Hibrizi – Tayberry, Loganberry, Boysenberry, Marionberry, Pineberry


TayberryAstăzi discutăm despre Hibrizi. Este, cred, un subiect interesant, mai ales pentru iubitorii fructelor de pădure. Prin urmare, soiurile propuse discuției în articolul de față nu se găsesc, ca atare, în natură, fiind produsul încrucișărilor intenționate între diferite specii de zmeur, mur și căpșun. Să le luăm, deci, pe rând.

1. Tayberry

Tayberry 1Tayberry este un arbust de cultură, din familia Rosaceae-lor, fiind produsul încrucișării murului (Rubus fruticosus) cu zmeurul (Rubus idaeus). Ideea i-a aparținut lui Derek L. Jennings din Dundee, Scoția, care l-a patentat în anul 1979, sub denumirea de „Tayberry” – compusă din ”Tay”, după râul cu același nume și englezescul „berry”, nume generic dat fructelor de tip bacă (mura, zmeura, coacăza, afina etc). Ulterior, hibridul a fost preluat în cultivare și popularizat de către  Scottish Horticultural Research Institute, din Invergowrie,  Scoția.

Avantajul acestui hibrid față de soiurile obișnuite și chiar față de alți hibrizi  constă în mărimea, dulceața și aroma fructelor. Acestea au o formă conică, de până la 4 – 5 cm lungime și apar pe lăstarii înalți de până la 2 m; coapte, au culoarea roșu-purpurie. Gustul este foarte plăcut, aromat, dulce și ușor astringent. Din punct de vedere al cerințelor de plantare și îngrijire se comportă aidoma murului comun. Perioada de fructificației este destul de lungă, de la începutul verii până la începutul toamnei.Tayberry 2

Singurele inconveniente în legătură cu acest hibrid constau în faptul că fructele nu se culeg ușor cu mâna, dar nici cu ajutorul utilajelor, deoarece fructul copt se zdrobește ușor. Acesta este motivul pentru care tayberry nu a fost introdus în culturile comerciale, extinse, ci a rămas un soi de arbust rustic, destinat gospodăriilor și grădinarilor pasionați de fructele de pădure. Dar, chiar și în această variantă, Tayberry a reușit să obțină Premiul de Merit al Societății Regale de Horticultură (Royal Horticultural Society).

2. Boysenberry 

Boysenberry 2Boysenberry este un hibrid „complicat”, obținut din încrucișarea a 3 specii din genul Rubus cu încă un hibrid – Loganberry. Cele trei specii sunt zmeurul (Rubus idaeus), murul (Rubus fruticosus) și așa-numitele „dewberries” (Rubus aboriginum), un soi de mure sălbatice, târâtoare, asemănătoare, ca port, căpșunelor.

Fructele de Boysenberry  au o textură fină, cu coajă subțire, un gust dulce-acrișor și sunt foarte zemoase. De la formare până la coacere, trec printr-o gamă largă de culori – verde, galben, portocaliu-roșcat, roșu-purpuriu și, în final, negru. Fructele mature cântăresc între 8 și 10 grame și au multe semințe „crocante”, mai mari decât la murele obișnuite.

Istoria acestor fructe este una „încâlcită”, întoarcându-se în timp până la Boysenberry 1începutul secolului XX. Mai întâi create, apoi abandonate și aproape uitate, aceste mure buclucașe ar fi dispărut cu totul în neantul timpului, ori s-ar fi sălbăticit din nou, în compania buruienilor și a măceșilor, dacă faima unor mure grăsuțe și „dodoloațe” nu ar fi ajuns la urechile unui reputat pasionat  de „berries”:  George McMillan Darrow (1889–1983)Și, într-adevăr, se pare că orice fruct ce purta, în mod oficial,  sufixul de „berries” era pe placul său.

G. M. Darrow, a fost, timp de câteva decenii, unul dintre cei mai apreciați experți în domeniul murelor, zmeurei și căpșunelor, având o carieră de peste 40 de ani în cadrul USDA (Departamentul de Agricultură al Statelor Unite). Astfel se explică faptul că zvonul despre existența unui soi nou de mure, undeva, într-o fermă îndepărtată din California, i-a stârnit curiozitatea.

Boysenberry 3Prin urmare, la finele anilor ’20, apelând la ajutorul lui Waltner Knott, un fermier ce a devenit, ulterior, celebru, a plecat în căutarea misterioaselor „berries”. Cei doi le-au descoperit, în cele din urmă, la o fermă abandonată, pe un câmp sufocat de buruieni.

„Autorul” lor, au aflat ei, se numea Rudolph Boysen și crease acest hibrid încrucișând două soiuri de mur, cu un soi de zmeur și cu încă un hibrid, creat la rândul său, de un horticultor amator (judecător de profesie), pe nume John Logan – „Loganberry”. Cu toate că experimentul reușise, Rudolph Boysen își abandonase cercetările și experimentele horticole cu câțiva ani în urmă și vânduse ferma. 

G. M. Darrow și Waltner Knott au reușit să recupereze câțiva rugi de boysenberries și le-au plantat la ferma lui Knott. Faima noilor fructe s-a răspândit cu repeziciune, ferma lui Knott intrând, astfel în istorie. În memoria lui Rudolph Boysen, Knott a hotărât să „boteze” fructele după numele său: „Boysenberries”. 

3. LoganberryLoganberry 1

Aceste fructe, după cum povesteam mai sus, sunt „creația” unui horticultor  amator, din Canada, judecător de profesie – John Logan. Nemulțumit de soiurile existente de mure și zmeură, acesta a experimentat, la finele secolului XIX, o serie de încrucișări între diferite soiuri de mur și zmeur.

Rezultatul, așa numita „Loganberry”, este doar pe jumătate meritul său, pe jumătate hazard, întrucât Loagan a plantat cele două soiuri alese de el, în apropierea unei alte culturi de zmeruă, care… fără voia experimentatorului, s-a „implicat” și ea în experiment. Astfel, în anul 1881, din încrucișarea unui soi de mur, cu două soiuri de zmeură, au luat naștere „loganberries”.

MarionberryInteresant la ele, față de alte soiuri de mure, este faptul că, deși semănă, ca formă și aspect, mai mult cu murele, culoarea lor este mai degrabă cea a zmeurei, fructele coapete fiind de un purpuriu intens. În rest, la fel ca toate celelalte – dulci, zemoase, astringente.

4. Marionberry 

Marionberry, un soi de mur, obținut din încrucișarea a doi hibrizi din genul Rubus (‘Chehalem’ × ‘Olallie’), de către USDA (Departamentul de Agricultură al Statelor Unite) este, în prezent, unul dintre cele mai răspândite cultivaruri. A fost lansat pe piață în anul 1956 și „se laudă” cu fructe mari, cărnoase, de culoare negru-intens care abundă pe lianele viguroase și țepoase.

Gustul lor este astringent, un pic „pământos” (așa se zice) și dulceag, complexitatea aromei ducând cu timpul, la compararea sa cu savoarea cabernetului. Acest soi pare să fie preferat în gastronomie, pentru prepararea tartelor, gemurilor, dulceții, înghețatei etc.Pineberry

5. Pineberry 

Și, în cele din urmă, așa-numitele „Pineberries”, o varietate de căpșune al căror gust se aseamănă cu cel al ananasului. Soiul a fost obținut prin încrucișarea altor două specii –Fragaria chiloensis, originară din Africa de Sud și Fragaria virginiana, nativă din America de Nord.

Aceste căpșune mai mici decât cele obișnuite, măsurând între 15 – 25 mm, au exteriorul alb-rozaliu atunci când sunt perfect coapte, presărat cu semințe de culoare roșie. Miezul este alb, uneori portocaliu, foarte aromat. Soiul este rezistent la boli, dar nu foarte productiv, din cauza dimensiunilor reduse ale fructelor.

GALEIRE FOTO:

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s