Plante aromatice – Ruta de gradina, alias virnantul (Ruta graveolens)


RutaAREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Ruta de grădină, sau virnanțul (Ruta graveolens) este o plantă perenă, ierboasă, sempervivescentă, din familia Rutaceae, originară din Peninsula Balcanică. În prezent, este cultivată peste tot în lume, mai ales ca plantă ornamentală, pentru frunzele sale turcoaz-albăstrii. Mai este cultivată ca plantă medicinală, aromatică și, mai rar, pentru îndepărtarea insectelor.

ASPECT ȘI CARACTERISTICI

Ruta este o tufa perena, cu înălțimea și diametrul de până la 1 m. Tulpinile sunt lemnoase la bază, dar ierboase spre vârf. Frunzele, lungi de 7 – 12 cm, sunt dispuse altern, bi- sau tripenate, despărtite in segmente oblongi. Sunt cărnoase si tomentoase (acoperite cu peri moi, catifelați, de culoare albă). Când sunt zdrobite, emană un miros puternic, iute, mai degarbă neplăcut. Florile, de culoare galben-verzuie, apar la capetele ramurilor, dispuse în panicule, din iunie până în septembrie.

Mirosul rutei este puternic, aromatic și dulce, de o așa natură încât nu poate fi comparat cu nici un alt condiment; gustul, în schimb, este destul de amar, mai ales după uscare. Fructele au un gust asemănător frunzelor, dar mai puternic si mai iute. Frunzele se pot consuma doar proaspete, în timp ce fructele pot fi folosite și după uscare.

ASEMĂNAREA RUTEI CU ALTE PLANTE

Ruta nu trebuie confundata cu pelinul, care are un miros mai puternic si mai lamaios. Ambele plante au ajuns de mica importanta din punct de vedere culinar, si ambele sunt considerate potential otravitoare, desi toxicitatea lor este neglijabilă în cantitățile necesare pentru gătit (gustul lor amar va face imposibila otrăvirea accidentală).

TOXICITATE

Toate părțile plantei pot fi otrăvitoare, dacă sunt consumate în cantități mari. Există relatări conform cărora dozele mari de ulei esențial de rută au condus la avort, motiv pentru care francezii au numit planta “herbe à la belle fille” (“iarba fecioarei”). Seva conține niște  substanțe numite ”furocoumarine”, frecvente în componența plantelor din familia Rutaceae-lor și Apiaceae-lor, care pot sensibiliza pielea la expunerea solară (doar la anumite persoane), provocând vezicule sau dermatite.

DENUMIRI ȘI ETIMOLOGIE

Cele mai multe limbi europene au nume similare pentru rută: “rue“ în franceză și engleză, “ruit“ în olandeză, “Raute“ în germană, ”rută”  în română. Toate aceste denumiri provin din grecescul ”reuo“, care înseamnă ”a elibera”, numele datorându-se faptului că, pe vremuri, era folosită pentru o mare varietate de afecțiuni. Foarte interesant este că multe din numele plantei, în limbi diferite, au omonime: în engleză ”rue” înseamnă și “remușcare”, în franceză mai înseamnă și “stradă”, ”Raute” în germană înseamnă și “romb”, în română înseamnă și ”drum”, sau traseu; în plus, în română, denumirea plantei este foarte similară unui alt  termen – ”rut” (stare fiziologică la animale, corespunzătoare perioadei de activitate sexuală).

În Noul Testament, ruta este menționată sub denumirea de ”peganon” [πήγανον], termen încă utilizat în limba greacă modernă, sub forma ”apiganos” [απήγανος]. Denumiri similare apar în limbile franceză – ”péganium”, ebraică – ”pegam” [פיגם] și aramaică – ”pegana” [ܦܓܢܐ]. În taxonomia modernă, termenul Peganum se referă la un gen de plante din familia Nitrariaceae care conțin mai multe plante, printre care și Peganum harmala, sau ”ruta siriană” – plantă cu proprietăți halucinogene, care, uneori, este confundată cu ruta autentică.

În limbile asiatice, numele plantei, care diferă de cele din emisfera vestică, au o origine diferită, derivând din persianul ”sudab” – ”sedefotu” în turcă, ”sudab” în kurdă, ”sadapa în India de Sud. Numele turcesc al rutei, “sedefotu“, care a fost preluat și în bulgară (”sedefche” [седефче]) pare a însemna “iarba ca sideful” (“sedef“ = sidef + “otu“ = iarba aromatica), aceasta ca aluzie la frunzele cu tentă albăstrie ale plantei.

Numele latin al speciei, “graveolens“, epitet care diferențiază și specii ale altor genuri, precum țelina (Apium graveolens), mărarul (Anethum graveolens), înseamnă “cu miros puternic” (“gravis“ – greu + “olens“, participiul de la “olere”, “a mirosi”).

SCURT ISTORIC

Ruta face parte dintre ierburile a căror utilizare în gastronomie este limitată, în prezent, de gustul lor amar. Pe de altă parte, ruta era un condiment foarte comun în Roma antică, deseori folosită pentru preparate tradiționale ca “moretum”, o pastă picantă făcută din usturoi proaspăt, brânză tare și ierburi (coriandru, țelina, ruta). Ea era foarte cunoscută și medicilor antichității, precum Hypocrate (secolul 3 î.e.n.) care o folosea ca ingredient principal în preparatele pe care le prescria ca antidoturi pentru mușcăturile de șarpe. Plinius cel Bătrân menționa că planta era considerată atât de utilă protejării vederii, încât pictorii acelor vremuri pur și simplu ”o devorau”,  fiind convinși că avea efectul de a amplifica acuitatea vizuală și de a clarifica vederea, atunci când aceasta devenea neclară din cauza oboselii. Piperno, un medic italian al secolului 17, recomanda ruta ca tratament pentru epilepsie și amețeli. Medicul austriac Gerard van Swieten (secolul 18) o recomanda ca antidot pentru mușcăturile animalelor sau insectelor veninoase, precum și împotriva iritațiilor provocate de plantele toxice.

Din cele mai vechi timpuri, ruta a fost folosită și ca insecticid împotriva muștelor, țânțarilor și altor insecte. În plus, se credea că are proprietatea de a stopa răspândirea infecțiilor – în legătură cu acest aspect, în Marea Britanie exista obiceiul ca judecătorii să aibă pe pupitru, în sălile de judecată, crenguțe proaspete de rută, pentru a se apăra de duhoarea și infecțiile pe care le aduceau cu ei deținuții. În unele judecătorii din Marea Britanie mai există și acum gravuri vechi, înfățișând buchețele de rută.

Ruta a fost o plantă des întâlnită și în mitologie; anticii, de exemplu, credeau că este o plantă magică, ce poate îndepărta vrăjile; ulterior, în evul mediu, se considera că este ”iarba vrăjitoarelor”, acestea folosind-o pentru ”a lega” blesteme. Mai târziu, în mod paradoxal, preoții au făcut uz de ea pentru a-i stropi pe enoriași cu apa sfințită (în aceeași manieră în care astăzi este folosit busuiocul).

În Anglia, ruta de grădină reprezintă una dintre cele mai vechi plante cultivate în grădini pentru proprietățile sale medicinale, fiind introdusă aici tocmai de către legiunile romane. În prezent, ea se găsește mai degrabă cultivată, foarte rar în cadrul florei spontane. Aceste exemplare sălbatice, rare, sunt chiar mai amare decât ruta de grădină.

UZ CULINAR

Ruta este utilizată ocazional în Italia, Grecia și Croația, dar popularitatea sa este maxima in Etiopia, unde frunzele sale proaspete reprezintă unul dintre componentele amestecului tradițional de condimente numit “berbere”.

Gustul amar este redus de acizi și, de aceea, frunzele de rută pot fi folosite pentru aromatizarea murăturilor, salatelor acre sau oțetului. Pentru obținerea aromei specifice a rutei în mâncărurile gătite, evitând însă amăreala caracteristică, frunzele proaspete pot fi cufundate pentru cca 1 minut în sosul clocotind si apoi aruncate.

Ca multe alte mirodenii amare, ruta este apreciată pentru aromatizarea lichiorurilor. Unul din cele mai cunoscute lichioruri care conțin rută este “grappa alla ruta”, băutura italiană aromatizata cu crenguțe de rută.

Semințele de rută mai sunt folosite pentru aromatizarea porridge-ului, iar frunzele, ocazional, pentru aromatizarea cafelei, brânzeturilor, omletelor (Italia), sosurilor (una dintre rețetele mediteraneene presupune combinarea frunzelor de rută cu prune și vin, ca sos pentru preparatele din carne). În unele zone ale Italiei, ramurile tinere de rută sunt îmbrăcate în aluat, care, prăjit în ulei, este apoi consumat cu sare sau zahăr.

UZ MEDICINAL

Ruta conține o substanță numită ”rutină” (prezentă, dealtfel, în florile, frunzele și tulpinile multor plante), cu efecte benefice asupra sistemului circulator. Rutina face parte din categoria flavonelor, sau flavonoidelor, recunoscute pentru capacitatea lor de a reduce fragilitatea capilară – aspect care poate explica reputația plantei de tonic ocular. 

Vârfurile ramurilor tinere sunt cele mai active din punct de vedere medicinal și se recoltează înainte de înflorirea plantei; pot fi utilizate crude sau uscate. Infuziile din diferitele părți ale acestei plante (ramuri, frunze, lăstari) sunt folosite pentru a trata crizele histrionice, tusea, flatulența. Sucul poate fi folosit pentru tratarea durerilor de urechi, iar despre mestecarea unei frunze sau două se spune că ar avea proprietatea de a îndepărta imediat stările de amețeală, migrenele și palpitațiile. Din frunzele proaspete, recoltate vara devreme, înaintea înfloririi, se prepară un remediu homeopatic, folosit pentru calmarea tensiunii oculare, durerilor de cap și entorselor.

Toate părțile plantei au efecte: vermifuge (distruge viermii intestinali);  antispasmodice (combate spasmele); carminative (calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale); emetice (vomitive); emenagoge (provoacă, care favorizează menstruația); expectorante; hemostatice (oprește hemoragiile); aperitive (stimulează apetitul); antiinflamatoare.

PlanteWarningPedia își propune o prezentare generală a plantelor, dar nu recomandă folosirea acestora în afara consultării persoanelor avizate (medici sau farmaciști) – prin urmare, PlantePedia se exonerează de orice responsabilitate în legătură cu efectele secundare ale utilizării pe cont propriu a plantelor prezentate pe site.

Un articol scris de  Anne Tharesse

SURSE:

http://gernot-katzers-spice-pages.com

http://en.wikipedia.org

https://www.botanical.com/botanical

http://www.pfaf.org

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s