Plante comestibile din flora spontana – Racovina (Stellaria media)


Frunze proaspete de răcovinăAREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Răcovina (Stellaria media) este o plantă anuală, de sezon rece, din familia Caryophyllaceae, nativă florei spontane a tuturor regiunilor temperate și arctice, de obicei consumată de găini și alte păsări de curte (fapt care explică numele popular englezesc al plantei – „chickwed”). Planta germinează toamna sau iarna târziu, iar apoi formează covoare dense de vegetație. Atât în Europa, cât și în America de Nord, răcovina este considerată buruiană care invadează grădinile și câmpurile, deși ea este comestibilă și nutritivă, iar frunzele sale pot fi folosite în salate.

ASPECT ȘI CARACTERISTICI

Răcovina are tulpini subtiri, fragile și suculente, puternic ramificate și târâtoare, lungi de până la 80 cm, păroase numai pe o parte. Frunzele sunt opuse, ovale, scurt ascutite la vârf, fine la atingere, de un verde crud. Florile sunt mici și albe, de cca. 4 mm in diametru, cu câte 5 petale adânc despicate, formând rapid capsule cu semințe. Planta înflorește tot anul, din martie până la sfârșitul toamnei.

Există mai multe plante strâns înrudite și considerate răcovină, dar acestea nu au proprietățile culinare și medicinale ale plantelor din genul Stellaria. Unele plante din genul Cerastium sunt foarte similare cu cele din genul Stellaria și fac parte din aceeași familie (Caryophyllaceae). Stellaria media poate fi ușor deosebită de ceilalți membri ai familiei prin examinarea atentă a tulpinilor. Stellaria are peri fini doar pe o parte a tulpinii, într-un singur șir. Alți membri ai familiei Caryophyllaceae, asemănători cu Stellaria, au peri care acoperă uniform toată tulpina.

DENUMIRI ȘI ETIMOLOGIE

Regional, mai este numită și aurică, cuișoriță, ghețișoară, rocoțel, scânteiuță, coadă-de-găină, iarba-găinii, iarbă-de-păsări, steluța-fetei, steluță-albă

SCURT ISTORIC AL FOLOSIRII RĂCOVINEI

Din însemnările botanistului John Gerard (1545–1612) aflăm că obiceiul hrănirii păsărilor de curte, precum și a altor animale domestice ca porcii și vacile, cu răcovină, este unul foarte vechi. Tot John Gerard o recomanda, în secolul al XVII-lea, ca remediu împotriva râiei. În mod tradițional, răcovina a mai fost utilizată pentru tratarea diferitelor afecțiuni ale pielii, abceselor, ulcerelor și constipației.

UZ MEDICINAL

În prezent este prescrisă pentru boli ale pielii, bronșită, dureri reumatice, artrită și dureri menstruale. Cataplasme cu răcovină pot fi aplicate tăieturilor, vânătăilor. Nu toate aceste utilizări sunt motivate științific, dar se știe că răcovina este bogată în vitamine și minerale.

UZ CULINAR

Frunzele tinere pot fi adăugate în salate, alături de frunze de păpădie, salată verde sau orice alte legume crude; când este fiartă, gustul ei este aproape identic spanacului. Poate fi adăugată în supe, ciorbe, mâncăruri gătite, omlete, plăcinte.

Această prezentare necesită JavaScript.

PlanteWarningPedia își propune o prezentare generală a plantelor, dar nu recomandă folosirea acestora în afara consultării persoanelor avizate (medici sau farmaciști) – prin urmare, PlantePedia se exonerează de orice responsabilitate în legătură cu efectele secundare ale utilizării pe cont propriu a plantelor prezentate pe site. (mai multe despre politica site-ului, aici)

 Un articol scris de Anne Tharesse.

SURSE:

  1. https://ro.wikipedia.org
  2. https://www.botanical.com
  3. http://www.pfaf.org
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s