Bizar Bazar – Askolymbri, alias Anghinarea Salbatica (Scolymus hispanicus)


Anghinarea salbatica - FloarePe tarabele din zonele rurale ale Spaniei,  precum și în Creta, am putea descoperi o legumă curioasă, crocantă, aducând, ca aspect cu o caracatiță vegetală, care constituie savoarea a numeroase preparate locale tradiționale. Cunoscută și la noi pe vremuri, de bătrânii noștri, drept un mărăcine comestibil cu proprietăți medicinale, rezistent, care se adaptează cu ușurință pe aproape orice fel de sol, anghinarea sălbatică intrigă ochiul și fantezia celor care se întâlnesc cu ea pentru prima dată.

Cu  aspect de mărăcine cu florigalbene și tulpină robustă, ghimpoasă, de până la 250 cm  înălțime, anghinarea sălbatică (Scolymus hispanicus), înrudită cu anghinarea autentică (Cynara scolymus) este o plantă  erbacee bienală, din familia Asteraceae-lor, nativă din sudul și vestul Europei, unde preferă zonele litorale ale Mării Mediterane, Mării Egee și Mării Negre, deoarece ea se dezvoltă cel mai bine în regiunile nisipoase și argiloase (inclusiv pe malurile lacurilor), fiind foarte răspândită în bazinul mediteranean. La noi în țară o întâlnim frecvent în regiunile sudice, cu preponderență  în Dobrogea și în Muntenia.

Florile galbene, cu numeroase petale, asemănătoare întrucâtva celor de păpădie, apar pe toată lungimea tulpinilor, în lunile mai – iulie, la axilele frunzelor lanceolat-dințate, de asemenea prevăzute cu spini. În primele stadii de evoluție, planta dezvoltă o rozetă de frunze bazale, lipite de sol, ale căror nervuri cărnoase și crocante se folosesc pe post de legume vezi, crude sau preparate. În scop culinar mai pot fi utilizate și rădăcina, precum și tulpinile lăstarilor tineri, după ce au fost curățate de spini și decojite.

Cunoscută încă din Antichitate, ca plantă medicinală (pentru proprietățile sudorifice și diuretice) și alimentară, menționată de Theophrast și Plinius, anghinarea sălbatică a fost o legumă familiară romanilor și grecilor, chiar cultivată pe alocuri. În prezent ea mai este cunoscută și apreciată doar în Spania („tagarnina”, „cardillo”, „cardón”) și în Grecia („ascolymbrus”, „askolymbri”, „skolimbi”), unde reprezintă o vegetală populară, consumată pe timpul primăverii în salate, supe, omlete și tocănițe de legume, dar și murată, pentru a fi servită ca garnitură la preparatele din carne.

În gastronomie se folosesc cel mai frecvent  nervurile cărnoase și crocante ale rozetelor de frunze bazale, culese direct din flora spontană (astăzi fiind extrem de rar cultivată în grădini). În comerț, acestea apar sub forma unor mănunchiuri fibroase, întrucât sunt desprinse de pe tulpină, iar nervurile sunt curățate de restul frunzei. Rădăcina cărnoasă, napiformă poate fi utilizată ca substitut de „barba-caprei” (scorzonera) sau fierte în lapte și sotate în unt.

Denumiri în alte limbi: „Spanish salsify”, „Spanish oyster plant”, „common golden Caracatita cu Fasole Rosie si Anghinare Salbatica” (engleză);,  (spaniolă); „cardet”, „cardelina” (catalană); „kardaberaiakca” (bască); „cardo de ouro”, „cangarinha” (portugheză).

Un Articol Scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate)

 

SURSE:

  1. https://en.wikipedia.org/wiki/Scolymus_hispanicus
  2. http://www.fao.org/docrep/t0646e/T0646E0v.htm
  3. http://www.aglaiakremezi.com/a-scrumptious-thorn-from-crete-travels-to-napa/
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s