Plante comestibile din flora spontana – Stirul (Amaranthus retroflexus)


Stirul

AREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Știrul, popular cunoscut mai degrabă sub denumirea de ”știr porcesc” (Amaranthus retroflexus), este o plantă erbacee anuală, ruderală, din familia Amaranthaceae-lor, care invadează toate zonele cultivate și necultivate, din zonele de luncă, de câmpie și de deal, până în regiunile submontane.

Știrul este originar din America de Sud, răspândit în prezent pe toate continentele, în regiunile cu climă temperată și cladă, mai puțin în cele reci, fiind sensibil la îngheț.


ASPECT ȘI CARACTERISTICI

Știrul este o plantă erbacee anuală, cu tulpini erecte, ușor ramificate, ce pot ajunge până la 1 m înălțime. Este asemănător, ca aspect, șteviei, și a fost cultivat, încă din vremuri imemoriale, de o sumedenie de popoare și civilizații străvechi, ca legumă, grână și plantă medicinală. Se pot consuma atât frunzele proaspete, care au gust asemănător spanacului, cât și tulpinile tinere și semințele uscate sub diferite forme.

Frunzele, lanceolate, de aproximativ 10-15 cm lungime, au pețiol lung, iar culoarea este de un verde-șters, prăfuit. Frunzele de la baza tulpinii sunt mai mari, mai lungi și mai late, ele devenind din ce în ce mai mici și mai ascuțite, pe măsură ce se apropie de vârf.

Tulpinile mature au culoarea verde spre maro deschis, în timp ce tulpinile tinere au o nuanță pronunțat roșcată. Acestea se termină cu inflorescențe erecte, spiciforme, dense, prevăzute cu bractee verzi, spinoase, care le conferă aspectul pufos, păros.

Știrul este o plantă monoică, florile femele și mascule coexistând pe același exemplar. Înflorirea se produce în lunile iulie-septembrie, iar fructele, sub formă de capsule de aproximativ 2 mm, conținând o singură sămânță neagră, se coc în august-septembrie.

Știrul se înmulțește cu mare ușurință, în flora spontană putându-se găsi colonii întregi de știr, pe areale extinse. Aceste colonii produc un număr mare de semințe, care germinează repede iar productivitatea este deosebit de mare, de mai multe recolte pe an. 

DENUMIRI ȘI ETIMOLOGIE

 La noi, denumirea populară de știr este folosită pentru a denumi 3 plante diferite, aparținând aceluiași gen:

  1. Amaranthus angustifolius, cu tulpina ramificată, flori verzi dispuse în ghemulețe rotunde și cu frunze comestibile;
  2. Amaranthus retroflexus, cu tupina dreaptă, solidă și păroasă, cu flori verzi, mărunte, reunite într-un spic ca un fel de pămătuf la vârful ramurilor, și care servește ca hrană pentru porci;
  3. Amaranthus paniculatus, cu frunzele roșii și florile purpurii, dispuse în ghemulețe rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau în spice lungi și subțiri, folosită ca plantă ornamentală.

Denumirea în sine, „știr”, este un termen de origine slavă, preluat la noi din limbile bulgară și sârbă (štir). Latinescul „amaranthus” provine din cuvintele grecești „amarantos” [ἀμάραντος], însemnând „nepieritor” și „anthos” [ἄνθος], însemnând „floare”.


SCURT ISTORIC AL FOLOSIRII ȘTIRULUI

Știrul comun cuprinde numeroase specii, dintre care unele au fost consumate de către oameni (în special în America de Sud, Mexic) încă de acum 7000 ani, datorită faptului că această plantă este mai hrănitoare chiar decât porumbul, grâul sau alte cereale. Astfel, știrul este unul dintre puținele genuri ale cărui specii au fost cultivate atât în Lumea Veche cât și în Lumea Nouă.

Aztecii (triburi amerindiene care au trăit în regiunea centrală Mexicului, secolele 13 – 16) cultivau știrul pe suprafețe extinse, pe care îl consumau în principal, ca cereală. Făina obținută din semințele de știr era folosită și pentru prelucrarea unor figurine din cocă, întrebuințate în timpul festivalurilor ritualice. Și etiopienii foloseau știrul în același scop, obținând din făina de  știr un sortiment specific de pâine.

Țăranii români consumau frecvent, pe timpuri, această plantă, sub formă de ciorbă acră (borș), dreasă cu ou, smântână, mălai. Ulterior, încet-încet, planta a căzut în uitare, fiind percepută, din ce în ce mai mult ca buruiană consumată de animalele din ogradă (de aceea i se mai spune și „știr porcesc”) sau de către săraci.

Consumul de știr porcesc s-a revitalizat, la noi, în perioada celui de-al doilea război mondial, când cei care-și pierduseră casele și bunurile, în timpul bombardamentelor, găseau prin intermediul acestei plante (și a altora, precum ștevia, păpădia etc) o variantă de supraviețuire. Ulterior, știrul a fost din nou uitat.

UZ CULINAR

De la știr se consumă frunzele, tulpinile și semințele. Nici una dintre speciile acestui gen nu este toxică, cu toate acestea, frunzele conțin acid oxalic și pot conține nitrați, dacă solul în care crește este bogat în aceste substanțe.

Frunzele tinere și proaspete au un gust asemănător cu cel al spanacului, cu o ușoară aromă de nucă. De aceea, pot fi folosite ca substitut al spanacului, în mâncăruri scăzute sau în ciorbe, ori ca adaos în tocănițe sau alte mâncăruri pe bază de legume sau carne. Pot fi înăbușite, sotate cu unt, călite, tocate mărunt și adăugate în compozițiile pentru plăcinte (de exemplu, plăcintă cu brânză sărată și știr), pupuri, droburi, omlete etc. Pot fi consumate și crude, în salate, situație în care aroma sa va fi mai pregnantă decât în varianta preparării termice.

În moduri similare pot fi folosite și tulpinile tinere, o variantă fiind salata din tulpini de știr, care se prepară la fel ca cea din cozi de spanac (tulpinile opărite, apoi asezonate cu ulei, sare, piper, suc de lămâie sau oțet) – acest tip de salată are o savoare aparte, dată atât de gustul plantei, cât și de textura tulpinilor, simultan moi și crocante.

Semințele pot fi consumate ca atare sau prăjite; adăugate în mâncare, îi vor conferi acesteia un gust puțin piperat. Aroma semințelor poate fi potențată prin prăjire. Semințele întregi pot fi adăugate în diferite preparate de brutărie sau patiserie, direct în compoziție sau presărate pe deasupra, în mod similar semințelor de susan sau de mac. De asemenea, prin presare sau prin măcinare, din semințele de știr se pot obține ulei și făină – aceasta, de o calitate superioară altor sortimente, deoarece nu conține gluten.

UZ MEDICINAL

Știrul este bogat în proteine (conținând cu peste 30% mai multe proteine decât alte cereale, precum orezul, sorgul, secara), fibre, amino-acizi, vitamine (B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E), minerale (calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sodiu, zinc).

Are un puternic efect antioxidant, curele cu știr fiind eficiente, se pare, în lupta împotriva cancerului.

Este revitalizant, diuretic, laxativ, tonic, vitaminizează organismul bolnav sau obosit și îndepărtează toxinele acumulate. Se poate consuma ca atare, ca infuzie, decoct, cataplasme în unele afecțiune dermatologice.

 

WarningPlantePedia își propune o prezentare generală a plantelor, dar nu recomandă folosirea acestora în afara consultării persoanelor avizate (medici sau farmaciști) – prin urmare, PlantePedia se exonerează de orice responsabilitate în legătură cu efectele secundare ale utilizării pe cont propriu a plantelor prezentate pe site.

Un articol scris de Anne Tharesse.

 SURSE:

  1. Wikipedia
  2. Plants  for a  Future
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s