Legume mai puțin cunoscute – Gladița (Gleditsia triacanthos)


AREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Glădița (Gleditsia triacanthos) este un arbore cu frunze căzătoare din familia Fabaceae-lor (leguminoaselor), nativ din Americia de Nord,  unde crește în solurile umede de pe malurile râurilor. În unele regiuni ale lumii, a devenit specie invazivă.

Gleditsia triacanthosASPECT ȘI CARACTERISTICI

Glădița, în pofida numelui său diminutival, se dezvoltă sub forma unui arbore masiv, robust, cu o înălțime de până la 20-30 de m. Are creștere rapidă și o durată de viață relativ scurtă – 120-150 de ani. Ramurile glădiței sunt pline de spini, lungi de până la 20 cm, care formează mănunchiuri dense. Din acest motiv, glădițele sunt adesea folosite pentru a crea garduri de protecție. Când sunt tineri, spinii sunt verzi și relativ moi, dar, pe măsură ce se maturizează, își schimbă culoarea în roșu-maroniu și devin duri. Când îmbătrânesc, sunt de culoare gri și fragili, rupându-se ușor. Scoarța este fină, subțire, de culoare verde spre maroniu și gri, cu crăpături orizontale.

Frunzele sunt penat-compuse, cu foliole de 1,5 – 2,5 cm lungime, de un verde-crud, deschis. Toamna, devin complet galbene. Atât frunzele, cât și florile, apar primăvara târziu. Florile, de culoare alb-crem, puternic înmiresmate, apar grupate în mănunchiuri, la axilele frunzelor. Fructul constă într-o păstaie de culoare maro-roșcat (asemeni roșcovelor), de 15-20 cm lungime, care se coace la începutul toamnei. Pulpa din interiorul păstăii este comestibilă, la fel ca și semințele. Acestea sunt dispersate în natură de către animalele sălbatice erbivore, care consumă pulpa și excretă semințele, care germinează în pământ primăvara, de îndată ce afară se face suficient de cald.

Gleditsia triacanthosCULTIVARE și FOLOSIRE

Glădița este un arbore deosebit de rezistent, tolerând canicula și seceta, poluarea (mediul urban), solurile bătătorite, solurile alcaline, sărăturoase, prosperând astfel în medii în care alți arbori nu pot. Glădița este folosită, pe de o parte, ca arbore ornamental, în parcuri, grădini, marginea drumurilor, pentru inflorescențele sale intens parfumate, păstăile decorative și pentru umbră. Un avantaj în plus, îl constituie rata sa rapidă de creștere, ceea ce îl recomandă și mai mult ca arbore de umbră, în special în locurile nou amenajate sau în curs de amenajare, în regiunile cu veri caniculare, ”ciment” mult și arbori puțini – cartiere noi, parcuri noi, parcări, grădini, etc. Fiind extrem de rezistent, poate fi folosit pentru ”repopularea” regiunilor afectate de exploatările industriale, precum haldele de steril minier. În scop ornamental sunt folosite, de obicei, cultivaruri care nu au ghimpi.

Gleditsia triacanthosPe de altă parte, specia autentică, cea cu spini, este intens folosită pentru amenajarea gardurilor de protecție (folosite împotriva animalelor sau a altor ”intruși”). Datorită faptului că se înmulțesc cu lejeritate, cresc repede și se transplantează ușor (putându-se obține mulți puieți viabili, într-un interval scurt), glădițele sunt folosite pentru îngrădirea fermelor de animale (blocând atacul animalelor de pradă), livezilor și, uneori, a terenurilor cultivate (apărând recolta de prădători). Glădițele mai sunt cultivate intensiv sub forma perdelelor de protecție, ca măsură preventivă împotriva eroziunii solului, sau ca sistem de protecție împotriva vântului.

Gleditsia triacanthosGlădița a fost aclimatizată în majoritatea zonelor temperate ale lumii, rezistând în egală măsură și temperaturilor ridicate, cât și celor scăzute, până la -34° C. În afară de cele menționate mai sus, glădița poate fi folosită și în alte scopuri:

  • ca arbore melifer;
  • pentru fixarea azotului în sol;
  • ca plantă furajeră – pentru bovine, capre, oi, iepuri și chiar prepelițe;
  • ca sursă de hrană pentru animalele sălbatice, putând fi cultivată de către pădurari, în pădurile de foioase – astfel, păstăile care vor cădea din pom la sfârșitul toamnei și peste iarnă, vor constitui o importantă sursă de hrană și proteine pentru erbivore și omnivore (căprioare, mistreți, urși, etc), într-o perioadă în care hrana de origine vegetală este substanțial redusă;
  • obținerea de cherestea – pădurile de glădiță se dezvoltă repede și oferă un lemn rezistent, de calitate, folosit în construcții, fabricarea de mobilă, finisaje interioare, etc;
  • obținerea de lemn pentru foc;
  • nu în ultimul rând, ca plantă legumicolă, pentru pulpa și semințele comestibile ale păstăilor sale.

Gleditsia triacanthosDENUMIRI ȘI ETIMOLOGIE

Denumirea științifică a genului, ”Gleditsia,” vine de la numele botanistului Johann Gottlieb Gleditsch (1714  – 1786 ), unul dintre pionierii studierii organelor sexuale ale plantelor și a mecanismelor lor de reproducere. Numele speciei, ”triacanthos,” este derivat din cuvintele latinești ”tri” (trei) și ”acantha” (spin), însemnând ”trei spini”. În limba engleză, numele popular al arborelui este ”honey locust” (salcâmul de miere) și se datorează gustului dulce al păstăilor sale.

Gleditsia triacanthosSCURT ISTORIC AL FOLOSIRII GLĂDIȚEI

Fiind originară din America de Nord, primii oameni care au luat contact cu această plantă și care au depistat calitățile și modalitățile de utilizare, au fost nativii americani, care îl foloseau și ca sursă de hrană, dar și resursă primă pentru improvizarea de arme și unelte. Aceștia foloseau spinii arborelui ca vârfuri de săgeți, ace și capcane pentru animale. Ulterior, în timpul războiului civil american, între Nord și Sud, când tabăra sudică a suferit numeroase pierderi și ajustări financiare, spinii glădiței erau folosiți pentru coaserea uniformelor soldaților și dărăcirea lânii. Nativii americani mai foloseau lemnul acestor arbori pentru confecționarea arcurilor, săgeților și instrumentelor de săpat. Mai târziu, europenii care s-au stabilit pe continentul nord-american, au utilizat intensiv lemnul de glădiță în construcții, pentru confecționarea și fabricarea uneltelor, instrumentelor etc. (garduri, șine, ustensile agricole, lăzi, paleți, furnir, mobile).

Gleditsia triacanthosUZ CULINAR

Părțile comestibile ale glădiței sunt păstăile tinere și semințele – atât cele necoapte, cât și cele mature.

Păstăile sunt bune de mâncat atunci când sunt încă tinere, necoapte, iar pulpa este de un verde deschis (când sunt coapte, tecile au culoarea maro închis și devin amare, fibrose, necomestibile). În acest stadiu, pulpa este fragedă, foarte dulce (conținând 30% zahăr) și suculentă; poate fi consumată crudă, dar în acest caz există riscul de a irita gâtul. Gătite, păstăile verzi și fragede, pot fi preparate la fel ca fasolea verde, dar și sub formă de pudră – uscate, coapte în cuptor, măcinate și cernute – pudra rezultată folosindu-se ca îndulcitor natural, în produse de patiserie sau prăjituri. Prin fermentare, din aceste păstăi se obține o băutură asemănătoare berii. 

Gleditsia triacanthosSemințele mature pot fi și ele transformate într-o pudră, utilizată ca înlocuitor de făină (bogată în calorii, dar fără gluten) sau ca surogat de cafea. Semințele foarte tinere, necoapte, au un gust similar celor de mazăre și pot fi gătite ca atare.

Gleditsia triacanthosPROPRIETĂȚI ȘI CONSTITUENȚI

Păstăile de glădiță conțin:

  1. 10 – 25 % proteine;
  2. 1 – 5 % grăsimi;
  3. 85% carbohidrați;
  4. 20% fibre;
  5. 280 mg calciu/100 gr
  6. 320 fosfor/100 gr.

Gleditsia triacanthosUZ MEDICINAL

  • Păstăile de glădiță au fost folosite de-a lungul timpului, sub formă de infuzie, pentru tratarea: 1) indigestiei, 2) pojarului, 3) guturaiului.
  • Infuzia obținută din scoarța arborelui poate fi utilizată pentru tratarea: 1) dispepsiei – tulburare a procesului de digestie, manifestată prin dureri, balonări etc; 2) tusei convulsive, 3) pojarului, 4) variolei;
  • Din frunze poate fi extrasă stenocarpina, o substanță cu efecte analgezice;
  • Extractele alcoolice obținute din păstăi și frunze, după eliminarea taninilor, pot fi folosite în tratamentele oncologice.
WarningPlantePedia își propune o prezentare generală a plantelor, dar nu recomandă folosirea acestora în afara consultării persoanelor avizate (medici sau farmaciști) – prin urmare, PlantePedia se exonerează de orice responsabilitate în legătură cu efectele secundare ale utilizării pe cont propriu a plantelor prezentate pe site. (mai multe despre politica site-ului, aici)

 Un articol scris de Anne Tharesse.

SURSE:

  1. http://en.wikipedia.org
  2. http://www.na.fs.fed.us
  3. http://www3.northern.edu
  4. http://www.foragingtexas.com
  5. http://www.pfaf.org
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s