Rodul apelor – Castanele de apa (Eleocharis dulcis)


Castane de apa curatateAREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

„Iarba cu castane” (Eleocharis dulcis) este o specie de plante ierboase acvatice, din familia Cyperaceae-lor, originară din Asia (China, Japonia, India etc), Australia și Africa, cultivată pentru bulbii săi comestibili. Ea se dezvoltă în mlaștini, pe marginea iazurilor, heleșteelor, lacurilor, în zonele inundate, crescând din mâlul care tivește malurile apelor dulci stătătoare. 

Este cultivată în special în China și în Japonia, unde bulbii sunt recoltați cu ajutorul unor furci speciale.

ASPECT ȘI CARACTERISTICI

„Iarba cu castane” (Eleocharis dulcis) dezvoltă tulpini înalte de până la 1.5 m, tubulare și lipsite de frunze, de un verde-crud, intens. În lipsa frunzelor, fotosinteza este realizată de către tulpini. Florile apar în vârful acestora, sub formă de spic, fiind foarte mici și hermafrodite.

În pământ dezvoltă două tipuri de bulbi și stolonii ramificați, care contribuie la propagarea plantei. Dintre cele două tipuri de bulbi, unul ajută la propagarea plantei, celălalt la stocarea substanțelor nutritive; bulbii destinați consumului sunt cei din a doua categorie, cu carne alba și coajă maronie, greu de curățat.

PLANTE CU CARE SE ÎNRUDEȘTE

Deși denumirea populară a plantei este „castan de apă”, în mod evident, planta nu are nimic de-a face cu adevăratele castane, fiind înrudită cu ciufa (Cyperus esculentus), așa-numita „iarbă cu migdale”, ai cărui tuberculi, asemănători la gust cu migdalele, sunt consumați în același fel în care sunt consumate toate fructele oleaginoase.

DENUMIRI. PLANTE CU CARE POATE FI CONFUNDATĂ

În China, castanele de apă sunt cultivate în câmpurile de orez și poartă numele de „hanyu pinyin”; în FIlipine se numesc „apulid”, în Vietnam – „củ mã thầy” sau „củ năng”, în Tailanda – „somwang”, iar în India „singhada”, „shingada” sau „singoda”.

Denumirea de „castane de apă” mai este folosită și în cazul altei specii, Trapa natans, o plantă anuală plutitoare, ale cărei fructe conțin o singură sămânță comestibilă. Planta este cultivată în China și în India, de peste 3000 de ani. La noi în țară, face parte din flora spontană a Deltei Dunării, unde este cunoscută sub denumirea de  „cornaci” sau „ciulini de baltă”.

CULTIVARE

Bulbii se plantează primavara devreme, pe malul unui iaz sau într-o zonă a curții pe care o amenajați special în acest scop, la o adâncime de 5 cm în mâl; nu se recomandă plantarea a mai mult de 2 bulbi pe mp, pentru a lăsa suficient spațiu de propagare. Aceștia au nevoie de un pH cuprins între 6.5 și 7.2 și de 7 luni în care temperatura să nu atingă limita de îngheț (cu puțin noroc, putem atinge acest target în intervalul aprilie – octombrie).

În cazul în care ați amenajat un „baraj” special pentru această cultură, recomandările pe care le-am citit în timpul documentării despre această plantă sunt următoarele: se plantează bulbii (la o adâncime de 5 cm, după cum am specificat anterior) și se udă din belșug, până în momentul în care tulpinile ajung la înălțimea de 10 cm; în acest moment, barajul poate fi inundat, astfel încât să se obțină o adâncime de 7-10 cm.

Bulbii pot fi recoltați la finele celor 7 luni, atunci când tulpinile s-au îngălbenit iar spicele au devenit maronii.

UZ CULINAR

Bulbii mici și rotunzi, cu pulpa alba și crocantă, pot fi mâncați cruzi, fierți (dar foarte puțin), copți în cuptor, în jar ori pe grătar sau murați.  Ei reprezintă un aliment comun în bucătăria chinezească, unde, cel mai adesea, sunt consumați ca atare, uneori cu adaos de zahăr sau ca ingredient principal în tradiționala prăjitură din castane de apă.

Utilizarea lor ca legume este mai rară, din cauza unei caracteristici rar întâlnite la alte vegetale – pulpa lor rămâne crocantă chiar și după preparare sau conservare, din cauza faptului că pereții celulelor sunt reticulați și consolidați de prezența unor anumiți compuși fenolitici (carcteristică întâlnită și la „iarba cu migdale” și la rădăcina de lotus).

Crude, castanele de apă, au un gust ușor dulceag și sunt foarte crocante. Fierte, își păstrează textura crocantă iar pulpa este fermă, cu o ușoară aroma de nucă, astfel încât pot fi ușor asezonate cu tot soiul de sosuri și mirodenii. Cel mai adesea sunt combinate cu mlădițe de bambus, coriandru, ghimbir, ulei de susan și „mazăre de zăpadă” (Pisum sativum var. macrocarpon), apoi folosite ca garnitură pentru preparatele din tăieței și orez.

PROPRIETĂȚI ȘI CONSTITUENȚI

Castanele de apă sunt bogate în carbohidrați (aproximativ 90%), în special amidon (60%), fibre, vitaminele B6 (25%), B2 (17%), B1 (12%),  magneziu (16%), potasiu (12%), fosfor (9%). În cantități mai mici, castanele de apă mai conțin și: vitaminele B3, B5, B9, C și E, precum și zinc (5%).

Este recomandat să fie consumate gătite, altfel, castanele de apă pot transmite la om ouăle unor paraziți intestinali numiți fasciolopsiasisei (cei mai mari viermi intestinali întâlniți la oameni).

Un articol scris de Anne Tharesse.

SURSE:

  1. Wikipedia
  2. Pfaf
  3. Singapore Infopedia
  4. Greenharvest.com.au

 

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s