Plante decorative prin frunze – Caladium


Iată încă o plantă extraordinară, care frapează atât ochiul, cât și imaginația. Caladium, supranumit și „urechea elefantului”, „inima lui Iisus” sau „aripa îngerilor”, reprezintă un gen de plante originar din America de Sud și America Centrală, înglobând 7 de specii și o sumedenie sub-varietăți, dintre care numai specia „Caladium bicolor” însumează aproximativ 1000 de subspecii și cultivaruri.

În arealul lor de baștină, aceste plante spectaculoase cresc la marginea pădurilor și pe bancurile nisipoase care tivesc malurile apelor curgătoare, intrând în starea de repaus pe durata sezonului secetos. Primele exemplare  de caladium au fost introduse în Europa la sfârșitul secolului XVIII, provocând senzație printre grădinarii vremii, fapt care a condus la numeroase experimente de hibridizare și încrucișare a speciilor. Rezultatul a fost… unul de amploare, în sensul că este aproape imposibil, în zilele noastre, să mai ținem evidența tuturor sub-speciilor și varietăților existente.

Câteva specii selecționate, subscriind numeroase sub-varietăți, cultivaruri și hibrizi sunt utilizate în prezent în aproape toată lumea, ca plante ornamentale de grădină,  pentru frunzele lor mari și cărnoase, cordate, cu limbul ascuțit, care apar în combinații de culori vii, de obicei de un roșu aprins cu verde închis, roz cu verde, roșu cu alb etc.

Cea mai populară specie rămâne Caladium bicolor (considerată specia autentică originară din America de Sud), dar, chiar și așa, în pofida numelui, multe varietăți surprind prin combinații tricolore – cu pulpa frunzei de culoare albicioasă, de exemplu, dar cu nervurile de un roșu (sau roz, uneori mov ori grena) aprins și marginile tivite cu verde închis. Pe lângă varietățile cu colorit simetric, există și cele pestrițe, ce par a fi fost stropite cu vopsea, pentru a obține un model aleator…

Ca aspect, ele se dezvoltă sub formă de tufă compactă, de aproximativ 60 de cm atât în înălțime, cât și în diametru. Fiind plante de climat tropical și subtropical, în climatul nostru temperat, exemplarele de caladium sun cultivate, în mod evident, ca plante anuale, din răsaduri care sunt transplantate în  grădini în momentul în care orice risc de îngheț a dispărut. Asemeni majorității plantelor cu colorit spectaculos, și caladium necesită amplasare în locuri umbroase (deși suportă și semi-umbra), un design frecvent fiind crearea de borduri la poalele arborilor. Necesită udare moderată, dar constantă, fără ca pământul să băltească ori să se usuce prea tare.

Printre cele mai îndrăgite varietăți de Caladium, putem enumera: ‘Candidum White’, ‘Cardinal Red’, ‘Carolyn Wharton Pink’, ‘Fannie Munson Pink’, ‘Frieda Hemple Red’, ‘Postman Joyner Red’, ‘Roselight Pink’, ‘White Queen’, ‘Rojo Red’.

Un Articol Scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

Surse Foto:

  1. www.pinterest.com
  2. www.proplugger.com
  3. www.recycledh2o.net
  4. www.classiccaladiums.com
  5. www.bulbsnblooms.com
  6. www.classiccaladiums.com
  7. aberdeenflorist.com
  8. www.dailypress.com
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s