Plante comestibile din flora spontana – Malinul alb (Prunus Padus)


AREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Mălinul alb (Prunus Padus) este un soi de cireș sălbatic, înrudit direct cu cireșul comestibil, membru al familiei Rosaceae. Este nativ din nordul Eurasiei, aria sa de răspândire întinzându-se până la limita de sud a cercului arctic.Îl regăsim, astfel, în Scandinavia (Suedia, Norvegia, Finlanda), nordul Marii Britanii și vestul Siberiei. Se mai găsește,  sporadic, și în Franța, Portugalia, Spania și spațiul balcanic.

Datorită înfloririi bogate și îndelungate, este plantat ca arbore decorativ prin parcuri și grădini. Fructele sale sunt comestibile.

MALINUL ALBASPECT ȘI CARACTERISTICI

Mălinul alb este un arbore de 8 – 16 m înălțime, cu frunzele dispuse altern pe ramuri. Acestea sunt simple, de culoare verde, oval-lanceolate, cu marginile foarte fin serate, glabre sau foarte ușor pubescente. Toamna, culorile frunzelor oscilează între galben și roșu.Florile sunt mici, dispuse în raceme bogate, puternic înmiresmate, cu câte 5 petale albe, foarte rar roz-roșiatice, cu numeroase stamine. Înflorește primăvara devreme, iar florile sale atrag albinele și fluturii.Fructul este o cireașă, care pe măsură ce se pârguiește, își schimbă culoarea de la verde, la portocaliu-roșu și apoi negru, când sunt pe deplin coapte. Fructele sunt comestibile și au un gust dulce-amar.

MALINUL ALBDENUMIRI ȘI ETIMOLOGIE

Denumirea științifică a genului, ”Prunus”, a fost folosită pentru prima dată în 1737, de către Carl Linnaeus (botanist și zoolog suedez – 1707 – 1778, părintele nomenclaturii binominale moderne, după care se alocă actualmente denumirile științifice ale plantelor), pentru a include prunii, cireșii, piersicii, nectarinii, caișii și migdalii (toți, subsumați, desigur, familiei Rosaceae-lor). Cuvântul în sine, ”prunus”, este preluat din latină, unde ”prunum” era folosit pentru a denumi fructul (pruna), iar ”prunus”, pentru a denumi pomul (prunul). Termenii au fost ”împrumutați” din grecescul ”προύνη” (prounon), a cărui origine nu este cunoscută, dar se prezumă că este de origine semitică (grup de limbi vorbite în Asia occidentală și Africa de nord – araba, ebraica, egipteana).

MALINUL ALBCea de-a doua denumire, ”padus”, diferențiază subgenul – genul prunus conținând 5 subgenuri:

  • Amygdalus – migdalii și piersicii (cu toate speciile lor);
  • Prunus – prunii și caișii (cu toate speciile lor);
  • Cerasus – cireșii (cu toate speciile lor);
  • Padus – așa-numiții ”cireși sălbatici” sau ”cireși păsărești”;
  • Laurocerasus – ”falsul laur”.

Printre denumirile populare românești, se numără: mălin, mălin alb, cireș sălbatic, cireș păsăresc, cireș amar.

MALINUL ALB

PROPRIETĂȚI ȘI CONSTITUENȚI

Lemnul, scoarța și sâmburii arborelui conțin două glicozide (amygdalyina și prunasina) care, în contact cu apa se descompun în aldehidă și acid prusic, alias cianhidric, care este foarte toxic. El se găsește, în cantități moderate în componența majorității arborilor și arbuștilor aparținând genului Prunus. Acidul prusic este tipic migdalelor, fiind principalul element care le conferă aroma specifică (în mod comun se spune că ”acidul cianhidric” miroase a migdale”; tehnic, mai corect ar fi să spunem că ”migdalele miros a acid cianhidric”). În cantitate foarte mare, acidul prusic se găsește în migdalele amare, care, tocmai de aceea, sunt toxice, în special pentru copii.

MALINUL ALBUZ MEDICINAL

Scoarța mălinului are efecte calmante, sedative, febrifuge și diuretice. Infuzia din scoarță de mălin poate fi folosită în tratarea răcelilor, febrei și frisoanelor. Scoarța de recoltează în perioada de înflorire a arborelui și se conservă prin uscare. Acidul prusic (menționat mai sus), în cantități mici, îmbunătățește digestia, ușurează respirația și conferă organismului o stare generală de bine. În doze mari, devine toxic, chiar otrăvitor.

MALINUL ALBUZ CULINAR

Fructele se pot consuma crude sau preparate sub formă de gem, dulceață, sirop. Sunt în mod deosebit apreciate sub formă de dulceață, datorită combinației atipice a gusturilor dulce și amar; sunt unele dintre fructele preferate pentru ”condimentarea” deserturilor pe bază de ciocolată – torturi, prăjituri. Cireșele amare pot fi folosite și pentru prepararea unui lichior foarte gustos. În Coreea, frunzele sunt folosite fierte, ca legume. Sâmburii, deși amari, sunt consumați și ei, în unele părți ale lumii, cruzi sau prăjiți. Aici este însă, nevoie de vigilență: dacă sunt prea amari, trebuie evitați, amăreala fiind un ”simptom” al concentrației crescute de acid cianhidric – despre care trebuie știut că nu poate fi distrus prin preparare termică.

Rețete cu fructe de mălin găsiți aici: http://www.celtnet.org.uk

ALTE UTILIZĂRI

  • Din frunzele mălinului se poate obține un colorant verde, iar din fructe un colorant gri-închis.
  • Lemnul este rezistent, dur, dar ușor de lucrat, motiv pentru care este apreciat de către fabricanții de mobilă.
  • Nu în ultimul rând, este folosit ca arbore ornamental.
PlanteWarningPedia își propune o prezentare generală a plantelor, dar nu recomandă folosirea acestora în afara consultării persoanelor avizate (medici sau farmaciști) – prin urmare, PlantePedia se exonerează de orice responsabilitate în legătură cu efectele secundare ale utilizării pe cont propriu a plantelor prezentate pe site. (mai multe despre politica site-ului, aici)

 

Un articol scris de Anne Tharesse.

 SURSE:

  1. http://www.luontoportti.com 
  2. http://www.pfaf.org
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s