Culturi alternative – Baraboiul (Chaerophyllum bulbosum), „cartoful” salbatic


Baraboiul

Baraboiul (Chaerophyllum bulbosum)Baraboiul (Chaerophyllum bulbosum) este o plantă erbacee anuală, din familia Apiaceae-lor, cu rădăcină cărnoasă și comestibilă, în formă de bulb. Înrudit cu morcovul, păstârnacul, mărarul și altele, baraboiul este frecvent întâlnit la marginea pădurilor și în regiunile ruderale, de la zonele de câmpie, până la cele de deal, prin păduri, tufișuri, prin locuri necultivate cu suficientă umiditate. Nativ din Europa și Asia, baraboiul a fost o legumă populară în secolul al XIX-lea, uitat în prezent în cea mai mare parte a Europei.

Baraboiul era cunoscut, se pare, romanilor și grecilor, romanii fiind cei care au introdus planta pe teritoriul Marii Britanii în secolul 14. In Evul Mediu baraboiul era intens cultivat de călugări, la fel ca păstârnacul și morcovul. În jurul secolului 16, descoperim baraboiul ca plantă de cultură în grădinile de legume ale fermierilor finlandezi, care apreciau acești tuberculi pentru conținutul lor mare de amidon. Lăstarii tineri erau și ei folosiți, ca adaos în salatele de crudități.

În plin secol 19, baraboiul devenise o legumă populară în cea mai mare parte a Europei; ulterior, faima crescândă a cartofului a aruncat baraboiul în umbră și, încet, încet, în uitare, cu o singură excepție: Franța,  unde se mai găsește și astăzi în varianta cultivată, sub  denumirea de „Le cerfeuil tubéreux”. Aici îl vom descoperi cu regularitate pe tarabe și prin supermarketuri, precum și în restaurante, preparat în varii forme.Baraboiul (Chaerophyllum bulbosum)

În vechime, la noi, era folosit cu preponderență în Moldova, Muntenia și Oltenia, unde rădăcinile tinere, decojite, erau adăugate la supe sau ciorbe, rădăcinile tuberculoase de baraboi fiind  numite, în tradiția populară, barabule, dar odată cu apariția cartofului, acestea au fost uitate, termenul de barabule ajungând să fie folosit ca nume alternativ pentru cartofi. Astăzi, termenul este considerat mai degrabă un arhaism sau, cel mult, un regionalism.

Ca aspect, baraboiul  este o plantă erbacee cu tulpina înaltă de până la doi metri, goală pe dinăuntru, de culoare verde-albăstruie, tomentoasă (acoperită de perișori) la bază, glabră (netedă) în partea superioară, terminându-se cu inflorescențe albe, umbeliforme. Planta se înmulțește prin semințe, care germinează primăvara, recolta fiind gata în luna iulie.

Baraboiul  (Chaerophyllum bulbosum)Partea comestibilă o reprezintă rădăcinile, mai mult sau mai puțin conice, bombate, lungi de până la 10 cm și cu un diametru de până la 6 cm, cu gust dulceag și aromat, asemănător cu cel al castanelor comestibile. Unele rădăcini se dezvoltă mai puțin, fiind mai mici, altele pot cântări până la 200 g.  Coaja este maronie, iar miezul, alb-gălbui, are un conținut ridicat de proteine și zaharuri, de aceea, pe timpuri era consumat cu plăcere de către copii.

Baraboiul se recoltează spre sfârșitul verii, în iulie-august, atunci când frunzele sale încep să se usuce și să cadă. Poate fi mâncat atât crud, cât și fiert sau prăjit, asemeni cartofilor, ca legumă de toamnă – iarnă. După recoltare, baraboiul se depozitează timp de câteva luni, interval în care concentrația de zaharuri crește, datorită amilasei, o enzimă conținută de bulbi, care transformă glucoza în zahăr. Depozitarea, la loc întunecat și uscat, determină și accentuarea aromei sale specifice de castane.

Numele științific al genului, „Chaerophyllum”, provine din cuvintele latinești „charein” („bucură-te”) și „fyllos” („pleacă”) – putem specula că ciudatul nume al plantei, „bucură-te și pleacă!”, reprezintă un îndemn la admirație, dar și la prudență – întrucât multe plante din familia Apiaceae-lor sunt otrăvitoare.

UTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

Consumat crud, baraboiul are o textură mai degrabă aspră, cu un gust pregnant de amidon, dar aromat. Prin gătire devine mai făinos și se accentuează dulceața, având o aromă specifică, necaracteristică altor legume. Nu se recomandă decojirea, întrucât, se pare, îndepărtarea cojii duce la o semnificativă atenuare a aromei. Poate fi preparat în varii forme – fiert și pasat, ca un piure, sotat, copt, prăjit, murat.

În zilele noastre, baraboiul este o plantă foarte puțin cultivată, întâlnită mai mult în flora spontană, în vecinătatea altor plante extrem de toxice și care se aseamănă  foarte mult cu baraboiul, plante care pot fi fatale dacă identificarea nu este corectă. Baraboiul mai este cultivat în prezent, pe o scară mică în unele regiuni ale Europei, pentru bulbii comestibili. Cel mai frecvent este întâlnit în Franța, unde se folosește la supe și tocănițe.

Un Articol Scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

 SURSE:

  1. https://en.wikipedia.org
  2. https://hort.purdue.edu
  3. http://www.pfaf.org
  4. http://growingtaste.com
  5. http://www.luontoportti.com
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s