Dictionar Gastronomic – Frittata


Frittata cu Fasole Verde, Sunca si BranzaFrittata este un preparat italian, asemănător omletei, la care se adaugă carne, brânză, legume, tăieței, ciuperci, lapte ori smântână, ierburi aromatice etc. Varietatea de legume, mirodenii și combinații este una foarte generoasă, ingredientele fiind încorporate în ouăle crude, bătute bine, mai viguros decât în cazul omletei, pentru a se aera cât mai mult și pentru a deveni cât mai pufoasă.

Rețetele de frittata pot varia de la unele foarte simple la cele foarte complicate, în funcție de numărul de ingrediente și de ușurința cu care pot fi pregătite și introduse în umplutură. Informații interesante, utile și bine detaliate despre procedeul preparării corecte a frittatelor am găsit aici: http://www.reteteleluiradu.

Cuvântul „frittata”, în traducere aproximativă, înseamnă „friptă”, provenind din italienescul „friggere” (a frige) și este de menționat faptul că frittata se gătește la foc mic, pentru o perioadă mai îndelungată decât omleta clasică, nu cu mult ulei, preferabil dată la cuptor spre final, cu grija ca toate ingredientele să fie bine coagulate, a.î. la final compoziția să fie una uniformă, nici prea densă, nici prea moale, nici prea grasă etc.

Ca mic dejun sau gustare, frittata este un preparat destul de consistent, unul dintre avantajele sale fiind acela că, pretându-se aproape orice fel de legume, permite un aport de vitamine mai mare decât omleta clasică – spanac, praz, broccoli, sparanghel, busuioc, dovlecei, leurdă etc. Carnea (sub formă de bacon, cârnăciori s.a.m.d.) nu este indispensabilă, în schimb, brânzeturile, legumele (în special roșiile și legumele verzi, „frunzoase”) și ierburile aromatice (pătrunjel, busuioc, frunze de coriandru etc) sunt, de obicei, nelipsite.

Frittata este uneori confundată cu alte preparate, precum franțuzeasca „Quiche” (care cuprinde în compoziție și un fel de aluat) și omleta spaniolă – „tortilla de patatas” (cu care, într-adevăr, se aseamănă mai mult).

Un articol scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s