Arbuști fructiferi – Paducelul, alias gherghinarul (Crataegus laevigata, Crataegus monogyna)


AREAL ȘI RĂSPÂNDIRE 

Denumirea de ”păducel” este atribuită mai multor specii (aproximativ 280) de arbuști cu fructe comestibile și medicinale, aparținând genului Crataegus., familia Rosaceae. Aceștia sunt originari din regiunile nordic-temperate ale Europei, Asiei și Americii  de Sud. Cele mai comune specii sunt Crataegus monogyna  și Crataegus laevigata. La noi în țară, păducelul, crește mai mult în sudul şi estul ţării, din zona de câmpie până în zonele submontane, în liziere, crânguri, tufărişuri, poieni, la periferia pădurilor şi pe versanţii însoriţi.

crataegus

ASPECT ȘI CARACTERISTICI

Păducelul se dezvoltă sub formă de arbuști sau copaci, cu dimensiuni între 5 și 15 m, cu scoarță de culoare gri și ramuri țepoase. Spinii sunt ascuțiți, cu o lungime de 3-5 cm și cresc atât pe ramuri, cât și pe trunchi. Frunzele sunt dispuse în spirale pe  vlăstarii tineri și în mănunchiuri pe ramurile adulte și ghimpoase. Frunzele celor mai multe specii de păducel sunt lobate sau cu marginile adânc serate, de un verde închis și intens, oarecum variabile ca formă, în funcție de specie. Florile, hermafrodite, polenizate de către insecte, apar primăvara târziu (mai – iunie), dispuse în corimbe (conținând 5-15 flori) și, în funcție de specie sau subspecie, pot fi albe, roz-roșiatice, simple sau bătute. Florile au câte 5 petale, numeroase stamine și sunt ușor parfumate. Parfumul florilor se datorează conținutului de ulei eteric bogat în aldehidă anisică, care are o acţiune sedativ-cardiacă, asemănătoare valerianei. 

crataegusFructele sunt de tip poamă, mici, de cca 1 cm diametru, semănând cu niște mere miniaturale și sunt comestibile. Fructul poate conține un singur sâmbure (la C. monogyna) sau până la 5 semințe dure, lipite una de alta, astfel încât, atunci când sunt mâncate, senzația este similară cu cea pe care o ai atunci când mănânci un fruct cu un singur sâmbure. Când sunt perfect coapte au culoarea roșie, sunt rotunde sau ușor ovale și le găsim grupate în mănunchiuri. Sunt cărnoase și pulpa are o textură delicată. Fructele sunt consumate de către animalele sălbatice și de către păsări care, ulterior dispersează semințele, contribuind astfel la răspândirea arbustului.

crataegusÎNGRIJIRE

Păducelul este un arbust deosebit de rezistent, putând fi plantat și în soare direct, dar și la semi-umbră. Preferă solurile reavene, dar rezistă și secetei. Se adaptează pe toate tipurile de sol, inclusiv în cele cleioase, sărăturoase, sărace în nutrienți. Se adaptează oricărui fel de Ph – acid, alcalin (bazic) sau neutru și rezistă în zonele urbane poluate. Îi pot fi efectuate tunderi de întreținere și se regenerează chiar dacă este tuns de la bază. Rezistă până la -18° C sau chiar mai puțin.

crataegusDENUMIRI ȘI ETIMOLOGIE

Numele genului (Crataegus) a fost acordat de către Carl Linneaus, dar originea termenului este controversată. Într-una dintre variante, se face referire la termenul ”krátaios”, denumire sub care arbustul a fost menționat de Discorides, în primul secol al erei noastre și despre care se crede că a fost derivat din cuvântul ”krátys” (dur, solid), făcând astfel referire la duritatea lemnului. O variantă explicativă alternativă sugerează, ca origine, cuvântul ”kratos”, însemnând ”dintotdeauna” (care a fost aici dintotdeauna). În secolul al treilea, Theophrast – unul dintre discipolii lui Aristotel, l-a denumit ”kunosbatos”, motiv pentru care, ulterior, în perioada medievală, în majoritatea tratatelor medicinale a fost menționat sub denumirea ”Cynosbatus Theophrasti”.Numele celor mai cunoscute două specii sunt ”monogyna”, derivat din ”monostylous” (însemnând ”cu o singură sămânță”) și ”laevigata” (însemnând ”neted”).

crataegusGenul Crataegus cuprinde circa 280 de specii răspândite în toată lumea, majoritatea cu proprietăţi medicinale, dintre care în România se găsesc cinci specii, cu denumiri populare de ”păducel”, ”gherghin” sau ”gherghinar” (de unde a foat derivată și denumirea de ”gherghine”, atribuită fructelor), ”mărăcine alb”, ”mălăeţ” şi ”mălaiul cucului”.

SCURT ISTORIC

Păducelul este cunoscut în spațiul intra-carpatic încă de pe vremea dacilor, care foloseau fructele sale ca remediu pentru bolile de inimă și ficat, tradiția folosirii acestei plante de leac în medicina homeopată păstrându-se până în zilele noastre, când este utilizat pentru tratarea afecțiunilor cardiace, nervoase și în unele dereglări metabolice datorate pubertății sau menopauzei. El a fost cunoscut și de către greci și romani, fiind menționat de medici celebrii ai antichității, precum Dioscorides, care a atribuit speciei cunoscute astăzi ca ”Laevigata”, numele de „Oxuakantha” (preluat ulterior de Carl Linnaeus  sub forma de ”C. oxyacantha”, denumire veche ce nu mai este utilizată astăzi de către botaniști), Galenus, Paracelsus (care a introdus în elixirele de leac inclusiv frunzele și florile de gherghin), etc.

crataegusUZ CULINAR

Fructele de păducel pot fi consumate crude, având un gust asemănător merelor răscoapte, ușor astringente (datorită conținutului mare de vitamina C) dar, cel mai adesea sunt folosite pentru prepararea gemurilor, dulcețurilor, siropurilor, jeleurilor. Ele se recoltează toamna, după căderea brumei, când sunt bine coapte şi au culoarea roşie şi gustul dulceag. Fructele de păducel sunt folosite în unele regiuni ale lumii pentru prepararea vinului (vinul de păducel) sau pentru aromatizarea coniacului. De asemenea, fructele pot fi uscate, măcinate și amestecate cu făină, pentru a conferi un plus de aromă aluaturilor pentru pâine și prăjituri.  Pudra rezultată din fructele uscate și măcinate poate fi folosită ca substitut de cafea, iar frunzele – ca substitut de ceai verde. Lăstarii tineri, cu o aromă asemănătoare nucilor, pot fi  adăugate, crude, în salate. Florile sunt utilizate în prepararea ceaiurilor, siropurilor, dulcețurilor.

crataegusÎn Iran fructele de păducel (Crataegus azarolus) sunt cunoscute sub denumirea de ”zalzalak” și sunt frecvent consumate crude, ca gustare între mese. În Mexic (Crataegus mexicana) sunt cunoscute sub denumirea de ”tejocotes” și sunt mâncate crude sau sub formă de gem, pe timpul  iernii. Mai sunt folosite pentru prepararea punch-ului (în combinație cu alte fructe) și a unor bomboane foarte populare acolo, numite ”rielitos”, obținute  dintr-un amestec de pastă din gherghine, zahăr și chili. În China, aceste fructe sunt folosite pentru obținerea a numeroase preparate, inclusiv a fulgilor de păducel  și a desertului tradițional numit ”tanghulu” (fructe de păducel glasate).

crataegusUZ MEDICINAL

Păducelul este intens folosit în medicină, pentru a trata afecțiunile cardio-vasculare, în special angina, deoarece facilitează circulația sanguină și normalizează pulsul. Efectele sale benefice se datorează flavonoidelor pe care le conțin, cu puternic efect antioxidant, motiv pentru care previn și reduc degradarea vaselor de sânge.

Fructele au următoarele efecte:

  • antispasmodic, calmând spasmele și crampele;
  • cardio-tonic,
  • diuretic,
  • hipotensiv,
  • vasodilatator,
  • antiartimic,
  • anticoagulant, împiedicând formarea cheagurilor de sânge;
  • antioxidant, împiedicând oxidarea radicalilor liberi, responsabili pentru îmbătrânirea prematură a organismului, în special a inimii și vaselor de sânge.

crataegusÎn medicină și homeopatie sunt utilizate atât fructele, cât și florile și frunzele. Remediile din fructe, flori sau frunze de păducel sunt recomandate în tratarea sau ameliorarea.

  1. tonusului muscular cardiac scăzut, datorat bătrâneții;
  2. hipertensiunii;
  3. arterosclerozei.

Cel mai frecvent se consumă sub formă de ceai sau tinctură, adeseori combinat cu preparate din ginko biloba, pentru îmbunătățirea memoriei și irigării sanguine a creierului. Scoarța are efecte astringente și era folosită pe timpuri pentru tratarea malariei și altor afecțiuni febrile.Frunzele și florile se culeg împreună, primăvara, de pe lăstarii sau ramurile tinere, care se rup cu totul și se pun la uscat. Fructele se pot folosi atât crude, cât și uscate.

crataegus ALTE UTILIZĂRI

Păducelul este adesea folosit ca plantă ornamentală, mai ales C. laevigata și hibrizii săi, care au o înflorire spectaculoasă, bogată, cu flori bătute dispuse în buchete dense, în culori care pot varia de la roz deschis, roz intens și chiar roșu, în general combinate cu alb. Datorită portului frumos, a frunzelor aspectoase și a lăstăririi puternice este adeseori folosit pentru crearea gardurilor vii. În plus, datorită spinilor săi, este utilizat și ca gard de protecție. Lemnul de păducel mai este folosit ca lemn de foc, având o putere calorică mare și făcând puțin fum. În scop ornamental, au fost creați mai mulți hibrizi, dintre care, cel mai cunoscut este C. x media (obținut prin încrucișarea speciilor C. monogyna și C. laevigata), cu varietatea Paul’ Scarlet (cu flori duble, de un roz intens spre roșu). Puieții de păducel pot fi folosiți ca portaltoi pentru moșmoni și peri sau pot fi transformați în bonsai.

crataegus

PlanteWarningPedia își propune o prezentare generală a plantelor, dar nu recomandă folosirea acestora în afara consultării persoanelor avizate (medici sau farmaciști) – prin urmare, PlantePedia se exonerează de orice responsabilitate în legătură cu efectele secundare ale utilizării pe cont propriu a plantelor prezentate pe site. (mai multe despre politica site-ului, aici)

Un articol scris de Anne Tharesse.

 SURSE:

  1. Wikipedia
  2. www.pfaf.org
  3. www.avogel.ca/en/plant-encyclopedia
  4. www.botanical.com
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s