Plante decorative prin frunze – Heuchera


Hechera.jpg

Heuchera reprezintă un gen de plante perene din familia Saxifragaceae-lor, cu foarte mulți reprezentanți în lumea plantelor ornamentale, toate speciile fiind native de pe continentul nord-american. Cele mai multe dintre varietățile introduse în comerț constau în hibrizi obținuți prin încrucișarea diferitelor specii de Heuchera, Heuchera americana stând la baza multor cultivaruri de excepție.

Numite și „floarea-coral” sau „clopoțelul de coral”, multe dintre aceste sub-specii, obținute de botaniști renumiți, sunt deținătoarele a multe recorduri în cadrul concursurilor de horticultură și a reputației de a fi unele dintre cele mai spectaculoase plante de grădină.

Heucherele sunt atât de îndrăgite pentru frunzele lor mari și robuste, cordat-palmate cu marginile dantelate, care apar într-o bogată și amplă paletă de culori – orange, grena, purpuriu, violet, maro, mov, roșu, vișiniu, argintiu, brumăriu etc. Unele specii au frunzele într-o singură culoare, altele sunt bicolore, cu marginile „tivite” în nuanțe diferite față de restul frunzei, ori cu striații și venații proeminente, care contrastează puternic cu restul culorilor. Adeseori, aspectul spectaculos este completat în timpul înfloririi, prin tijele florale înalte, care se ridică deasupra tufei și care poartă inflorescențe în culori total diferite față de cele ale frunzelor.

Ținând cont de faptul că în mediul lor natural cresc în regiuni împădurite, Heucherele sunt plantate de obicei la umbră, ele dezvoltându-se cu atât mai bine cu cât sunt ferite de razele directe ale soarelui. Rezistă și la semi-umbră, dar există riscul ca fabuloasele lor frunze să se „decoloreze”, pierzând din intensitatea cromaticii care le-a făcut celebre.

Ca aspect, indiferent de specie, Heuchera se dezvoltă sub formă de tufă, cu frunze bogate, de până la  50 – 60 de cm înălțime, cu tije florale de până la un metru, care înfloresc în lunile iunie-august, în culorile alb, roșu, roz sau verde, cu flori  delicate, în formă de clopoței. Frunzele au pețiolurile lungi, iar rădăcinile sunt groase și lemnoase, întreaga plantă tinzând să devină, o dată cu vârsta, semi-lemnoasă, context în care producția de frunze scade. Din acest motiv este indicat ca tufele să fie reînnoite, o dată la 3-4 ani, prin divizare și replantare.

În grădină pot fi plantate ca tufe solitare, în combinație cu alte plante decorative prin frunze și flori, ca borduri etc. Datorită varietății foarte ample de soiuri, pot fi realizate aranjamente exclusiv din plante de Heuchera, de culori diferite, pentru un spectacol vizual de excepție (vezi foto sus).

Descoperit în secolul 18, de către medicul  Johann Heinrich von Heucher  (1677–1746) și numit după acesta, genul a fost partajat inițial în 37 de specii, dar numărul acestora este greu de cuantificat și ținut în evidență în zilele noastre, din cauza numeroaselor hibridizări și altoiri realizate în ultimul secol.

Unele dintre cele mai cunoscute și îndrăgite varietăți de Heuchera sunt:

 

 

Un Articol Scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

SURSE:

  1. http://www.gardeningknowhow.com
  2. https://en.wikipedia.org/wiki/Heuchera_americana
  3. https://en.wikipedia.org/wiki/Heuchera
  4. Sursa Foto Sus: en.wikipedia.org
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s