De prin livezile Terrei – Loquat, alias Mosmoanele japoneze


Loquat.jpg

loquat-eriobotrya-japonicaMoșmon japonez, Nisper, Loquat: Eriobotrya japonica

Moșmonul japonez (Eriobotrya japonica), numit uneori și nisper japonez, este un pom fructifer din familia Rosaceae-lor, cultivat ca arbore ornamental și pentru fructele sale comestibile, asemănătoare, ca aspect, caiselor. Inițial s-a crezut că această specie de pomi fructiferi, Eriobotrya japonica, este înrudită cu moșmonul autentic (Mespilus germanica), motiv pentru care a primit numele de „moșmon japonez” (Mespilus japonica).

Loquat-ul este originar din China, unde au fost descoperite specii înrudite în flora spontană (sălbatice). În Japonia se cultivă de aproximativ 1000 de ani, dar se presupune că a fost naturalizat aici mult înainte. A mai fost naturalizat în regiuni precum India, Afghanistan, Australia, bazinul mediteranean etc.

Siropul de nisper, amestecat cu alte ingrediente se folosește în medicina tradițională chineză pentru tratarea faringitei și ca expectorant, pentru tulburări digestive și respiratorii. Din frunzele arborelui se extrage o substanță care se folosește în cosmetică și medicină, în lupta împotriva alopeciei, ca adjuvant în stimularea creșterii părului. Consumate în cantități mari, fructele au un slab, dar evident efect sedativ, care durează aproximativ 24h.

Eriobotrya japonica crește sub forma unui pom de mici dimensiuni, ce poate atinge înălțimi de până la 5-10 metri, deși statura sa obișnuită e de 3-4 metri. Dezvoltă o coroană rotundă, echilibrată și simetrică, susținută de un trunchi scurt, cu scoarța cenușie și rugoasă.

Frunzele sunt semper-vivescente, dispuse altern pe ramuri, oval-lanceolate, de 10-25 cm lungime, cu limbul ascuțit și pețiol scurt, de culoare verde-închis, cu marginile serate și nervuri proeminente, pubescente pe partea inferioară. Florile apar înspre sfârșitul toamnei – începutul primăverii, grupate în panicule dense. Au câte 5 petale albe, de un bej-cremos spre centru cu numeroase stamine scurte și un diametru al corolei de aproximativ 2 cm. Aroma lor este dulce și grea, putând fi simțită de la distanțe mari.

Fructele, ovale-alungite spre rotunde sau piriforme, fine sau pufoase, cu o lungime de 3-5 centimetri, apar, aidoma florilor, grupate în ciorchini. Coaja și miezul au culoarea caisei, uneori cu tentă roșiatică și cu mici „pistrui” cafenii. Miezul este suculent, dulce-acrișor, și îmbracă 3-4 semințe mari, de culoare maro-închis. Aroma fructelor coapte seamănă cu un amestec între piersică, lămâie și mango și se coc iarna târziu sau la începutul primăverii. Există și varietăți ale căror fructe conțin un singur sâmbure (dar rare) sau care au pulpa de culoare albă.

În Asia există peste 800 de subspecii, cultivate atât pentru fructele lor comestibile, cât și ca arbori ornamentali, datorită frunzelor mari, care conferă un aspect exotic și florilor intens parfumate. Cel mai mare cultivator de Loquat  din lume este Japonia, urmată de Israel și Brazilia. În climatul temperat necesită protecție iarna și este cultivat mai mult ca plantă decorativă, întrucât rareori fructele se pârguiesc până în stadiul necesar consumului. Pomul matur poate tolera temperaturi de până la -11° C; mugurii florali mor la – 7° C, iar florile mature la -3° C; la -4° C fructele îngheață și cad. Moșmonul japonez tolerează seceta, dar pentru o fructificare abundentă necesită apă din belșug, deși nu suportă apa stagnantă.

tarta-de-loquatUTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

Moșmoanele japoneze se consumă proaspete sau, atunci când sunt coapte bine, se procesează sub formă de dulceață, tarte de fructe, budincă, fructe însiropate, peltea sau sosuri; fructele tari, incomplet pârguite se pretează foarte bine pentru tarte și plăcinte. Din fructele de loquat se mai obțin și băuturi alcoolice, precum vinul și lichiorul. Lichiorul de nisper este popular în Italia, unde este cunoscut sub denumirea de „nespolino liqueur” și este obținut din sâmburii fructelor.

Din punct de vedere nutrițional, fructele de loquat au un conținut ridicat de zaharuri, acizi și pectină și vitamina A.  În afară de aceste elemente, mai conțin grăsimi saturate, fibre, sodiu, potasiu, magneziu, calciu, fier, zinc, fosfor vitaminele B1, B2, B3, B6, B9, C

Sâmburii nu sunt destinați consumului, deoarece conțin mici cantități de acid cianhidric, la fel și frunzele tinere.


Un articol scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

SURSE:

  1. crfg.org
  2. Wikipedia
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s