Substitute Naturale – Cicoarea (Cichorium intybus)


Radacina de ciocare

Cafea  din Radacina de CicoareCicoarea (Cichorium intybus) este o plantă erbacee semi-lemnoasă, perenă și comestibilă, din familia Asteraceae-lor, nativă a climatului temperat. Face parte din flora spontană a Africii, Europei, Asiei, Americii de Nord. Cicoarea are o arie mare de răspândire în pășuni și fânețe, în locuri necultivate, pe marginea drumurilor, căilor ferate și șanțurilor, pe marginea apelor curgătoare din zonele de câmpie, până în cele de deal și munte.

Cicoarea este cunoscută încă din antichitate. În Egiptul Antic era cultivată ca plantă medicinală, fiind folosită pentru tratarea bolilor hepatobiliare și renale. Rădăcina de cicoare era utilizată de către romani, atât ca plantă medicinală – pentru purificarea sângelui, cât și ca legumă, fiind menționată de Horatius, Virgilius, Ovidius și Plinius. În medicina populară românească, cicoarea se folosește în tratarea rănilor și a durerilor abdominale.

Originile denumirii acestei plante, la fel ca în multe alte cazuri, sunt incerte și controversate. Una dintre variante ar fi aceea că numele genului („Cichorium”) provine din latinescul ”Succory”, derivat, la rândul lui din ”succurrere” (în traducere liberă – ”a fugi pe dedesubt”), ceea ce pare să aibă legătură cu adâncimea mare la care cicoarea se poate înrădăcina în sol. Totuși, o variantă mai plauzibilă ar fi aceea că  termenul ”cicoare” are la bază un cuvânt de origine orientală, respectiv egipteanul ”Ctchorium” – termen care, se pare, stă la baza majorităților denumirilor europene ale plantei: ”kore” (albaneză), ”tsicoară” (aromână), ”chicory” (eng.), ”chicorée” (fr.), ”cicoria” (it.), ”chicória” (port.), ”cikórij” (rusă), ”achicoria” (sp.).

Numele speciei („intybus”) este tot de origine orientală – ”Hendibeh”, împărțind astfel o origine comună cu termenul de andivă – cicoarea și andiva fiind singurele două specii ale genului Cichorium. Dealtfel, ele sunt adesea confundate, astfel încât în limbajul popular, termenul de ”cicoare”  este folosit pentru a denumi și unele specii de andive (”cicoarea de grădină”). În consecință, ca revers, cicoarea mai este cunoscută, în ”dialect” european, și sub denumirea de ”andivă sălbatică”.

Cunoscută, deci, încă din antichitate, în zilele noastre, rădăcina de cicoare comună este un foarte popular înlocuitor de cafea, iar părțile aeriene sunt folosite în scop medicinal sau culinar (frunzele bazale, cu un gust ușor amărui, se folosesc în salate asortate, precum și în pregătirea unor mâncăruri specifice bucătăriei franceze și italiene). Cafeaua din cicoare a fost folosită în Europa (inclusiv în România) în timpul marilor crize economice, când nu era disponibilă cafeaua autentică. În unele zone ale lumii ea este folosită ca hrană proaspătă pentru cai, oi, vaci, iepuri.

UTILIZARE ÎN  GASTRONOMIE

Frunze Proaspete de CIcoareÎn alimentație se folosesc rădăcinile pentru a obține surogatul de cafea si frunzele care se consuma primăvara,  în salate. Un dezavantaj constă în faptul că frunzele de cicoare sunt amare, mai ales când planta se află în perioada de înflorire. O metodă de reducere a amărelii este decolorarea frunzelor, care poate fi obținută prin două căi:

  1. frunzele culese sunt păstrate o scurtă perioadă de timp (câteva zile) într-un loc rece și lipsit de lumină;
  2. se taie frunzele plantei și se acoperă rădăcina bine cu pământ (sau cu un vas opac), astfel încât noile frunze care vor apărea să nu beneficieze de lumină. Frunzele albite de cicoare sunt folosite în salate.

Totuși, în ciuda ameliorării gustului, există neajunsul faptului că prin albire nu se pierde numai amăreala, ci și o parte din nutrienți și vitamine. Există unele bucătării în care gustul amărui al cicorii constituie exact savoarea preparatelor – Italia, Grecia, Turcia. În Albania, frunzele de cicoare sunt folosite ca substitut al spanacului. O altă metodă de îndepărtare a gustului amar este fierberea frunzelor de cicoare și aruncarea apei (aceasta nu va fi folosită în mâncare, deoarece păstrează amăreala), strecurarea lor și apoi prepararea în varii forme – sotate cu unt și usturoi, adăugate în salate calde sau reci, ca garnitură pentru carne, alături de alte legume sau asezonate cu dressinguri , etc.

Florile se pot adăuga și ele în salate, dar, asemeni frunzelor, au un gust pronunțat amar. Rădăcina poate fi gătită asemeni rădăcinoaselor (păstârnac, pătrunjel, etc) și reprezintă o legumă foarte gustoasă. Se folosesc în prepararea supelor și sosurilor, conferând acestora o culoare foarte plăcută. Rădăcina uscată (natural, sau la cuptor) și măcinată este folosită ca substitut de cafea. Rădăcinile tinere, care au fost coapte în cuptor, au o ușoară aromă de caramel; cele mai bătrâne de 2 ani sunt mult mai amare.

În scopuri medicinale de la această plantă se întrebuințează părțile aeriene (florile și frunzele – acestea se recoltează în prima perioadă de înflorire a plantei, in lunile iulie-august, când tulpinile nu au apucat încă să se întărească) și rădăcinile – care se recoltează în lunile septembrie-octombrie. Cel mai mult este utilizată ca tonic hepatic (principiu amar) și al tractului digestiv. Se pare că decoctul din rădăcină de cicoare este foarte eficient în tratarea icterului, gutei și reumatismului.

Frunzele de ciocoare  conțin: grăsimi, carbohidrați, fibre; minerale: calciu, fosfor, fier, magneziu; vitamine: B1, B2, B6, C; nr de colorii pentru 100 de grame: 290.

Un articol scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

SURSE:

  1. Plants for a Future
  2. Wikipdia
  3. Botanical.com

 

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s