Plante aromatice – Smirna (Myrrhis odorata)


Myrrhis odorataAREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Smirna (Myrrhis odorata) este o plantă erbacee perenă, din familia Apiaceaelor, fiind singura specie a genului Myrrhis. Este nativă  din zonele montane ale Europei Centrale și de Sud, de la Munții Pirinei până la Munții Caucaz. De-a lungul timpului a fost introdusă și naturalizată în majoritatea colțurilor lumii, pentru proprietățile sale medicinale și aromatice. În solurile fertile poate fi cultivată cu ușurință din semințe, iar toamna planta poate fi înmulțită prin divizarea tufei.

ASPECT ȘI CARACTERISTICI

Smirna este este o plantă ierboasă înaltă, cu tulpina erectă și ramificată, atingând o înălțime de până la 2 m, dacă are condiții optime de dezvoltare. Frunzele sunt asemănătoare celor de ferigă, penate, fin divizate, de aproximativ 50 de cm lungime. Sunt foarte dulci, astfel încât, atunci când le mesteci, poți avea senzația că au fost presărate cu zahăr (același lucru este valabil și în cazul tulpinilor). Întreaga plantă este acoperită de un puf fin si emană o aroma foarte asemănătoare anasonului. Florile, de 2-4 cm în diametru, de culoare alb spre crem, sunt dispuse în inflorescențe umbeliforme și apar în lunile mai – iunie. Fructele constau în niște păstăi subțiri, de 1-2 cm lungime și 3-4 mm lățime, care conțin semințele, intens aromate.

DENUMIRI ȘI ETIMOLOGIE

Denumirea botanică a genului -”myrrhis”, provine din grecescul ”myrrhis” [μυρρίς], care, la vremea aceea, reprezenta numele unui ulei aromatic din Asia occidentală, cu un miros specific. Numele speciei – ”odoratus” provine tot din latină și înseamnă ”parfumat”. Denumirea în engleză a plantei este ”cicely” și provine din grecescul ”seselis”, [σέσελις], folosit la vremea respectivă ca o denumire colectivă pentru o serie de plante umbeliforme.

SCURT ISTORIC

Smirna era o mirodenie reputată în vremurile în care călugării cartuzieni (călugări care făceau pate din ordinul monahal instituit de Sfântul Bruno în 1082, în apropiere de Grenoble, Franța) o foloseau în obținerea lichiorului care i-a făcut celebri și care le purta numele – ”Chartreuse”. În timpul epidemiilor de ciumă, smirna era folosită în scop preventiv, considerându-se că poate împiedica îmbolnăvirea (în același scop era folosită și angelica).

UZ CULINAR

De la această plantă aromatică se pot consuma atât frunzele, cât și tulpinile, semințele și rădăcina. Smirna are un miros intens, asemănător cu cel al lemnului dulce și al anasonului, si un gust dulce (în special frunzele și tulpinile). Atât mirosul, cât și gustul, sunt mai intense la planta crudă (frunze, semințe, tulpini); prin uscare, aroma se va pierde în mare parte.

Când smirna este cultivată în scopul recoltării frunzelor, este bine ca tulpinile florale să fie tunse înainte de înflorire, altfel, pe măsură ce planta se maturizează și formează semințe, frunzele își vor pierde aroma specifică. Frunzele se pot consuma crude, în salate, sau preparate asemănător spanacului, ori adăugate în omlete, sosuri, supe, compoturi, siropuri, dulcețuri, compoturi, tarte de fructe, etc, dar și infuzate sub formă de ceai. Ele pot fi și uscate, dar, în această variantă, aroma lor nu va mai fi la fel de intensă. Tulpinile reprezintă un bun substitut celor de țelină.

Rădăcina, atâta vreme cât nu este prea bătrână (situație în care devine fibroasă), poate fi și ea consumată – crudă sau fiartă, adăugată în salate, sosuri, mâncăruri gătite. Se spune că aceasta este delicioasă atunci când este opărită (sau fiartă) și asezonată cu ulei, sare și oțet. Rădăcina mai poate fi folosită pentru aromatizarea vinurilor. Semințele, crude (preferabil, pentru un plus de aromă) sau uscate, pot fi folosite ca mirodenie pentru diferite preparate – salate de fructe, creme, înghețate etc, cărora le conferă o aromă deosebită și o textură ca de nucă; se asortează foarte bine cu deserturile din mere. De asemenea, pot fi măcinate și amestecate cu alte condimente, pentru asezonarea fripturilor și preparatelor din carne. Bobocii sunt comestibili și pot fi folosiți ca ornamente pentru prăjituri și salate. Păstăile tinere pot fi consumate ca atare, ca desert, fiind aromate și dulci.

În pofida aromei sale intense, smirna nu pare să mai aibă o importanță deosebita în bucătăria contemporană. Fiind rezistentă la temperaturi reci este folositoare însă locuitorilor Scandinaviei (unde este frecvent întâlnită ca plantă de grădină), care se bucură de aroma sa pe tot timpul anului, chiar și în zonele extrem de reci, precum Islanda și Insulele Feroe – aceasta, datorită faptului că smirna produce frunze proaspete de la sfârșitul iernii, până la începutul iernii viitoare.

Datorită gustului dulce, fructele de smirnă sunt un bun substituent al anasonului, feniculului si chiar al lemnului dulce; frunzele pot înlocui hasmatuchi-ul și se asortează bine cu amestecul de ierburi aromate “fines herbes”, tipic bucătăriei franceze. În Scandinavia, smirna este adesea folosită la aromatizarea compoturilor de fructe și pentru economisirea zaharului, frunzele si tulpinile plantei fiind dulci. În plus, smirna poate fi folosită ca adaos în preparatele din fructe în scopul reducerii acidității lor specifice; în acest sens, se potrivește bine cu rubarba, coacăzele și agrișele.

UZ MEDICINAL

Întreaga plantă are proprietăți carminative (calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale), expectorante și aperitive (favorizează pofta de mâncare). Este utilă în tratarea tusei și flatulenței, este un stimulent gentil al digestiei, iar rădăcina are proprietăți antispetice; pe vremuri, aceasta era folosită, sub formă de unguent sau decoct (preparat  cu apă, vin sau coniac), pentru a trata guta, rănile infectate, mușcăturile de șarpe și câini  turbați.

Această prezentare necesită JavaScript.

PlanteWarningPedia își propune o prezentare generală a plantelor, dar nu recomandă folosirea acestora în afara consultării persoanelor avizate (medici sau farmaciști) – prin urmare, PlantePedia se exonerează de orice responsabilitate în legătură cu efectele secundare ale utilizării pe cont propriu a plantelor prezentate pe site. (mai multe despre politica site-ului, aici)

Un articol scris de Anne Tharesse.

 SURSE:

  1. en.wikipedia.org
  2. http://gernot-katzers-spice-pages.com
  3. http://www.pfaf.org
  4. http://www.botanical.com
  5. http://www.seedaholic.com
  6. http://herbs-treatandtaste.blogspot.ro
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s