Culturi alternative – Lupinele dulci, o alternativa pentru culturile de soia


Boabe de lupineAREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Lupinul (Lupinus sp.) este un gen de plante perene cu flori, aparținând familiei Fabaceae-lor, înrudite deci cu fasolea și cu soia, conținând peste 200 de specii, originare din majoritatea regiunilor cu climă temperată ale lumii, dar cu preponderență de pe continentul nord-american și din bazinul mediteranean. Dintre aceste 200 de varietăți, majoritatea sunt specii sălbatice, puțin sau deloc pretabile consumului uman, unele  folosite ca plante decorative, altele ca furaje pentru animale și doar câteva dintre ele folosite, în unele regiuni ale lumii, în special în cele mediteraneene, ca legumă.

Lupinele pretabile consumului uman sunt cunoscute sub denumirea de „lupine dulci”. Principalele specii de lupine cultivate ca legume în spațiul european sunt: „lupinul alb”, nativ din Europa (Lupinus albus), „lupinul albastru”, originar din Eurasia și Africa de Nord (Lupinus angustifolius) și „lupinul galben”, nativ din Europa de Sud (Lupinus luteus). Dintre toate acestea, se pare că cel mai indicat soi este Lupinus angustifolius.

Preparatele pe bază de lupine sunt specifice statelor eurpene, printre care Portugalia, Grecia, Spania și Italia. În afara Europei, ele mai sunt frecvent consumate în Brazilia, Egipt și Australia.

ASPECT ȘI CARACTERISTICI

Lupinele sunt plante erbacee, perene, care, în funcție de specie, pot atinge înălțimi de la 30 de cm de până la 1.5 m.  Frunzele sunt de obicei palmate și de culoare verde închis, compuse din mai multe foliole îndoite, pubescente. La maturitate, tulpinile florale dezvoltă spre vârf o inflorescență erectă, spiciformă, formate din multe flori delicate care, în funcție de varietatea botanică, pot fi de culoare albă, galbenă, albastră, liliachie, violet. În mod obișnuit, ele înfloresc în iunie-iulie. Fructele lupinului sunt niște păstăi care conțin aproximativ cinci boabe (semințe), numite lupine. 

SCURT ISTORIC AL FOLOSIRII LUPINELOR

Dovezile folosirii semințelor de lupine în zona mediteraneană datează de peste 3000 de ani, iar cele descoperite în zona Anzilor datează de peste 6000 de ani. Specia cel mai frecvent răspândită în zona Anzilor, Lupinus mutabilis, cunoscută local sub denumirile de „tarwi” sau „chocho”, a fost intens cultivată de către populațiile incașe, care înmuiau semințele în apă, pentru a îndepărta alcaloizii, vinovați pentru  gustul amar al boabelor, pe care apoi le fierbeau sau le prăjeau.

PROPRIETĂȚI ȘI CONSTITUENȚI

În prezent cultivarea lor pentru consumul uman este încă redusă, fiind folosite mai mult ca furaje pentru animale. Cu toate, acestea, proprietățile lor le recomandă folosirii pe scară mai largă în gastronomie, conținutul de proteine fiind asemănător soiurilor de fasole, iar cel de grăsime fiind mai scăzut. Lupinele mai conțin fibre alimentare, aminoacizi, antioxidanți și au calitatea de a favoriza dezvoltarea bacteriilor gastrice benefice. În plus, nu conțin gluten și, asemeni altor legume, au capacitatea de a fixa azotul în sol.

CULTIVARE

Principala specie de cultură destinată consumului uman este Lupinus angustifolius, care nu conține alcaloizii toxici prezenți în speciile sălbatice (vezi la toxicitate). Ea este răspândită, în Europa, în Germania și Polonia. În afara Europei, specia mai este cultivată în Australia, de unde provine 85% din recolta mondială de lupine. Lupinele reprezintă o alternativă la culturile de soia din două motive: în primul rând pentru că pot fi crescute și în regiuni mai reci, unde soia nu ar rezista și, în al doilea rând, pentru că din boabele de lupine pot fi obținute preparate similare celor obținute din semințele de soia, inclusiv laptele de lupine, tofu și făină fără gluten.

TOXICITATE

Speciile sălbatice de lupine, numite și „lupine amare” conțin o serie de alcaloizi toxici, ei fiind și cei responsabili pentru gustul amar al semințelor. Este de reținut faptul că gustul amar este indicator al prezenței acestor alcaloizi. Totuși, chiar și aceste specii pot fi consumate, dar în niște condiții foarte stricte, prin înmuierea o perioadă îndelungată a semințelor în apă și prin fierberea în mai multe ape. Intoxicarea se produce în urma consumării lupinelor amare impropriu preparate, care sunt încă preferate în zona mediteraneană, în fața celor de cultură, hibridizate.

Speciile de cultură, așa-numitele „lupine dulci” (L. angustifolius) nu conțin acești alcaloizi. În plus, lupinele nu sunt recomandate persoanelor cu alergii la alune, deoarece pot dezvolta același simptome și în cazul lupinelor.

UZ CULINAR

Modalitățile de consum ale boabelor de lupin sunt variate. În comerț pot fi găsite conservate, la borcan, în soluție salină, asemănător măslinelor sau murăturilor și pot fi mâncate cu sau fără pieliță. Lupinele murate constituie un produs de stradă frecvent întâlnit în Egipt, în timp ce în Spania și Portugalia sunt consumate prăjite și sărate, ca aperitiv pentru bere. În Libania, Siria, Palestina, Israel și Iordania sunt consumate tot ca aperitive, prăjite, sărate și condimentate cu arome picante, precum boiaua.

Ca legumă, se pot folosi în aceeași manieră în care folosim toate celelalte soiuri de fasole, inclusiv soia: mâncare scăzută de lupine (asemănătoare iahniei), supă-cremă, piure (asemeni fasolei-bătute sau humusului). Din lupine se mai prepară produse vegetariene, similare celor obținute din soia – cârnați, pate, tofu, lapte.

Boabele de lupin măcinate se transformă într-o pulbere ce poate fi folosită ca făină alimentară, din care de prepară produse de patiserie și paste făinoase, prezentând marele avantaj de a nu conține gluten, putând fi astfel, o alternativă la făina obișnuită, din cereale. În plus, lupinele prăjite și măcinate pot fi utilizate ca substitut de cafea.

PlanteWarningPedia își propune o prezentare generală a plantelor, dar nu recomandă folosirea acestora în afara consultării persoanelor avizate (medici sau farmaciști) – prin urmare, PlantePedia se exonerează de orice responsabilitate în legătură cu efectele secundare ale utilizării pe cont propriu a plantelor prezentate pe site.

Un articol scris de Anne Tharesse

SURSE:

  1. Pfaf
  2. Wikipedia (lupinul plantă)
  3. Wikipedia (lupinul aliment)
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s