Plante aromatice si medicinale – Cresonul (Lepidium sativum)


Creson

Creson de gradinaCreson, Creson de grădină, Hreniță: Lepidium sativum

Cresonul de grădină este o plantă erbacee anuală, din familia Brasiaceae-lor, înrudită cu varza și muștarul. Este originară din Etiopia, de unde s-a extins în Asia Centrală și de Sud-Vest (unde crește încă în stare sălbatică) și mai apoi Europa de Sud, ajungând inclusiv pe teritoriul țării noastre.

Este cultivat ca legumă, pentru frunzele sale picante, întrebuinţate în salate, sau ca mirodenie și este una dintre plantele cu cea mai scurtă perioadă de germinație (răsare în mai puțin de 24 de ore, dacă temperatura nu este mai mică de 10-15°C). Cresonul a ajuns sa facă parte și din flora spontană a României, putând fi găsit în stare sălbatică în pădurile din sudul țării. În scopuri comerciale este cultivat în special în Franța, Marea Britanie, Olanda și în țările scandinave.

Cresonul, în ciuda aspectului său firav, ierbos, este o plantă robustă, cu o mare capacitate de adaptare, prosperând în climatul temperat, oriunde terenul este reavăn, dar fără ca apa să băltească. Asemeni untișorului,  cresonul acoperă pământul în colonii extinse, datorită sistemului radicular al rădăcinilor, care, deși nu pătrund decât superficial în sol, se dezvoltă energic pe orizontală, facilitând propagarea plantei. Creson de gradina

Cresonul are o crește erectă, cu tulpini subțiri, fragede și suculente, cu o înălțime de până la 50 – 60 de cm. Mai întâi se dezvoltă frunzele, cu pețioluri înalte care, din cauza faptului că au o creștere înghesuită și sunt private de lumina soarelui, au o culoare albicios-gălbuie. Frunzele care apar în vârful acestora sunt mici, penat-compuse, de un verde fraged. Tulpinile florale sunt mai înalte, ridicându-se deasupra frunzelor, puternic ramificate, cu frunze subțiri, fidate, asemănătoare cumva celor de tarhon, de culoare albastru-verzuie, aproape turcoaz. Florile, mici și albe, apar grupate în inflorescențe, la capătul tulpinilor, lăsând locul fructelor de tip păstaie, care conțin mai multe semințe mici.

Un fapt interesant în ceea privește cresonul este faptul că deși este o plantă anuală, el se comportă ca una perenă, în sensul că semințele pe care le scutură florile sale rezistă în sol pe timpul iernii, germinând în primăvară și dând naștere unei noi colonii.

În ciuda faptul că această „legumă-condiment” nu este neapărat foarte cunoscută ori populară în cultura noastră locală, ea este frecvent întrebuințată în Europa și Asia, istoria cultivării cresonului fiind una extrem de veche. De fapt, este atât de veche, încât primele referiri la această plantă se întorc cu mult înaintea erei noastre, în perioada vedică, o eră caracterizată de obscuritate, dar care ar putea fi încadrată aproximativ între anii 2500 și 600 î.Hr. Tradiția cultivării și folosirii cresonului s-a păstrat la fel de robustă și în India zilelor noastre, unde poartă denumirea de „Chandrasoor” și unde se consumă atât frunzele, cât și semințele cu aromă picantă.

Creson de gradinaUlterior, după cum era de așteptat pentru un condiment cu rădăcini atât de adânci în negura timpurilor, cresonul si-a croit propriile sale căi în cadrul marilor imperii care au cucerit și condus lumea, aceasta justificând larga sa expansiune de-a lungul și de-a latul a trei mari continente: Europa, Asia și Africa. De exemplu, Xenophon menționa în secolul IV î.e.n că persanii consumau cresonul dinainte de a fi descoperit pâinea.

El a fost cunoscut și egiptenilor, care îl foloseau inclusiv ca plantă medicinală, pentru proprietățile sale vermifuge și, mai târziu, preluat de la persani, cresonul a intrat în bucătăria elenă, grecii numindu-l „kardamon” – de unde au răsărit, ulterior, confuziile lingvistice și etimologice în legătură cu diferențele dintre creson și cardamon.

Bucătăria mediteraneană își datorează apetența față de acest condiment romanilor, unii dintre cei mai avizi gurmanzi ai istoriei, pasionați îndeosebi de preparatele picante și piperate. În consecință, aceștia au încorporat cresonul ca unul dintre ingredientele principale în preparatele prezente pe mesele banchetelor și festinurilor care au contribuit la celebritatea lor probabil mai mult decât vastele cuceriri care au transformat Imperiul Roman într-unul în care soarele nu apunea niciodată.

Cresonul face parte din categoria plantelor rezistente la frig, putând fi însămânțat primăvara devreme, de îndată ce a dispărut riscul de îngheț, context în care primele plante vor răsări în interval de câteva zile; dacă temperatura este mai mare de 10 °C, este posibil ca semințele să germineze în decursul unei singure zile. Datorită faptului că rădăcinile cresonului se dezvoltă la suprafața solului, semințele se acoperă cu un strat superficial de pământ, de circa un centimetru. Creson de gradina

Cresonul este o plantă iubitoare de umiditate, seceta și canicula conducând la îngălbenirea și ofilirea frunzelor. Pe de altă parte, nici excesul de apă nu este de dorit, deoarece determină putrezirea rădăcinilor. Cel mai indicat climat pentru creson este cel în care beneficiază de lumina directă a soarelui în prima parte a zilei și de semiumbră după-amiezele, care să-l protejeze de arșița mușcătoare a zilelor caniculare.

În condiții optime, prima recoltă se obține la doar câteva săptămâni de la semănare. Frunzele se pot tăia cu foarfeca, de la nivelul solului, cu tot cu pețioluri, ele regenerându-se și pregătind, astfel, următoarea recoltă.

Cresonul conține vitaminele A, B1, B2, C, E, sulf, crom, potasiu, mangan, magneziu și calciu. Este eficient în ameliorarea bronșitelor cronice, tusei persistente și convulsive, astmului și a altor boli pulmonare. Sărurile minerale pe care le conține îi conferă proprietati remineralizante si antianemice, iar conținutul de vitamina C îl transformă într-un anti-scorbutic puternic. În plus, cresonul are capacitatea de a scădea nivelul zahărului din sânge și urină, fiind util diabeticilor.

UTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

De la creson pot fi utilizate atât frunzele proaspete, cât și semințele, crude sau uscate, măcinate singure sau cu tot cu păstaie. Frunzele au un gust picant și răcoritor, asemănător hreanului, dar care durează doar câteva secunde. Semințele au un gust mai intens, ușor mai iute, fiind comparat chiar cu piperul. Proaspete, frunzele se pot consuma în salate sau sendviciuri și frecate cu unt sau cu o brânză grasă, se servesc pe felii de pâine prăjită.

Se mai pot folosi pentru aromatizarea uleiului de măsline sau a oțetului balsamic, prin scufundarea câtorva frunze în sticle sau prin frecarea lor cu oțet ori ulei. Frunzele și semințele de creson sunt, de asemenea, un condiment interesant pentru murături, semințele putând fi utilizate ca substitut de muștar. Frunzele se mai adaugă în supe, salate, sosuri. 

 

Un articol scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate).

SURSE:

  1. http://www.arpb.info/Pharma/admin1/user/download/1193MAN_4_2012_2002_Wadhwa.pdf
  2. http://academics.hamilton.edu/foodforthought/our_research_files/cress.pdf
  3. http://www.fao.org/docrep/t0646e/t0646e0t.htm
  4. http://gernot-katzers-spice-pages.com/engl/Lepi_sat.html
  5. http://www.pfaf.org/user/Plant.aspx?LatinName=Lepidium+sativum

 Sursa Foto Sus: www.plentyseeds.com

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s