Fructe exotice in gradinile noastre – Gac-ul (Momordica cochinchinensis)


Gac

GacGac-ul (Momordica cochinchinensis) este fructul unei plante erbacee originare din sud-estul Asiei și nord-vestul Australiei, din familia Cucurbitaceae-lor și înrudit, astfel, cu castravetele și pepenele. Fructul este foarte popular în Vietnam, unde este folosit de câteva mii de ani, atât în alimentație, cât și în medicină, fiind considerat un „super-aliment”, datorită conținutului foarte mare de antioxidanți și vitamina A.

Momordica cochinchinensis este o plantă erbacee, cățărătoare, care dezvoltă liane viguroase, de până la 6 – 7 m lungime, cu frunze mari, de un verde intens, palmate, cu 3 sau 5 lobi adânci și marginile dințate. Florile sunt și ele mari, cu câte 5 petale, campanulate, de un alb-gălbui, cremos. Momordica cochinchinensis este o plantă dioică, florile femele și cele mascule apărând pe exemplare diferite. Polenizarea este realizată de către insecte.

Fructele sunt oblong-bombate, de aproximativ 13 cm lungime și 10 cm în diametru, cu coaja de culoare verde la început, apoi galben-portocalie pe măsură ce se coc, roșu-purpurie la maturitate. Coaja este groasă, la exterior acoperită cu numeroși spini, la interior „căptușită” cu un țesut galben și spongios (mezocarpul) care protejează pulpa, formată din fascicule trapezoidale sau rotunde, cărnoase și membranoase, ce ascund semințele dure, cu aspect ciudat, semănând cu niște meteoriți miniaturali. Gact (Momordica cochinchinensis)

Mezocarpul, pulpa galbenă și atractivă, și coaja spinoasă nu se consumă, fiind toxice și producând tulburări gastro-intestinale. Singurele părți comestibile sunt sacii membranoși și cărnoși care conțin semințele (comestibile și ele). Acestea sunt de dimensiunea unei monede, dure (într-un kg. încăpând aproximativ 200-300 de semințe), cu aspect cumva stelat , dar aparent neregulat și prezentând, într-unul dintre capete, o gaură mică, acesta fiind de fapt orificiul de germinare al plantei.

Recoltarea fructelor începe, în mod obișnuit, la aproximativ 8 luni de la plantare, gac-ul fructificând o singură dată pe an iar sezonul de fructificare/recoltare durând aproximativ două luni, semnificativ mai puțin decât în cazul altor fructe din aceeași familie. Acesta este, probabil, principalul motiv pentru care el nu este cultivat la o scară mai largă, rămânând, din păcate un fruct puțin cunoscut, în special occidentalilor. Fiind o plantă dioică, este nevoie de cel puțin 10 plante pentru a ne asigura că am plantat atât exemplare femele, cât și exemplare mascule, care să asigure polenizarea și producerea fructului.

În climatul temperat, înființarea unei culturi (sau „mini”-culturi) de gac începe cu pregătirea răsadurilor, în containere de 15-20 litri, plasate în sere calde (sau orice alte încăperi care să respecte cerințele de lumină și căldură), preferabil în luna ianuarie (deoarece planta are nevoie de un sezon lung – cca 10 luni), urmând a fi replantate în grădină în lunile aprilie-mai. Astfel, primele fructe ar trebui să apară la începutul lunii septembrie.

Pulpa de GacSemințele se seamănă în pământ afânat, nicidecum într-unul cleios ori lutos, deoarece acesta va obtura orificiile de germinare. Deși planta matură rezistă până – 7°C, răsadurile se transplantează afară după ce riscul de îngheț a dispărut. Semințele germinează ușor, într-un interval de 7- 14 zile, cu o rată de 80%, iar florile apar la 2-3 luni de la plantare. Din acest moment, mai trec aproximativ 5 luni până când fructele coapte vor putea fi culese și consumate. O singură plantă poate produce între 30 și 60 de fructe. Fiind o plantă cățărătoare, are nevoie să fie susținută de araci, pergole, garduri etc.

Cercetările științifice și analizele de laborator au arătat că gacul este foarte bogat în licopen și beta-caroten (carotenoidele fiind principalele surse de vitamina A), conținând de 70 de ori mai mult licopen decât roșiile și de 10 ori mai mult beta-caroten decât morcovii și cartofii dulci, motiv pentru care sucul de gac reprezintă una dintre cele mai eficiente cure naturale împotriva deficiențelor de vitamina A.

Concluziile studiilor (realizate în state diferite, inclusiv în Thailanda, Vietnam și Japonia) au fost multiple. În primul rând, gacul are un conținut de licopen și beta-caroten mai mare decât orice altă legumă sau fruct cunoscute, concentrația cea mai mare aflându-se în semințe. În al doilea rând, în afară de beta-caroten, mai conține alte două  carotenoide – luteina și zeaxantina, cristalinul fiind principalul beneficiar al proprietăţilor lor antioxidante (carotenoidele inhibă acțiunea radicalilor liberi și ajută la menținerea transparenței cristalinului, prevenind cataracta).

Gacul mai conține acid galic, despre care medicina modernă crede (și se efectuează cercetări în acest sens) că poate fi folosit ca tratament împotriva cancerului, constatându-se că este toxic pentru celulele maligne (și inofensiv pentru cele sănătoase), rutină, o glicozidă cu puternice efecte antioxidante, vitamina E și o serie de acizi grași. Reteta Vietnameza de Orez vu pulpa de Gac

În scop terapeutic, cea mai indicată formă de consumare a fructului este sub formă de suc natural.

UTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

Pulpa cărnoasă a gacului nu are un gust intens, așa cum nici castravetele nu are, dar a fost comparat, de-a lungul timpului, cu pepenele galben, cu pepenele verde, cu morcovul și chiar cu avocado. Aroma sa poate fi ușor dulce, sau deloc, dar textura este plăcută și foarte zemoasă, gacul fiind, prin definiție, un fruct  suculent.

Sucul, de culoare intensă, este adesea folosit pentru a conferi culoare diverselor preparate gătite, ca și pulpa în sine, care poate fi folosită în combinație cu roșiile, pentru a suplimenta concentrația de pulpă și suc de roșie sau chiar pentru a o înlocui.

Discurile membranoase, cu tot cu semințele lor, sunt adăugate în pilafuri, conferind acestora, în combinație cu uleiul, o culoare și un luciu deosebit, plus o aromă delicată, de nucă.

Un articol scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

SURSE:

  1. http://www.seedman.com/gac.htm
  2. http://whiteonricecouple.com/food/strange-orange-fruit-what-the/
  3. https://en.wikipedia.org/wiki/Gac
  4. http://www.gacplusasia.com/articles/gac-fruit-heaven
  5. http://www.prostate.net/prostate-health-supplements-a-z/gac-fruit-health-benefits/

Vezi şi:

Akebia quinata…

…este un arbust agățător din familia Lardizabalaceae, nativ din Japonia, China, Coreea și aclimatizat în regiunile temperate ale Europei si Americii. Florile sunt urmate de fructul voluminos, care constă într-o păstaie de culoare roz închis spre mov, mai rar alb…  (citește mai mult)


Caprifoiul himalayan (Leycesteria formosa)…

…este un arbust foios din familia Caprifoliaceae, înrudit cu ”Mâna Maicii Domnului” (Lonicera Japonica), nativ din zona munților Himalaya și China de Sud-Vest. Fructele sunt drupe sferice, de aproximativ 1 cm diametru, la început roșii, apoi, pe măsură ce se coc, aproape… (citește mai mult)


Călinul (Viburnum opulus)…

este un arbust cu fructe de culoare roșie, grupate sub formă de ciorchini, asemănător socului. La noi în țară este foarte răspândit prin tufărişuri, pădurile de câmpie, liziere, până în zonele deluroase și submontane. Toamna face fructe roșii, numite în popor „căline”… (citeşte mai mult)


Gutuiul japonez (Chaenomeles japonica)…

…este un arbust fructifer și decorativ, din familia Rosaceae, înrudit cu gutuiul autentic (Cydonia oblonga), dar aparținând unui gen diferit. Fructele sunt niște poame mici, de culoarea gutuii, în formă de măr, comestibile. Acestea se coc toamna târziu… (citește mai mult)


”Spanacul cu căpșune” (Blitum capitatum, B. virgatum)…

…este o plantă anuală comestibilă, înudită cu spanacul (Spinacia oleracea). Atât fructele, cât și frunzele acestei plante sunt comestibile. Fructele sunt mai degrabă dulci decât aromate și se aseamănă prin textură și gust cu dudele… (citește mai mult)


Căpșunul indian (Duchesnea indica)…

…este o plantă perenă, sempervivescentă, din familia Rosaceae-lor. Planta este nativă din Asia de Sud și de Est, dar a fost introdusă în multe regiuni, ca plantă ornamentală. Fructele sale, înrudite și asemănătoare căpșunelor autentice, sunt comestibile și foarte… (citește mai mult)


Gaultheria procumbens…

…este un arbust pitic, evergreen, originar din America de Nord, unde crește spontan, în colonii dense, pe câmpii nisipoase și sterpe și pe piscurile muntoase. Este apreciat ca plantă decorativă și comestibilă, pentru frunzișul său verde intens și pentru fructele mici și rotunde… (citește mai mult)


Măslinul rusesc (Eleagnus angustifolia)…

…face parte din familia Eleagnaceae și este originar din sudul Europei si vestul Asiei, fiind răspândit în Turcia, în sudul Rusiei, Kazahstan, Afghanistan și Iran. Sălcioara este cultivată, în principal, ca plantă ornamentală, atractivă prin frunzișul argintiu și florile puternic parfumate… (citește mai mult)


Schisandra…

…o plantă exotică pentru noi, face parte din flora luxuriantă a Chinei, Japoniei, Rusiei îndepărtate, Japoniei, Coreei și Malaeziei, unde, în habitatul său natural, o putem admira atârnând, sub formă de ghirlande de flori și fructe, din coronamentul arborilor pe care îi parazitează… (citește mai mult)


Cornul (Cornus Mas)…

…este un pom fructifer din familia Cornaceae-lor, originar din sudul Europei și sud-vestul Asiei, cel mai probabil din regiunea Mării Negre și a Turciei. Consumul de coarne, pe teritoriul Europei este unul sporadic, ținând mai mult de un fel de specific regional, mai ales în țările balcanice… (citește mai mult)


Cireșul naking (Prunus tomentosa)…

…este un arbust fructifer, aparținând genului Prunus (din care fac parte corcodușul, cireșul, vișinul, caisul, piersicul), din familia Rosaceae-lor, originar din China și frecvent cultivat în Rusia și în alte regiuni cu climă rece, datorită rezistenței extreme la temperaturi de până la până la −45 °C… (citește mai mult)


Drăcila (Berberis vulgaris)…

…reprezintă una dintre numeroasele specii ale genului Berberis, din familia Berberidaceae-lor, nativă a zonelor temperate din Europa și Asia. Fructele sunt comestibile și au folosite, în scopuri medicinale, de acum 2500 de ani. În Iran erau recomandate pentru tratarea diareei… (citește mai mult)


Amelanchierii…

…sunt un grup de arbuști din familia Rosaceae-lor, cei mai mulți nativi de pe continentul nord-american (SUA și Canada), cu puțini reprezentanți în Lumea Veche. Toate speciile de Amelanchier au fructe comestibile și sunt plantați atât ca arbuști decorativi, pentru înflorirea lor abundentă… (citește mai mult)


Moșmonul (Mespilus germanica)…

…este un arbust foios din familia Rosaceae-lor, originar din sud-estul Europei și sud-vestul Asiei, foarte răspândit în zonele de coastă ale Mării Negre și ale Mării Mediterane. Este apreciat pentru fructele sale comestibile… (citește mai mult)


Măslinul dobrogean (Ziziphus jujuba)…

…este un arbust fructifer din familia Rhamnaceae-lor. Este originar din Asia Centrală, unde se cultivă din cele mai vechi timpuri. În România, zone favorabile pentru cultura curmalului chinezesc sunt partea de sud a ţării… (citește mai mult)


Scoruşul domestic (Sorbus domestica)…

…este un arbust fructifer, ale cărui poame sunt nişte fructe micuţe, de 2-3 cm lungime, verzi când sunt crude, colorându-se apoi, pe timpul coacerii, în galben-portocaliu spre maroniu. Forma fructelor o poate imita atât pe cea a merelor, cât și a perelor, singura diferență constând în… (citește mai mult)


Porumbarul (Prunus spinosa)…

… este un arbsut fructifer mic, cu  aspect de tufă spinoasă şi fructe rotunde, brumării, asemănătoare, ca aspect, prunelor. Porumbele sunt în mod tradițional folosite în spațiul balcanic (inclusiv în România) pentru prepararea gemurilor, a marmeladelor, siropului și a vinului… (citește mai mult)


Afinele de Siberia…

…cunosc o lungă istorie de recoltare din flora spontană, cultivarea lor efectivă de către oameni fiind una destul de recentă. Fructele ”afinului” de Siberia au fost utilizate de mii de ani, de către locuitorii regiunilor nordice, consumate fie crude, fie folosite în gemuri, dulcețuri, siropuri… (citește mai mult)


Cassabanana (Sicana odorifera)…

…singura specie a genului Sicana, este o plantă erbacee cățărătoare, din familia Curcubitaceae, originară din America de Sud. În climatul tropical este perenă, în cel temperat poate fi cultivată ca plantă anuală, pentru fructele sale comestibile… (citeşte mai mult)


Persimonul (Diospyros kaki)…

… cunoscut la nivel internațional sub o largă varietate de nume, reprezintă cea mai cultivată specie din genul Diospyros, din familia Ebenaceae-lor. Fructele de persimon pot varia ca formă, de la rotund-turtit la oval-alungit, iar pulpa este cărnoasă, fină, dulce și suculentă… (citeşte mai mult)


Naranjilla (Solanum quitoense)…

…este o plantă perenă subtropicală, originară din America de Sud, din familia Solanaceae-lor și înrudtită, astfel, cu roșia comună. Este cultivată pentru pulpa sa acidulată, cu aromă asemănătoare ananasului, lămâii și rubarbei… (citește mai mult)


Moșmonul japonez (Eriobotrya japonica)…

…numit uneori și nisper japonez, este un pom fructifer din familia Rosaceae-lor, originar din sud-estul Chinei, cultivat ca arbore ornamental și pentru fructele sale comestibile, asemănătoare, ca aspect, caiselor. Fructele, ovale-alungite spre rotunde sau piriforme, fine sau pufoase… (citește mai mult)


„Lămâia caviar” aka „The Australian Finger Lime” (Citrus australasica)…

…este un arbust țepos din familia Rutaceae-lor, originar din pădurile subtropicale depresionare ale Australiei. Pulpa este formată din mici vezicule cărnoase și zemoase, translucide, de culoare galbenă, roz sau albă. … (citește mai mult)


Kumquat-ul…

…este un arbust exotic, peren, de mici dimensiuni, din familia Rutaceae-lor, cultivat ca plantă ornamentală și pentru fructele sale comestibile, asemănătoare portocalelor (Citrus sinensis), deși mult mai mici și care se prezintă caracteristică unică printre citrice de a se consuma… (citește mai mult)


 

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s