Povestea vorbei (Dictionar Etimologic) – De unde provine cuvantul „telina”?


TelinaȚelina (Apium graveolens) este o plantă  de cultură, aparținând familiei Apiaceae-lor, folosită în prezent ca legumă și  ca mirodenie.  Ea provine dintr-un soi sălbatic răspândit în Europa și în Asia, cunoscut romanilor și apreciat pentru calitățile sale depurative, detoxifiante și de întărire a sistemului imunitar. Cultivată în Bazinul Mediteranean de peste 3000 de ani, ca specie de cultură s-a extins în Europa Centrală și de Nord abia în Evul Mediu.

În limba latină timpurie, țelina era cunoscută sub denumirile de sedano” sau „apio”  – cuvânt care s-a păstrat până astăzi, în forme asemănătoare, în mai multe limbi: „Api” (bască, catalană, dialectul provensal), „Aipo” (portugheză), „Apio” (spaniolă).

Ulterior, a fost „împrumutat” un alt termen, și anume ”selinon”, din grecesculσέλινον” (selinon), pe care elenii îl foloseau pentru a denumi, de fapt, o altă plantă – pătrunjelul, ajungându-se astfel, la vremea aceea, la a se considera că țelina este o varietate de pătrunjel sălbatic.

Acest termen stă la baza multor denumiri europene: „Selinë” (albaneză), „Celer” (croată, cehă), „Selleri” (daneză), „Celery” (engleză), „Céleri” (franceză), „Sellerie” (germană), „Selinon” (greacă). Curios sau nu, în limba italiană s-a păstrat primul nume latin al plantei – arhaicul „sedano”.

Din cuvântul „selinon” a derivat și denumirea unei colonii grecești din Sicilia – „Selinous” [Σελινοῦς], care și-a căpătat numele datorită abundenței de pătrunjel sălbatic care creștea în zonă. Ulterior, monedele emise acolo aveau gravată o frunzuliță de pătrunjel, ca simbol al orașului.

Denumirea din limba română, „țelină”, pare să fi urmat aceeași filieră ca majoritatea limbilor europene, fiind tot un derivat al greco-latinului „selinon”, suferind însă și ceva influențe slave (denumiri similare întâlnim în limbile bulgară și sârbă – „țelina”, respectiv „celina”).

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s