă, în primăvara următoare apar lăstari noi din rădăcinile care au supraviețuit în pământ

Smochinul se cultiva fie ca tufă, fie ca pom cu trunchi scurt și drept. Pentru a obține forma de tufă (variantă în care fructele vor fi mai aproape de pământ și mai ușor de cules), se taie o treime din planta tânără, forțând-o să lăstărească din rădăcină. Aceștia sunt lăsați să crească în primul sezon; apoi, iarna târziu, înainte de începutul primăverii sunt aleși lăstarii cei mai robuști și mai bine dezvoltați. Restul, sunt tăiați de la bază. Pentru obținerea unui arbore cu trunchi, din contră, se îndepărtează sistematic toți lăstarii tineri care apar primăvara, din rădăcină. Smochinii pot fi crescuți și în containere de 40 de litri, dar, în acest caz, trebuie introduși pentru iernat în locuri protejate, altfel nu vor rezista peste iarnă.

SMOCHINULPlantarea se face în plin soare, el având nevoie de minim 8 ore de lumină pe zi. Preferabil ar fi să fie așezat spre sud, lângă un perete (care să-l protejeze de vânt) alb, care să reflecte lumina și căldura asupra sa. Pe timpul verii, smochinul trebuie udat din abundență, pentru a nu i se usca rădăcinile; în caz contrar, frunzele vor începe să cadă și nu este exclusă moartea plantei.

Cu toate că este o plantă iubitoare de căldură, scoarța sa este sensibilă față de razele soarelui și se poate arde, crăpându-se. În mod obișnuit el formează o coroană bogată, frunzele protejând tulpina de razele soarelui. În orice caz, pentru o protecție suplimentară, acestea pot fi protejată prin a o vopsi cu humă de culoare albă (pe bază de argilă), în niciun caz cu var, care poate arde scoarța. Asemeni scoarței, nici rădăcinile nu suportă fierbințelea. În cazul în care coroana nu este suficient de ramificată sau de deasă pentru a face umbră rădăcinilor, acestea trebuie acoperite cu un material de culoare deschisă, preferabil alb, care să reflecte lumina soarelui. Acest material nu ar trebui să fie sintetic.

SMOCHINULSmochinul se înmulțește ușor, fie pe cale vegetativă (prin drajoni, marcotaj, butași și despărțirea tufei), fie prin semințe. În primii 3 – 5 ani lăstarii sunt scurtați (li se taie vârfurile, pentru a favoriza ramificarea și dezvoltarea coroanei).

 PROPRIETĂȚI ȘI CONSTITUENȚI

Smochinele sunt bogate si in cupru, mangan, magneziu, potasiu si vitamina K. Contin o cantitate mare de antioxidanti si au un efect laxativ atunci cand sunt consumate in cantitati mai mari.

SMOCHINUL

 

Un articol scris de Anne Tharesse.

SURSE:

  1. http://blog.jorjette.ro
  2. Plantemania
  3. Wikipedia
  4. Fruit crops
  5. Britannica
  6. Plants for a future
  7. Botanical.com
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s