Gradina mea de Basm – Gutuiul japonez (Chaenomeles japonica)


Gutui Japonez 5Gutuiul japonez: Chaenomeles japonica 

Gutuiul Japonez este un arbust fructifer și decorativ, din familia Rosaceae, înrudit cu gutuiul autentic (Cydonia oblonga), dar aparținând unui gen diferit. Este originar din regiunile estice ale Asiei, precum Japonia, China, Bhutan și Burma. 

Din genul Chaenomles fac parte doar 4 specii de arbuști: Chaenomeles japonica, Chaenomeles speciosa,  Chaenomeles thibetica și Chaenomeles cathayensis. Genul Chaenomeles este înrudit îndeaproape cu gutuiul, mărul și părul. Numele de „gutui japonez” este folosit generic, el făcând referire la toate cele 4 specii ale genului. Speciile genului Chaenomeles au fost apreciate de-a lungul istoriei în special datorită  florilor lor spectaculoase.

Chaenomeles japonica este răspândit cu preponderență în Japonia Centrală și de Sud, până la o altitudine de 2100 m; celelalte 3 specii sunt răspândite mai mult în China, cu o origine prezumată în Yunan și Tibet. Fructele speciei C. japonica sunt cele mai mici din cadrul genului, de aproximativ 4 cm în diametru și cântărind cca 50 de gr., în timp ce fructele cele mai mari aparțin speciei C. cathayensis – atingând o lungime de 15 cm și un diametru de 8 cm, cu o greutate de 180 de gr. sau chiar mai mult.

Pe continentul european el a fost, pentru multă vreme, perceput de către grădinari exclusiv sub această variantă – ca pom decorativ prin flori, și atât. Primele tentative de cultivare a gutuiului japonez pe scară mai largă, pentru fructele sale (în special pentru extragerea pectinei și acidului malic) au avut loc la New York. Ulterior, arbustul a captat atenția altor state, precum Ucraina (1937), Polonia (1978), Finlanda (1979).

gutui-japonez-10Ca aspect, gutuiul japonez ia forma unui arbust tufos, care lăstărește puternic, de 1,5-2 m înălțime; dacă lăstarii sunt tunși de la bază, lăsându-se doar trunchiul principal, atunci va lua forma unui copăcel de mici dimensiuni, care la maturitate nu va depăși înălțimea de 1,2 m. Frunzele sunt simple, dispuse altern, cu marginile fin serate; la începutul primăverii pot avea nuanțe vișinii, roșcate sau cărămizii.

Florile, care apar primăvara (martie- aprilie), înainte și în timpul înfrunzirii, grupate în mănunchiuri de până la 6  flori, sunt spectaculoase prin mărimea și coloritul lor. Au un diametru de 3-5 cm, cu câte 5 petale, 5 sepale și numeroase stamine (între 40 și 60), de culoare albă, galben-portocalie sau galben-verzuie, de obicei în contrast cu culoarea petalelor. Acestea, în funcție de specie sau subspecie, pot fi de culoare roșu-aprins, roșu-grena, portocaliu-cărămiziu sau, mai rar, albe ori roz. Există și soiuri cu petale bicolore.

Fructele sunt niște poame mici, de culoarea gutuii, în formă de măr, comestibile. Acestea se coc toamna târziu și, asemeni gutuilor autentice, cel mai gustoase sunt după căderea brumei – frigul ameliorând astringența fructului, datorată conținutului mare de vitamina C.

Gutuiul japonez poate fi cultivat și în climatul nostru temperat, suportă foarte bine înghețul (-20 °C), seceta și se adapteazaă pe multe tipuri de sol, preferându-le totuși pe cele fertile și ușor acide, sărace în calciu. Se poate înmulți prin semințe (semănate primăvara), prin butășire (crenguțe tinere, semilemnificate, plantate în iunie-iulie), prin marcotaj (îngroparea vârfului unei liane în pământ – operațiune care se realizează primăvara, liana înrădăcinându-se pînă în toamnă) sau prin drajoni (despărțirea tufei, operațiune care se poate executa primăvara și toamna).

UTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

Dintre cele  4 specii ale genului, C. japonica se pârguiește cel mai devreme (la sfârșitul lunii august, dar se recoltează în octombrie, după ce a căzut de câteva ori bruma); pe măsură ce se coc, fructele capătă culoarea galbenă și mireasma caracteristică, dar pulpa rămâne tare, motiv pentru care, în general, sunt consumate după preparare.

Concentrația ridicată de acizi organici, aroma tipică și cantitatea mare de fibre fac ca fructele gutuiului japonez să fie foarte sănătoase și recomandate consumului – atât crude, cât și preparate. În plus, spre deosebire de gutuile autentice și de mere, pulpa acestor poame nu oxidează în timpul preparării, datorită conținutului mare de vitamina C și de compuși fenolitici, care acționează ca antioxidanți.

Savoarea acestor fructe a fost asemănată, parțial, celei a merelor și, parțial, celei a citricilor. Din ele se pot prepara sucuri, piureuri, vinuri, siropuri, lichioruri, marmelade și, datorită conținutului de pectină, peltea. Produsele și preparatele din fructele de gutui japonez  sunt foarte răspândite în piețele din Lituania și Latvia, unde, în afară de produsele enumerate mai sus, se pot găsi și înghețate, iaurturi și bomboane preparate din aceste fructe.

 

Un articol scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

 SURSE:

  1. en.wikipedia.org
  2. https://www.hort.purdue.edu
  3. http://www.ncbi.nlm.nih.
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s