Fructe mai putin cunoscute – Coarnele (Cornus Mas)


Coarne.jpg

Coarne (Cornus Mas) 1Cornul (Cornus Mas) este un pom fructifer din familia Cornaceae-lor, originar din sudul Europei și sud-vestul Asiei, cel mai probabil din regiunea Mării Negre și a Turciei. La noi în țară crește în zonele de câmpie sau în pădurile de foioase.

Cornul este cultivat în Europa mai ales ca plantă ornamentală, pentru inflorescențele bogate aurii, care se deschid  la sfârșitul iernii (fiind primul pom fructifer care înflorește) și mai puțin pentru fructele sale comestibile. Ca pom fructifer este cultivat în Turcia, unde fructele sale sunt folosite pentru prepararea dulciurilor și a altor meniuri tradiționale, precum pilaful cu coarne.

Ca aspect, cornul se prezintă sub forma unui arbust cu un port mijlociu spre mare, sau a unui copac de talie mică spre medie, cu o  înălțime între 5 și 12 metri. Frunzele căzătoare sunt opuse, ovoid-lanceolate și vălurite, cu o lungime de 4–10 cm și cu o lățime de 2–4 cm. Culoarea este de un verde estompat, adeseori cu tentă gălbuie, care scoate în evidență verdele mai intens al nervurilor; pe măsură ce se apropie toamna, ele se colorează într-un roșu-sângeriu.

Scoarța este maronie și are tendința de a se exfolia în solzi roșcați; crengile tinere sunt de culoare verde. Florile sunt mici (5–10 mm în diametru), cu patru petale galbene, adunate în grupuri de 10-25 și înfloresc înainte ca frunzele să apară. Coarne (Cornus Mas) 2

Fructele, denumite coarne, sunt niște drupe roșii, ovoid-alungite, de 2 cm lungime și 1,5 cm în diametru, conținând un singur sâmbure dur  și se coc spre sfârșitul verii, când ajung să semene cu fructele coapte de cafea. Crude, sunt de culoare verde și extrem de acre, fiind bogate în vitamina C și tanini. Pe măsură ce se coc, culoarea lor se schimbă în portocaliu, roșu și grena, dar există și soiuri cu fructele de culoare galbenă (Cornus mas ‘Flava’). Coarnele sunt comestibile, gustul lor fiind descris ca un amestec între merișoare și vișine. 

Numele genului, „Cornus”, provine din latinescul „carnis”, însemând „carne”, făcând referire la culoarea intensă a fructelor și la pulpa lor cărnoasă, de culoare roșu-grena. Numele românesc popular este un derivat, după cum ușor se poate observa, al numelui botanic.

În limba engleză, denumirile cele mai des folosite sunt „cornels” (cu aceeași origine) și „cornelian cherris” – cirește „corneliene”, unde adjectivul de „cornelian” (cel mai probabil, cu aceeași rădăcină latină) provine de la numele unui mineral din grupa cuarțului, numit „carneol”, utilizat ca piatră semi-prețioasă.

Indicii ale consumului de fructe de corn datează de peste 7000 de ani; cea mai veche astfel de dovadă a fost descoperită pe un sit arheologic din Grecia, corespunzătoare perioadei Neoliticului. Aceasta consta în resturi de mâncare, care analizate în laborator au relevat faptul că erau rămășițe fosilizate de coarne, boabe de grâu și orz, linte și mazăre.

Coarne (Cornus Mas) 3Coarnele au fost ulterior bine cunoscute de către greci și romani, a căror literatură abundă în referiri și menționări ale plantei. Mai târziu, în perioada Evului Mediu, cornul era un pom fructifer foarte răspândit în livezile mânăstirilor, în secolul XVI, acest obicei ajungând până în Marea Britanie. În secolul XIX, cornul era un pom frecvent întâlnit în grădinile britanicilor, iar fructele sale se regăseau în mod frecvent pe tarabele din piețele Europei, în mod deosebit apreciate de francezi și germani.

În prezent, cornul este cultivat  în Europa mai mult ca plantă decorativă, obiceiul recoltării și preparării fructelor rămânând mai mult o amintire a unor vremuri îndepărtate. La noi, în unele părți ale țării coarnele continuă totuși să rămână poame cunoscute și apreciate, la fel și în Moldova, Ucraina și Turcia, unde le putem găsi pe tarabele din Istanbul.

Lemnul de corn este atât de dens, încât, spre deosebire de lemnul altor arbori, se scufundă în apă. Acestă caracteristică l-a transformat într-o resursă foarte prețioasă pentru tâmplarii și meșteșugarii din vechime; în siturile arheologice grecești au fost fost scoase la lumină unelte și arme datând din secolul VII e.n. Astfel, s-a descoperit faptul că în Grecia antică lemnul de corn era folosit pentru confecționarea sulițelor, arcurilor și săgeților.

Cornus MasUTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

Caracteristica definitorie a coarnelor este astringența pe care o resimțim la  fructele proaspete, cu atât mai intensă cu cât sunt mai necoapte. În schimb, fructele coapte bine, care sunt de culoare grena spre negru, sunt dulci și plăcute, cu o pulpă de o consistență păstoasă și cremoasă . 

Consumul de coarne, pe teritoriul Europei este unul sporadic, ținând mai mult de un fel de specific regional, mai ales în țările balcanice; ele sunt mult mai apreciate în Asia, unde sunt folosite în variate rețete și tabieturi culinare.

Coarnele se folosesc mai ales gătite, sub formă de gem sau dulceață, sosuri, similare celui de merișoare, sau uscate (deshidratate, glasate). Este de reținut faptul că aceste fructe au un conținut foarte scăzut de pectină, motiv pentru care, pentru prepararea gemurilor sau marmeladelor de coarne este necesară combinarea cu alte fructe, care au un conținut mai ridicat de pectină.

Coarnele mai sunt folosite pentru obținerea băuturilor alcoolice – la noi în țară, în regiunea Ardealului, se prepară așa-numita „cornată”, obținută din coarne fermentate cu zahăr și alcool; în Azerbaijan și Armenia, coarnele sunt întrebuințate pentru distilarea votcii, în Bosnia și Albania, pentru obținerea raki-ului, iar în Grecia, pentru prepararea lichiorului.

În Turcia și în Iran, coarnele sunt consumate cu sare în timpul verii și sub forma unei băuturi răcoritoare tradiționale, numite „kizilcik șerbeti” (un preparat din flori, în special din apă de trandafiri, și diverse fructe zdrobite și îndulcite, care se combină cu apa aromată; poate fi servit în forma concentrată, densă, caz în care se mănâncă cu lingura, sau strecurată și diluată, cu gheață, ca bătură rece).

În vechime, în diferite părți ale Europei de Sud, coarnele erau păstrate în butoaie de lemn, conservate în saramură și folosite asemeni măslinelor. Din sâmburii de coarne poate fi extras un ulei comestibil, folosit în gastronomie. De asemenea, sâmburii pot fi prăjiți, măcinați și folosiți ca substitut de cafea.

Coarnele conțin zaharuri, acizi organici, tanini, cornină, minerale, vitamina C; scoarța conține tanini. Scoarța, florile și fructele de corn au proprietăți astringente, fiind recomandate în tulburările gastro-intestinale, precum diareea severă (inclusiv în holeră) febrifuge, cicatrizante și dezinfectante. Din scoarța copacului se poate produce vopsea, iar din frunze se obține tanin.

Un articol scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

SURSE:

  1. Wikipedia
  2. Pfaf 
  3. Temperate Climate Permaculture
  4. http://arnoldia.arboretum.harvard.edu/pdf

 

VEZI ŞI:

 

Akebia quinata…

…este un arbust agățător din familia Lardizabalaceae, nativ din Japonia, China, Coreea și aclimatizat în regiunile temperate ale Europei si Americii. Florile sunt urmate de fructul voluminos, care constă într-o păstaie de culoare roz închis spre mov, mai rar alb…  (citește mai mult)


Caprifoiul himalayan (Leycesteria formosa)…

…este un arbust foios din familia Caprifoliaceae, înrudit cu ”Mâna Maicii Domnului” (Lonicera Japonica), nativ din zona munților Himalaya și China de Sud-Vest. Fructele sunt drupe sferice, de aproximativ 1 cm diametru, la început roșii, apoi, pe măsură ce se coc, aproape… (citește mai mult)


Călinul (Viburnum opulus)…

este un arbust cu fructe de culoare roșie, grupate sub formă de ciorchini, asemănător socului. La noi în țară este foarte răspândit prin tufărişuri, pădurile de câmpie, liziere, până în zonele deluroase și submontane. Toamna face fructe roșii, numite în popor „căline”… (citeşte mai mult)


Gutuiul japonez (Chaenomeles japonica)…

…este un arbust fructifer și decorativ, din familia Rosaceae, înrudit cu gutuiul autentic (Cydonia oblonga), dar aparținând unui gen diferit. Fructele sunt niște poame mici, de culoarea gutuii, în formă de măr, comestibile. Acestea se coc toamna târziu… (citește mai mult)


”Spanacul cu căpșune” (Blitum capitatum, B. virgatum)…

…este o plantă anuală comestibilă, înudită cu spanacul (Spinacia oleracea). Atât fructele, cât și frunzele acestei plante sunt comestibile. Fructele sunt mai degrabă dulci decât aromate și se aseamănă prin textură și gust cu dudele… (citește mai mult)


Căpșunul indian (Duchesnea indica)…

…este o plantă perenă, sempervivescentă, din familia Rosaceae-lor. Planta este nativă din Asia de Sud și de Est, dar a fost introdusă în multe regiuni, ca plantă ornamentală. Fructele sale, înrudite și asemănătoare căpșunelor autentice, sunt comestibile și foarte… (citește mai mult)


Gaultheria procumbens…

…este un arbust pitic, evergreen, originar din America de Nord, unde crește spontan, în colonii dense, pe câmpii nisipoase și sterpe și pe piscurile muntoase. Este apreciat ca plantă decorativă și comestibilă, pentru frunzișul său verde intens și pentru fructele mici și rotunde… (citește mai mult)


Măslinul rusesc (Eleagnus angustifolia)…

…face parte din familia Eleagnaceae și este originar din sudul Europei si vestul Asiei, fiind răspândit în Turcia, în sudul Rusiei, Kazahstan, Afghanistan și Iran. Sălcioara este cultivată, în principal, ca plantă ornamentală, atractivă prin frunzișul argintiu și florile puternic parfumate… (citește mai mult)


Schisandra…

…o plantă exotică pentru noi, face parte din flora luxuriantă a Chinei, Japoniei, Rusiei îndepărtate, Japoniei, Coreei și Malaeziei, unde, în habitatul său natural, o putem admira atârnând, sub formă de ghirlande de flori și fructe, din coronamentul arborilor pe care îi parazitează… (citește mai mult)


Cornul (Cornus Mas)…

…este un pom fructifer din familia Cornaceae-lor, originar din sudul Europei și sud-vestul Asiei, cel mai probabil din regiunea Mării Negre și a Turciei. Consumul de coarne, pe teritoriul Europei este unul sporadic, ținând mai mult de un fel de specific regional, mai ales în țările balcanice… (citește mai mult)


Cireșul naking (Prunus tomentosa)…

…este un arbust fructifer, aparținând genului Prunus (din care fac parte corcodușul, cireșul, vișinul, caisul, piersicul), din familia Rosaceae-lor, originar din China și frecvent cultivat în Rusia și în alte regiuni cu climă rece, datorită rezistenței extreme la temperaturi de până la până la −45 °C… (citește mai mult)


Drăcila (Berberis vulgaris)…

…reprezintă una dintre numeroasele specii ale genului Berberis, din familia Berberidaceae-lor, nativă a zonelor temperate din Europa și Asia. Fructele sunt comestibile și au folosite, în scopuri medicinale, de acum 2500 de ani. În Iran erau recomandate pentru tratarea diareei… (citește mai mult)


Amelanchierii…

…sunt un grup de arbuști din familia Rosaceae-lor, cei mai mulți nativi de pe continentul nord-american (SUA și Canada), cu puțini reprezentanți în Lumea Veche. Toate speciile de Amelanchier au fructe comestibile și sunt plantați atât ca arbuști decorativi, pentru înflorirea lor abundentă… (citește mai mult)


Moșmonul (Mespilus germanica)…

…este un arbust foios din familia Rosaceae-lor, originar din sud-estul Europei și sud-vestul Asiei, foarte răspândit în zonele de coastă ale Mării Negre și ale Mării Mediterane. Este apreciat pentru fructele sale comestibile… (citește mai mult)


Măslinul dobrogean (Ziziphus jujuba)…

…este un arbust fructifer din familia Rhamnaceae-lor. Este originar din Asia Centrală, unde se cultivă din cele mai vechi timpuri. În România, zone favorabile pentru cultura curmalului chinezesc sunt partea de sud a ţării… (citește mai mult)


Scoruşul domestic (Sorbus domestica)…

…este un arbust fructifer, ale cărui poame sunt nişte fructe micuţe, de 2-3 cm lungime, verzi când sunt crude, colorându-se apoi, pe timpul coacerii, în galben-portocaliu spre maroniu. Forma fructelor o poate imita atât pe cea a merelor, cât și a perelor, singura diferență constând în dimensiunile lor miniaturale… (citește mai mult)


Porumbarul (Prunus spinosa)…

… este un arbsut fructifer mic, cu  aspect de tufă spinoasă şi fructe rotunde, brumării, asemănătoare, ca aspect, prunelor. Porumbele sunt în mod tradițional folosite în spațiul balcanic (inclusiv în România) pentru prepararea gemurilor, a marmeladelor, siropului și a vinului de porumbe… (citește mai mult)


Afinele de Siberia…

…cunosc o lungă istorie de recoltare din flora spontană, cultivarea lor efectivă de către oameni fiind una destul de recentă. Fructele ”afinului” de Siberia au fost utilizate de mii de ani, de către locuitorii regiunilor nordice, consumate fie crude, fie folosite în gemuri, dulcețuri, siropuri… (citește mai mult)


Cassabanana (Sicana odorifera)…

…singura specie a genului Sicana, este o plantă erbacee cățărătoare, din familia Curcubitaceae, originară din America de Sud. În climatul tropical este perenă, în cel temperat poate fi cultivată ca plantă anuală, pentru fructele sale comestibile… (citeşte mai mult)


Persimonul (Diospyros kaki)…

… cunoscut la nivel internațional sub o largă varietate de nume, reprezintă cea mai cultivată specie din genul Diospyros, din familia Ebenaceae-lor. Fructele de persimon pot varia ca formă, de la rotund-turtit la oval-alungit, iar pulpa este cărnoasă, fină, dulce și suculentă… (citeşte mai mult)


Naranjilla (Solanum quitoense)…

…este o plantă perenă subtropicală, originară din America de Sud, din familia Solanaceae-lor și înrudtită, astfel, cu roșia comună. Este cultivată pentru pulpa sa acidulată, cu aromă asemănătoare ananasului, lămâii și rubarbei… (citește mai mult)


 

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s