Legumele incase – Ridichea incasa, alias Maca (Lepidium meyenii)


AREAL ȘI RĂSPÂNDIRE

Maca (Lepidium meyenii), supra-numită „ridichea incașă” sau „ginsengul peruvian”, este o plantă erbacee bienală, din familia Brasiaceae-lor, înrudită cu varza, conopida, ridichea și gulia, singura din genul său cultivată pentru hipocotilul cărnos și comestibil, cu o valoare nutritivă ridicată, asemănătoare grâului și orezului.

Maca este originară de pe pajiștile însorite și răcoroase ale Anzilor, unde crește la altitudini de 3,800–4,400 m, unde, în timpul sezonului cald, temperaturi le sunt cuprinse între −10 °C și 13 °C.

ASPECT ȘI CARACTERISTICI

Prin aspect și dimensiune, maca este asemănătoare cu ridichile și guliile, cu care se înrudește, dezvoltând în primul an de viață un hipocotil bombat în partea superioară, țuguiat în cea inferioară, cărnos și foarte bogat în substanțe nutritive, care variază destul de mult ca formă și culoare, în funcție de varietate.

Astfel, acest hipocotil, care este adesea confundat cu rădăcina, în fapt fiind o tulpină modificată, folosită ca organ de depozitare a substanțelor de rezervă ale plantei, poate fi mai mult sau mai puțin globulos, bombat-turtit, conic-alungit etc., de culoare alb-crem, roz, roșie, purpurie, albastră, verde, neagră.

Culoarea nu este aleatorie, fiind asociată cu varietăți botanice distincte, care prezintă și caracteristici nutriționale diferite. Astfel, cea mai răspândită și cultivată varietate este cea de culoare crem-gălbui, apreciată pentru dulceața și mărimea hipocotilului.

Subspeciile de culoare închisă (purpuriu, roșu, negru) conțin cantități semnificative de iod și sunt evitate de către persoanele care suferă de unele afecțiuni ale glandei tiroide.

Acest hipocotil se continuă cu o rădăcină centrală, adâncă, din care se ramifică numeroase firișoare absorbante. Frunzele cresc sub formă de rozetă, dense în perioada vegetative și care se regenerează constant din centru, pe măsură ce frunzele de pe exterior se usucă și mor. Au o lungime de aproximativ 10 -2o cm, cu pețiol lung și sunt compuse din numeroase foliole înguste și ramificate.

Înflorirea se produce sub formă de inflorescență, în al doilea an de viață, pe o tulpină dezvoltată din centrul rozetei de frunze, în lunile octombrie-noiembrie. 

Florile micuțe și albe sunt urmate de fructele siliculate (tip de fruct în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele), de 4–5 mm lungime, conținând fiecare câte două semințe ovoide, de 2.0–2.5 mm diametru. O singură plantă este capabilă să producă până la 1000 de semințe, într-un gram încăpând aproximativ 1600 de semințe.  

SCURT ISTORIC AL FOLOSIRII RIDICHEI INCAȘE

Maca este cultivată și consumată de locuitorii regiunilor andine de secole; în mod tradițional, acești tuberculi au fost folosiți ca monedă de schimb între oamenii de la munte și cei de la câmpie, în schimbul culturilor de climă caldă, precum precum porumbul, orezul, maniocul, quinoa și papaya. Mai târziu, au fost folosiți ca modalitate de plată a taxelor impuse de conchistadorii spanioli.

În afară de importanța comercială, maca este învăluită de o aură legendară, păstrându-se și astăzi reputația de „ambrozie” a războinicilor incași, care o consumau înainte de bătălii, ca pe un soi de super-aliment, cu reputate efecte energizante și afrodisiace.

Campaniile de promovare ale acestei legume se folosesc și în zilele noastre de mitul proprietăților sale afrodisiace miraculoase, cu toate că testele clinice și cercetările efectuate în acest sens sunt modeste ca număr și ca rezultate, care nu sunt concludente încă.

În plus, cei ce au studiat istoria acestei plante, nu au descoperit până acum dovezi concrete ale folosirii tuberculilor de maca în acest scop precis, de potențare a virilității, de către populațiile incașe.

CULTIVARE ȘI RECOLTARE

Ridichea incașă, în arealul ei de baștină, se dezvoltă în plin soare, pe colinele lipsite de umbră ale Anzilor, într-un climat rece și bătut de vânturi. Primele plante apar în luna octombrie, cam la o lună de la însămânțare, după sezonul ploios, ceea ce înseamnă că în prima lună de vegetație are nevoie de udare abundentă.

La aproximativ 10 luni de la plantare, în luna iunie, tuberculii de maca pot fi recoltați; dacă sunt lăsați în sol, vor intra într-o perioadă de repaos, până în luna august, când se vor dezvolta tulpinile florale, semințele maturizându-se 5 luni mai târziu.

CONSERVARE

Cel mai adesea, hipocotilele de maca sunt deshidratate și depozitate în locuri răcoroase și uscate, condiții în care pot rezista mai mulți ani. Hipocotilele uscate devin foarte tari, cu o textură dură și sunt măcinate sub formă de făină, populară în Peru și Brazilia, unde se numește „harina de maca”. Ea este folosită în aceeași manieră ca majoritatea celorlalte tipuri de făină, fiind similară ca aspect și caracteristici celei de cartof.

MODALITĂȚI DE FOLOSIRE ȘI PREPARARE

Maca este cultivată în special pentru calitățile și proprietățile ei nutritive, asemănătoare cerealelor precum grâul și orezul. În stare proaspătă, nedeshidratată, se consumă gătită (crudă este greu digerabilă, din cauza fibrelor sale dure) asemănător celorlalte rădăcinoase, în supe de legume, coapte, pasate etc.

SURSE: 

  1. https://en.wikipedia.org/wiki/Lepidium_meyenii 
  2. http://www.botanical-online.com/english/maca_cultivation.htm 
  3. https://www.cultivariable.com/maca-the-slow-growing-foul-tasting-aphrodisiac-inca-radish/
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s