Gradina Comestibila – Ceara albinei (Asclepias syriaca)


Asclepias

Ceara albinei (Asclepias syriaca)„Ceara-albinei” (Asclepias syriaca) este o plantă perenă, originară din sudul Canadei, răspândită în Asia şi Europa, ca plantă decorativă și meliferă. Face parte din familia Asclepiadoideae-lor, o familie cuprinzând aproximativ 350 de genuri și peste 3000 de specii, majoritatea native regiunilor tropicale și subtropicale, cultivate în climatul temperat ca plante anuale.

Ca aspect, ceara-albinei este o plantă erbacee, perenă, cu tulpini robuste, înalte de până la 2 m și neramificate, pubescente (acoperite cu perișori fini), de culoare verde, cu tente purpurii. Frunzele sunt simple, opuse și ovat-lanceolate, lungi de până la 25 cm și late de 12 cm, cu marginile întregi, drepte sau ușor ondulate, cu nervurile mediane roșiatic-purpurii. Rădăcina este pivotantă și rizomatoase, din ea dezvoltându-se, adesea, mai multe tulpini.

Florile, grupate câte 100- 120 în inflorescențe globuloase, sunt mici, cu diametrul de 1 cm, cu câte 5 petale de culoare alb-gălbui sau alb-rozaliu, cu accente purpurii, roz sau lila, încojurate de sepale mai mari, de culoare roz, mov sau alb, cu aspect stelat. Înfloresc pe toată  durata verii (iunie – august), iar polenizarea este realizată de insecte.

Fructul este de tip capsulă, conic-alungit și ușor încovoiat, de culoare verde-cenușie, acoperit cu perișori fini, asemănător, ca aspect, bamelor. La maturitate devin maro, se sparg pe lungime eliberând semințe mici, plate, de de 6-10 mm, „îmbrăcate” într-un puf alb, dens. Doar în jur de 2% din flori produc păstăi mature, cu o medie de 4-6 păstăi per plantă, care conţin circa 150-425 seminţe. Acestea se răspândesc primăvara, când fructele pleznesc si cad pe sol. Ceara albinei (Asclepias syriaca)

Toate părțile plantei conțin un latex lăptos, concentrat mai ales în frunze, vizibil atunci când frunzele sau tulpinile sunt rupte, toxic pentru unele mamifere și pentru oameni; cu toate acestea, tulpinile și frunzele tinere, bobocii și fructele imature, asemănătoare bamelor, sunt comestibile (vezi mai jos).

Ceara-albinei, nativă de pe meleagurile răcoroase ale Canadei, este printre puținele reprezentante ale acestei familii care poate fi cultivată la noi ca plantă perenă. Pe durata iernii, partea aeriană a plantei (tulpinile și frunzele) se usucă și mor, dar rădăcina supraviețuiește sub pământ, lăstărind în primăvară.
 
Crește cel mai bine în plin soare, pe o mare varietate de soluri, inclusiv pe cele nisipoase, dar le preferă pe cele umede și bine drenate. Are o mare putere de propagare, extizându-se cu ajutorul rizomilor pe suprafețe extinse, riscând să devină plantă invazivă. Se înmulțește prin semințe și prin divizarea tufei; la plantele semănate, înflorirea se produce în al doilea an. Plantele tinere pot fi atacate de melcii de grădină.
 
Numeroase specii de insecte se hrănesc cu polenul și nectarul aromat al acestei plante, inclusiv albinele și fluturii, ea fiind o recunoscută plantă meliferă în alte părți ale lumii, mai puțin pe la noi. În afară de crescătorii de albine care cultivă suprafețe extinse în apropierea stupilor, ceara-albinei mai este cultivată în grădini pentru a atrage fluturii.
 
Ceara albinei (Asclepias syriaca)Celebrul „Fluture Monarh”, recunoscut  pentru ciclul său migrator de-a lungul întregii Americi, consumă exclusiv această plantă, care-i împrumută din toxicitatea ei, conferindu-i astfel un „scut” natural care-l apără de prădători. Tot pe frunzele acestei plante își depun și ouăle, larvele hrănindu-se cu frunzele suculente, bogate în latex.
 
UTILIZARE ÎN GASTRONOMIE
 
Toate părțile acestei plante sunt comestibile, în pofida conținutului de latex, care poate fi distrus prin înghețare sau fierbere. Bobocii, frunzele, tulpinile, florile și rădăcinile sunt comestibile  după preparare. Aceasta se realizează, preferabil, prin fierberea prealabilă și aruncarea primei ape.
 
Bobocii, florile și fructele au o textură mucilaginoasă, asemănătoare bamelor și o aromă plăcută, motiv pentru care sunt folosite pentru îngroșarea supelor și sosurilor. Bobocii au un gust asemănător boabelor de mazăre și sunt gătiți asemenea.
 
Tulpinile fragede (mai mici de 20 de cm) pot fi fierte, în două sau trei ape, pentru a înlătura latexul albicios, produsul rezultat fiind un substitut excelent pentru sparanghel, în timp ce frunzele sunt preparate asemeni spanacului. 
 
Când sunt gătite sau murate, micile păstăi se aseamănă la gust cu bamele – unii dintre cei care le-au gustat fiind de părere că sunt chiar mai gustoase. Fructele se culeg înainte de a se maturiza și de a forma puful mătăsos care îmbracă semințele, adică atunci când au între 2 și 4 cm lungime. 
 
Din semințele mature se poate obține ulei alimentar, iar latexul poate fi întrebuințat pentru obținerea gumei de mestecat. Florile pot fi folosite pentru obținerea sau aromatizarea băuturilor alcoolice sau pentru prepararea unui sirop dulce și parfumat.

Un articol scris de Anne Tharesse  (Toate Drepturile Rezervate!)

SURSE:
 
  1. https://en.wikipedia.org
  2. http://www.pfaf.org 
  3. https://www.botanical.com
  4. Asclepias syriaca.pdf
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s