Pomul cu stafide


Amelanchier, Pomul cu stfide (eng. – Juneberry, Serviceberry, Saskatoon berry, Shadbush):

Amelanchier lamarckii


Amelanchierii sunt un grup de arbuști din familia Rosaceae-lor, cei mai mulți nativi de pe continentul nord-american (SUA și Canada), cu puțini reprezentanți în Lumea Veche – doi din Asia și doar unul din Europa (Amelanchier ovalis). Din acest gen fac parte aproximativ 20 – 30 de specii, clasificarea și denumirea lor punând, se pare, probleme botaniștilor, din cauza încrucișărilor și a hibridizărilor numeroase, unele obținute de către horticultori, altele apărute spontan în natură.

În orice caz, toate speciile de Amelanchier au fructe comestibile și sunt plantați atât ca arbuști decorativi, pentru înflorirea lor abundentă și pentru coloritul tomnatic spectaculos , cât și ca arbuști fructiferi. În funcție de specie, amelanchierii pot atinge între 2 și 20 de metri, unii cu port arbustiv, alții cu port arborescent, cu aspect de pom cu trunchiul drept sau cu aspect de tufă, dezvoltând din aceeași rădăcină numeroși lăstari. Scoarța lor este fină,  de un cenușiu deschis, mai rar brună, cu tendință de exfoliere la maturitate.

În cazul tuturor speciilor, frunzele sunt căzătoare, simple și dispuse altern pe ramuri, cu forme care variază de la oval-lanceolat la rotund, cu marginile mai mult sau mai puțin serate. Ele pot fi glabre sau pubescente, mai ales în timpul înfloririi, fine la maturitate. Frunzele foarte tinere au nuanțe asemănătoare bronzului, devenind verzi la maturitate, apoi de un roșu-purpuriu intens toamna.

Florile apar primăvara devreme, înaintea frunzelor, la capătul ramurilor, de obicei grupate în buchete bogate, cu câte cinci petale de culoare albă, mai rar gălbui, rozalii sau cu irizații roșcate. Fructele, care apar în luna iunie, sunt niște poame mici, de 5–15 mm în diametru, a căror culoare se schimbă, pe parcursul coacerii, de la alb la verde și la roșu, apoi la grena-purpuriu și, în final, la albastru-brumăriu spre aproape negru. Aroma lor variază oarecum, fiind asemănată cu cea a strugurilor sau a afinelor.

Cele mai cunoscute specii sunt Amelanchier canadensis și Amelanchier lamarkii, foarte asemănătoare între ele și adesea confundate. În Europa, cel mai popular este Amelanchier lamarkii, originar din America de Nord și introdus  aici în secolul al VII-lea. Se presupune că este un hibrid, obținut cu mult timp în urmă (probabil din Amelanchier canadensis  și o altă specie). Amelanchier lamarkii se înmulțește prin apomixie, adică prin semințe obținute fără fecundare, astfel încât  noile plante vor fi identice cu planta-mamă.

Dintre hibrizi, cele mai apreciate sunt Amelanchier x grandiflora, cu frunzele tinere de un bronz-roșcat, care produc un contrast foarte plăcut cu buchetele albe bogate, Amelanchier x grandiflora ‘Robin hill’, cu florile rozalii și Amelanchier x grandiflora ‘Ballerina’.

Amelanchierii preferă solurile ușor acide (dar se adaptează și în solurile neutre) cu drenaj bun și, chiar dacă rezistă la semi-umbră, plantarea în plin soare va favoriza un colorit intens toamna. Sunt arbuști ideali pentru grădinile mici sau în cele pentru care nu dorim să investim mult efort, deoarece sunt foarte rezistenți și adaptabili, puțin vulnerabili în fața dăunătorilor.

Multe dintre speciile acestui gen au tendința de a lăstări puternic, deci, dacă nu vrem să le încurajăm aspectul de tufă, aceștia pot fi tunși primăvara, pentru a încuraja dezvoltarea unui trunchi drept și robust. Deoarece înfloresc foarte devreme, la poalele lor pot fi plantate flori de primăvară în culori vii (cum ar fi lalelele roșii sau purpurii), pentru a obține un contrast de efect cu florile lor albe. Există două specii care se adaptează bine și pe solurile nămoloase și umede – Amelanchier  alnifolia și Amelanchier asiatica.

Utilizare in Gastronomie

Fructele amelanchierului, foarte bogate în fier și cupru, se pot consuma crude sau deshidratate, gustul lor fiind descris ca asemănător afinelor, merelor sau strugurilor, accentuat de aroma puternică de migdale a sâmburilor. Denumirea populară de „pom cu stafide” provine de la gustul foarte dulce al fructelor uscate. Din fructele proaspete se pot prepara gemuri, dulceață, sirop, tarte etc, iar frunzele pot fi utilizate pentru ceaiuri.

Acestea fiind zise, va urez poftă bună și spor la grădinărit! 🙂


Un articol scris de Anne Tharesse.

Toate drepturile rezervate!


SURSE: 

  1. https://en.wikipedia.org/wiki/Amelanchier
  2. http://www.hortweek.com/amelanchier/ornamentals/article/1288243
  3. http://www.pfaf
  4. Sursă Foto Copertă:  https://www.asklepios-seeds.de

     

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.