Legumele Incase – Oca (Oxalis tuberosa)


Oka 10

AREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Oca (Oxalis tuberosa) este o plantă erbacee perenă, din familia Oxalidaceae-lor, originară din regiunea Munților Anzi, unde este cultivată, la altitudini de 3-4000 de metri desupra nivelului mării, pentru tuberculii săi comestibili. Oca este o plantă de cultură, care nu se regăsește și în sălbăticie, deși, în flora spontană a Munților Anzi există specii nedomesticite din genul Oxalis, care dezvoltă tuberculi asemănători, dar mult mai mici.

SCURT ISTORIC

Inițial cultivată numai de către fermierii din regiunile andine, oca ocupă în prezent, în Peru și Bolivia, locul al doilea ca importanță, după cartofi. Oca a fost introdusă și în Europa, ca variantă alternativă a culturilor de cartofi, la începutul secolului XIX; cu toate acestea, ea a rămas o legumă prea puțin cunoscută.

Nu se știe exact cu cât timp în urmă a fost domesticită această plantă, dar se presupune că istoria cultivării ei de către populațiile băștinașe ale Anzilor are câteva mii de ani, fiind una dintre legumele de bază în dieta incașilor.

ASPECT ȘI CARACTERISTICI

Oca este o plantă ierboasă perenă, cu frunze trifoliate, foarte asemănătoare celor de trifoi, care acoperă solul ca un covor. Tulpinile, subțiri, suculente și ramificate, ating înălțimi  de 40 – 50 de cm și un diametru al „coroanei” de aproximativ 90-100 de cm. În pământ dezvoltă tuberculii cărnoși, de până la 15 cm lungime și 4 cm în diametru, deși, de obicei, sunt recoltați atunci când sunt mult mai mici.

Acești tuberculi surprind prin varietatea de culori în care pot apărea, de la galben la roșu, incluzând portocaliul, rozul, albul, grena-ul, etc. Tuberculii, grupați în mănunchiuri asemeni cartofilor, sunt atașați de rizomi ramificați și subiri, de până la 30 de cm lungime, care ajută la propagarea plantei. Coaja lor este subțire, lucioasă, cu aspect cerat și se curăță cu ușurință.

Chiar dacă partea aeriană a plantei moare peste iarnă, tuberculii pot supraviețui în pământ, până la temperaturi de – 28°C – 30°C. Florile sunt galbene, cu câte 5 petale și apar după 3 sau 4 luni de la plantare.

CULTIVARE ȘI RECOLTARE

Printre avantajele culturilor de oca se numără și faptul că planta se dezvoltă foarte bine în soluri sărace și în climate răcoroase, fiind foarte rezistentă și neafectată de bolile care atacă, în mod obișnuit, cartoful. În plus, are capacitatea de a „combate” buruienile, sufocându-le și de a „apăra” celelalte plante de cultură cu care se învecinează, întrucât nu este „tentantă” pentru dăunători.

Realizarea și întreținerea culturilor de oca este foarte similară celor de cartofi, în aproape toate privințele. În climatul temperat, tuberculii se plantează primăvara devreme, spre deosebire de regiunile cu veri blânde, unde pot fi plantați și în lunile iulie-augst.

În zonele unde verile pot fi caniculare, tuberculii de oca se vor dezvolta cel mai mult în lunile de primăvară și de toamnă, deoarece ei au nevoie de zile scurte  (12 ore sau chiar mai puțin) și răcoroase (sub 25°C). În consecință, avantajoasă este plantarea lor cât mai devreme, după ce a dispărut riscul de îngheț.

În mod natural, tuberculii încep să germineze în luna martie, formând muguri asemănători celor de cartof; de aceea, înainte de plantare, este bine să fie păstrați în încăperi întunecoase, răcoroase și uscate. Dacă sunt plantați la începutul verii, planta nu va începe să formeze tuberi decât în toamnă și nu vor avea la dispoziție un sezon destul de lung pentru a se dezvolta suficient.

Oca este foarte rezistentă la transplantare, în consecință, pentru un debut precoce al culturii, pot fi platați mai întâi în ghivece și apoi mutați afară, în grădină. Nu este nevoie să fie plasați indivitual în containere – puteți planta mai mulți laolaltă și să-i divizați la transplantare.

Din momentul în care partea ierboasă a plantei (tulpinile și frunzele)  s-a maturizat complet,  mai are nevoie de încă 6 săptămâni pentru a dezvolta tuberi suficient de mari pentru a putea fi recoltați. Acest lucru se realizează, de obicei, spre sfârșitul toamnei sau la începutul iernii.

PROPRIETĂȚI ȘI CONSTITUENȚI

Oca este o legumă foarte bogată în nutrienți, putând fi considerată un „super-aliment”. În primul rând, este o importantă resursă de vitamina C și de pigmenți naturali, cu efect antioxidant, precum carotenoidele și antocianinele. Conține semnificativ mai puține calorii și mai multe proteine decât cartoful, în timp ce conținutul de fibre și carbohidrați este asemănător.

Oca mai conține resurse semnificative  de vitamina A și de fier, deși concentrația acestuia depinde foarte mult și de sol, plus potasiu, vitamina B6, calciu, fosfor.

După cum am mențioat mai devreme, există numeroase sortimente din punct de vedere al culorii; diferențele de culoare dintre tuberculii de oca se explică prin concentrațiile diferite de substanțe. Astfel, culoarea galbenă sau portocalie este un indicator al concentrației crescute de carotenoide, în timp ce culorile roșu, grena, violet sunt indicatori ai antocianinelor.

Gustul acru-astringent al plantei se datorează și conținutului de acid oxalic, o substanță implicată în afecțiuni precum calculii renali și guta. Cu toate acestea, concentrația de acizi oxalici din tuberculii de oca nu este mai mare decât cea din usturoi, morcovi sau din varza de Bruxelles, în consecință introducerea acestei legume în dietă nu ar trebui să ridice probleme.

Este totuși indicat să fie evitată de cei care, din considerene medicale, urmează o dietă săracă în oxalați. O concentrație semnificativ mai mare de acid oxalic se regăsește în frunze și acestea ar trebui consumate cu măsură.

UZ CULINAR

Toate părțile plantei sunt comestibile, atât crude, cât și gătite, deși, în general, partea cea mai frecvent consumată este tuberculul. În pofida astringenței lor caracteristice, tuberii pot fi consumați și cruzi, dar numai după două-trei săptămâni de expunere la soare, interval în care se îndulcesc, datorită transformării amidonului în inulină.

În varianta gătită, pot fi preparați în variante similare cartofilor – piure, supă-cremă, tocănițe, prăjiți, copți, fierți etc. Gustul lor, după gătire, a fost descris ca fiind o combinație între cartof și morcov. Frunzele pot fi consumate crude, în salate și au o aromă asemănătoare măcrișului. Tulpinile sunt și ele comestibile, deși sunt destul de acre.

În Mexic, tuberculii sunt consumați cruzi, cu sare, suc de lămâie și ardei iute.

Un articol scris de Anne Tharesse

SURSE:

  1. http://www.fao.org/docrep/t0646e/t0646e0g.htm
  2. http://downtheplot.com/oca.php
  3. https://www.cultivariable.com/instructions/how-to-grow-oca/
  4. https://en.wikipedia.org/wiki/Oxalis_tuberosa

 

 

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s