Plante comestibile din flora spontana – Loboda caineasca (Chenopodium album)


Loboda Salbatica

Loboda SalbaticaLoboda câinească, lobodă porcească, lobodă sălbatică, spanac sălbatic: Chenopodium album – plantă erbacee anuală, din familia Amaranthaceae-lor, cu creștere rapidă și tulpină erectă, de până la 150 cm la maturitate, ramificată de la bază, cu o largă distribuție în flora spontană a Europei, în zonele de deal și câmpie, la marginea apelor și drumurilor, prin șanțuri, prin grădini etc.

În zilele noastre, considerată mai degrabă buruiană care invadează culturile de cartofi sau alte legume, cunoscută totuși din Antichitate și Evul Mediu ca plantă alimentară, loboda sălbatică mai este cultivată în prezent doar în câteva părți ale lumii, ca legumă verde sau pseudo-cereală.

Astăzi aproape necunoscută nouă, ea are numeroase denumiri în „dialectul” popular românesc: lobodă câinească, lobodă porcească, lobodă sălbatică, spanac sălbatic, talpa gâștei, piciorul caprei – ultimele două denumiri putând crea confuzii, întrucât sub numele de „talpa gâștei” este cunoscută și Leunorus cardiaca, din familia Lamiaceae (utilizată ca plantă medicinală), iar „piciorul caprei” este mult mai des folosit pentru Aegopodium podagraria, din familia Apiaceae-lor, cunoscută în vechime ca plantă alimentară, iar în vremurile moderne (pentru unele dintre varietățile sale) ca plantă decorativă.

Ca aspect, loboda porcească este cumva semănătoare lobodei de grădină (Atriplex hortensis) și știrului (Amaranthus retroflexus), cu care se înrudește, în virtutea apartenenței la aceeași familie botanică (Amaranthaceae), având tulpini erecte, ramificate de la bază și tendința de a crește în grupuri care acoperă solul cu un covor vegetal dens, greu de străpuns de către alte plante. Atât frunzele cât și tulpinile sunt acoperite de perișori fini, care conferă plantei o tentă cenușiu-argintie și care resping apa, picăturile de ploaie scurgându-se cu rapiditate. Loboda Salbatica

Frunzele, dispuse opus, îmbracă tulpinile de la bază până la vârf și au aspect diferit în funcție de vârsta plantei și de locul ocupat pe tulpină. La plantele tinere și scunde, de 15 – 20 de cm, ele arată cam la fel – de aproximativ aceeași mărime și divizate în lobi mărunți, mai rotunjiți sau mai ascuțiți, tulpina terminându-se cu 2-3 frunze mici, în curs de evoluție.

Pe măsură ce se maturizează, însă, aspectul plantei se schimbă – frunzele bazale rămânând cele mai dezvoltate, în timp ce toate celelalte se subțiază și capătă un aspect fin-lanceolat, cu atât mai mult cu cât se apropie de vârf (caracteristică întâlnită și la ștevie și la știr).

Florile apar terminal, din iunie până în septembrie, dispuse în panicule dense de 10-40 cm lungime, intercalându-se cu frunzele fine din vârful tulpinii și sunt de culoare alb-verzuie, uneori cu tente rozalii. Fiecare plantă poate produce mii de semințe mici, negre, comestibile.

Loboda SalbaticaUTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

În Europa și America de Nord, loboda porcească este percepută mai ales ca buruiană care invadează culturile, relativ greu de stârpit, din cauza rezistenței la erbicide, deși, dacă nu ne-am chinui atât de mult s-o stârpim, am putea-o folosi ca plantă companion, multe dintre larvele devoratoare de frunze preferând-o în locul păioaselor cereale sau mai puțin savuroaselor frunze de cartof.

Pe alocuri este recoltată din flora spontană, ca plantă alimentară sălbatică, printre puținele care se pretează consumului pe timp de vară, un sezon în care multe alte plante comestibile (precum urzicile, untișorul, leurda, ștevia etc) au făcut deja semințe, devenind fibroase și pierzându-și din proprietățile gustative care le recomandau consumului uman.

În Asia și Africa ea este cultivată mai ales ca plantă furajeră, dar, pe alocuri și ca legumă, folosită în alimentație ca substitut de spanac sau ca pseudo-cereală, pentru semințele care pot fi măcinate și transformate în făină. Aceste semințe sunt foarte bogate în substanțe nutritive (proteine, vitamina A, calciu, fosfor, potasiu), loboda sălbatică înrudindu-se îndeaproape cu quinoa (Chenopodium quinoa), cultivată tocmai pentru semințele sale.

Cunoscută sub numele de „bathua”, loboda porcească este o legumă populară în India, unde se prepară sub formă de supe, currie ori ca umplutură pentru un tip anume de lipii, numite „paratha” (care se umplu fie cu un terci condimentat de cartofi sau linte, fie cu o mixtură de legume verzi). Semințele se folosesc și ele în diferite preparate și în băuturi alcoolice fermentate.

În bucătăria noastră putem folosi mănunchiurile de loboda porcească după bunul plac al imaginației – crude în salate (deși loboda sălbatică are o textură nu neapărat fragedă, care nu e pe gustul tuturor), în ciorbe sau borșuri, sotate cu unt și servite ca garnitură lângă alte legume ori lângă carne, gătite asemeni spanacului, sub formă de pesto cu usturoi, în omlete, fritata (o combinație de oua, legume proaspete, ierburi aromatice și brânză), plăcinte cu brânză, cartofi sau alte legume.

Adăugată în preparatele pe bază de linte, fasole uscată sau năut se spune că are proprietatea de a îndepărta sau ameliora efectul de balonare și crampele stomacale. În plus, inflorescențele tinere sunt un savuros substitut de broccoli.

Un articol scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

SURSE

  1. http://pfaf.org
  2. https://en.wikipedia.org [eng]
  3. https://ro.wikipedia.org [ro]
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s