Plante comestibile din flora spontana – Usturoița (Alliaria petiolata)


AREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Usturoița (Alliaria petiolata) este o plantă erbacee bienală, din familia Brasiaceae-lor, înrudită cu muștarul și cu varza. Este nativă din Europa, Asia Centrală și de Vest, Africa de Nord-Vest, India de Est și de Nord, China de Vest. Este o plantă ruderală, pe care o găsim pe câmpuri, pe marginea drumurilor, prin livezi, în locuri cultivate sau desișuri, prin păduri la poalele arborilor.

Alliaria petiolataDENUMIRI ȘI ETIMOLOGIE

Denumirea științifică a plantei provine din latinescul ”allium” (usturoi) și din, tot latinescul, ”petiolata”, făcându-se referire la pețiolul lung al frunzelor. Alte denumiri sinonime ale plantei, din timpuri mai vechi, sunt A. Alliaria, A. officinalis, Erysium Alliaria, Sisymbrium alliaria.

ASPECT ȘI CARACTERISTICI

Usturoița este o plantă bienală, care se dezvoltă dintr-o rădăcină albă, subțire, a cărei aromă este foarte similară hreanului. În primul an de creștere planta apare ca o rozetă de frunze bazale, lipite de sol, care rămân verzi și peste iarnă. Din această rozetă se va dezvolta, în primăvara următoare, planta matură, a cărei tulpină va atinge o înălțime de 30 – 100 cm. Pe tulpină se vor dezvolta frunzele triunghiulare sau cordate, pețiolate, de 10–15 cm lungime și 8–9 cm lățime,  zbârcite și cu marginile zimțate, care, atunci când sunt strivite, emană un miros ca de usturoi. Frunzele mai apropiate de bază vor fi mai mari și mai rotunjite, în timp ce frunzele care se apropie de vârful tulpinii devin mai triunghiulare, cu limbul ascuțit și mai mici.  În primăvara și vara celui de-al doilea an, pe plantă apar și florile mici, albe, adunate în mănunchiuri dense. Fiecare floare, de 4–8 mm lungime și  2–3 mm lățime, are câte 4 petale albe. După ce sezonul de înflorire s-a încheiat, apar fructele care își eliberează semințele în mijlocul verii. Fructul este o păstaie zveltă, de 4-6 cm lungime, de culoare verde când este crudă și gri-maro la maturitate. Această păstaie conține două rânduri de semințe mici, negre și lucioase care se împrăștie pe sol după ce păstaia a îmbătrânit și a plesnit. O singură plantă poate produce câteva sute de semințe.

Alliaria petiolataÎn funcție de context, florile de usturoiță se pot poleniza singure sau pot fi polenizate de către insecte. În orice caz, semințele produse prin autopolenizare sunt, din punct de vedere genetic, identice cu planta mamă, asigurând astfel supraviețuirea și perpetuarea genotipului. Florile au un miros mai degrabă neplăcut, dar care atrage musculițele și alte insecte care se hrănesc cu nectar. În luna iunie plantele pot fi invadate de omizile din care se formează fluturii Anhocharis cardamines, care se hrănesc cu păstăile sale și de care, cu greu pot fi diferențiați.

Alliaria petiolataSCURT ISTORIC AL FOLOSIRII  USTUROIȚEI

Usturoița este una dintre cele mai vechi plante aromatice folosite în scop culinar pe teritoriul Europei; dovezile arheologice atestă consumul acestei plante încă din mileniul 6 î.e.n. Se pare că ea este originară din Europa, de unde s-a extins în Asia și Africa. Ulterior, în secolul 19 (aproximativ 1860) ea a ajuns și pe teritoriul nord-american, dusă acolo, probabil, de către primii coloniști, care o foloseau în alimentație. În America de Nord ea a devenit plantă invazivă, producând dezechilibre ale ecosistemelor pe care le-a invadat, acest fenomen datorându-se faptului că prădătorii naturali ai usturoiței, din habitatul ei de origine, nu existau și acolo. Astfel, ea a redus numărul plantelor native, periclitând, în consecință, și speciile de insecte și animale care se hrăneau cu respectivele plante.

Alliaria petiolataUZ CULINAR

Frunzele şi vârfurile florifere de usturoiţă se recoltează primăvara, înainte sau la începutul înfloririi. Frunzele tocate pot fi folosite pentru condimentarea salatelor sau a sosurilor, la care, ocazional, pot fi adăugate inclusiv florile si semințele. Acestea au, simultan,  atât o aromă de usturoi (dar mai  suavă decât cea a usturoiului autentic), cât și de muștar. Frunzele pot fi recoltate și folosite – crude sau gătite, și peste iarnă, cu mențiunea că acestea au un gust plăcut doar în sezonul rece, frunzele bazale, dezvoltate din primul an de viață al plantei, devenind extrem de amare pe măsură ce clima se încălzește. Acestea sunt bune de consumat toamna târziu, iarna și primăvara devreme. Spre deosebire de aceste frunze bazale, cele triunghiulare de pe partea superioară a plantei sunt mult mai blânde la gust, chiar  dulcege, putând fi recoltate și în perioada de înflorire a plantei, care se extinde până vara, cu tot cu buchețelul de flori din vârf.

Alliaria petiolataAcești lujeri pot fi gătiți în întregime (tulpiniță, frunze  și flori) în combinație cu alte plante verzi, la aburi, sotate, adăugate în supe, ciorbe sau chiar crude, în salate sau în sandviciuri. Uneori puteți găsi plante deosebit de dezvoltate, cu frunze neobișnuit de mari; acestea pot fi recoltate și pentru rădăcina lor, care, raportat la dimensiunea plantei, este mai dezvoltată decât la plantele mici. Aceasta are un gust asemănător hreanului și poate fi culeasă de la sfârșitul toamnei până la începutul primăverii. Poate fi folosită pentru condimentarea mâncărurilor ca substitut de hrean sau conservată în oțet, asemeni tarhonului, pentru o utilizare ulterioară. Păstăile tinere, înainte de maturare , pot fi de asemenea consumate. În Franța semințele sunt folosite pentru condimentarea anumitor preparate.

UsturoitaUZ MEDICINAL

În trecut, usturoița era folosită ca dezinfectant, având o acțiune antimicotică, antifungică și antibiotică. Era utilizată atât extern, pentru tratarea rănilor, eczemelor, erupțiilor cutanate, ulcerațiilor sau mușcăturilor de insecte ori animale, cât și intern, pentru tratarea afecțiunilor infecțioase ale tractului gastro-intestinal. Cercetările moderne au demonstrat că usturoița are proprietatea de a inhiba acțiunea bacteriei Pseudomonas aeruginosa (numită si bacilul pioceanic – o bacterie întâlnită de obicei în infecții intraspitaliceși, fiind caracterizată printr-o multirezistență la antibiotice; poate determina infecții respiratorii, urinare, cutanate, chiar și septicemii grave), precum și a altor bacterii gram negative (o categorie aparte de bacterii, producătoare de  toxine care genereaza infecții puternice în organism, de multe ori fatale,  împotriva cărora nu există încă un tratament 100% eficient).

Alliaria petiolataFrunzele au proprietăți detoxifiante, fiind diuretice și sudorifice, antipiretice (scad febra), antiasmatice, antiscorbutice (usturoița este bogată în vitamina C – 190mg /100 gr), antiseptice și vermifuge. Ele pot fi administrate intern pentru a trata astmul, bronșitele, infecțiile gastro-intestinale și urinare. Extern pot fi utilizate pentru o gamă largă de afecțiuni ale pielii, atât de cauză bacteriană, cât și datorate deficitului de vitamina A (usturoița este bogată în vitamina A  – 8.600 unități/100 gr.)

Rădăcinile pot fi tocate mărunt și fierte în ulei, obținându-se o loțiune care, aplicată pe piept, ameliorează simptomele bronșitelor. Semințele au efecte vermifuge.

Alliaria petiolata

WarningPlantePedia își propune o prezentare generală a plantelor, dar nu recomandă folosirea acestora în afara consultării persoanelor avizate (medici sau farmaciști) – prin urmare, PlantePedia se exonerează de orice responsabilitate în legătură cu efectele secundare ale utilizării pe cont propriu a plantelor prezentate pe site. (mai multe despre politica site-ului, aici)

Un articol scris de  Anne Tharesse 

SURSE:

  1. Wikipedia
  2. www.nps.gov
  3. www.pfaf.org
  4. www.wildmanstevebrill.com
  5. www.sierrapotomac.org
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s