Cicoarea

CICOARE


Cicoare (eng. – chicory):

Cichorium intybus


Cicoarea este o plantă erbacee semi-lemnoasă, perenă și comestibilă, din familia Asteraceae-lor, nativă a climatului temperat si face parte din flora spontană a Africii, Europei, Asiei, Americii de Nord. Are o arie mare de răspândire în pășuni și fânețe, în locuri necultivate, pe marginea drumurilor, căilor ferate și șanțurilor, pe marginea apelor curgătoare din zonele de câmpie, până în cele de deal și munte.

Ea este cunoscută încă din antichitate, în Egiptul Antic fiind cultivată ca plantă medicinală și folosită pentru tratarea bolilor hepatobiliare și renale. Rădăcina de cicoare era utilizată de către romani, atât ca plantă medicinală, pentru purificarea sângelui, cât și ca legumă, fiind menționată de Horatius, Virgilius, Ovidius și Plinius. În medicina populară românească, cicoarea se folosește în tratarea rănilor și a durerilor abdominale.

Originile denumirii acestei plante, la fel ca în multe alte cazuri, sunt incerte și controversate. Una dintre variante ar fi aceea că numele genului („Cichorium”) provine din latinescul ”Succory”, derivat, la rândul lui din ”succurrere” (în traducere liberă – ”a fugi pe dedesubt”), ceea ce pare să aibă legătură cu adâncimea mare la care cicoarea se poate înrădăcina în sol. Totuși, o variantă mai plauzibilă ar fi aceea că  termenul ”cicoare” are la bază un cuvânt de origine orientală, respectiv egipteanul ”Ctchorium” – termen care, se pare, stă la baza majorităților denumirilor europene ale plantei: ”kore” (albaneză), ”tsicoară” (aromână), ”chicory” (eng.), ”chicorée” (fr.), ”cicoria” (it.), ”chicória” (port.), ”cikórij” (rusă), ”achicoria” (sp.).

Numele speciei („intybus”) este tot de origine orientală – ”Hendibeh”, împărțind astfel o origine comună cu termenul de andivă – cicoarea și andiva fiind singurele două specii ale genului Cichorium.  Dealtfel, ele sunt adesea confundate, astfel încât în limbajul popular, termenul de ”cicoare”  este folosit pentru a denumi și unele specii de andive (”cicoarea de grădină”). În consecință, ca revers, cicoarea mai este cunoscută, în ”dialect” european, și sub denumirea de ”andivă sălbatică”.

Ca aspect, cicoarea este o plantă robustă și viguroasă, cu tulpini înalte, de până la 100 de cm înălțime, fibroase și semilemnoase la plantele mature. Acestea sunt ușor ramificate și poartă florile de culoare bleu, mai rar lila-mov, alb sau galben, cu corolă simplă, uneori bătută. Frunzele sunt oval-lanceolate, nelobate, uneori ușor zimțate și sunt comestibile. Radăcinile sunt pivotante, conice și neramificate, foarte asemănătoare, ca aspect și culoare, păstârncacului.

Ele sunt comestibile, putând fi întrebuințate ca legume – preparate prin fierbere în mai multe ape, pentru a îndepărta gustul amar. Rădăcina de cicoare este și un foarte popular înlocuitor de cafea, iar părțile aeriene sunt folosite în scop medicinal sau culinar (frunzele bazale, cu un gust ușor amărui, se folosesc în salate asortate, precum și în pregătirea unor mâncăruri specifice bucătăriei franceze și italiene).

Cafeaua din cicoare a fost folosită în Europa (inclusiv în România) în timpul marilor crize economice, când nu era disponibilă cafeaua autentică. În unele zone ale lumii, rădăcinile de cicoare sunt folosite ca hrană proaspătă pentru cai, oi, vaci, iepuri. În afară de toate acestea, rădăcina de cicoare reprezintă principala sursă de inulină – un polizaharid natural, produs de multe specii diferite de plante, extras industrial tocmai din rădăcina de cicoare.

Inulina face parte din categoria fibrelor dietetice, fiind stocată de unele plante ca rezervor energetic și pentru reglarea rezistenței la frig, cel mai adesea la nivelul rădăcinilor sau rizomilor. Conform studiilor științifice, ea este prezentă în peste 36 000 de specii de plante, inclusiv în grâu, ceapă, usturoi, banane, sparanghel, cicoare, topinambur, brusture și barba-caprei.

Inulina a fost descoperită în anul 1806 de către cercetătorul german Valentin Rose în extractul de ochiul boului – plantă din familia Asteraceae, răspândită în Europa centrală și de sud, la noi fiind cunoscută sub mai multe denumiri populare: alaut, aman, bruscalău, holman, iarba neagră, ochiul boului, omac, omag, lacrimile Elenei, smântânica. Denumirea științifică a plantei este Inula helenium, de unde provine și numele substanței (inulină).

Inulina nu este digerată de către organismul uman și, datorită gustului ei dulceag poate fi utilizată ca îndulcitor în industria alimentară, mai ales în alimentele grase și făinoase (pentru a se evita asocierea indezirabilă a acestor grupe alimentare cu zahărul) sau ca surogat de zahăr pentru diabetici. Inulina conține 10% din puterea de îndulcire a zahărului și 25-35% din valoarea energetică a carbohidraților.

Inulina mai are proprietatea de accelerare a absorbției calciului (și posibil a magneziului), cercetările științifice, susținute statistic, demonstrând efectele de ameliorare a spasmofiliei, în special în rândul fetelor cu probleme de metabolizare a calciului, tratate cu extracte de inulină obținute din rădăcina de cicoare.

Inulina mai ajută și la stabilizarea florei intestinale, facilitând dezvoltarea bacteriilor benefice, motiv pentru care este folosită tot mai frecvent în alimentația zilnică. Din punct de vedere nutrițional este considerată a fi o fibră solubilă, din acest motiv consumul unor cantități mari poate conduce la balonare.

Utilizare în Gastronomie

În alimentație se folosesc rădăcinile pentru a obține surogatul de cafea si frunzele care se consuma primăvara,  în salate. Un dezavantaj constă în faptul că frunzele de cicoare sunt amare, mai ales când planta se află în perioada de înflorire. O metodă de reducere a amărelii este decolorarea frunzelor, care poate fi obținută prin două căi:

  1. frunzele culese sunt păstrate o scurtă perioadă de timp (câteva zile) într-un loc rece și lipsit de lumină;
  2. se taie frunzele plantei și se acoperă rădăcina bine cu pământ (sau cu un vas opac), astfel încât noile frunze care vor apărea să nu beneficieze de lumină. Frunzele albite de cicoare sunt folosite în salate.

Totuși, în ciuda ameliorării gustului, există neajunsul faptului că prin albire nu se pierde numai amăreala, ci și o parte din nutrienți și vitamine. Există unele bucătării în care gustul amărui al cicorii constituie exact savoarea preparatelor – Italia, Grecia, Turcia. În Albania, frunzele de cicoare sunt folosite ca substitut al spanacului. O altă metodă de îndepărtare a gustului amar este fierberea frunzelor de cicoare și aruncarea apei (aceasta nu va fi folosită în mâncare, deoarece păstrează amăreala), strecurarea lor și apoi prepararea în varii forme – sotate cu unt și usturoi, adăugate în salate calde sau reci, ca garnitură pentru carne, alături de alte legume sau asezonate cu dressinguri , etc.

Florile se pot adăuga și ele în salate, dar, asemeni frunzelor, au un gust pronunțat amar. Rădăcina poate fi gătită asemeni rădăcinoaselor (păstârnac, pătrunjel, etc) și reprezintă o legumă foarte gustoasă. Se folosesc în prepararea supelor și sosurilor, conferând acestora o culoare foarte plăcută. Rădăcina uscată (natural, sau la cuptor) și măcinată este folosită ca substitut de cafea. Rădăcinile tinere, care au fost coapte în cuptor, au o ușoară aromă de caramel; cele mai bătrâne de 2 ani sunt mult mai amare.

În scopuri medicinale de la această plantă se întrebuințează părțile aeriene (florile și frunzele – acestea se recoltează în prima perioadă de înflorire a plantei, in lunile iulie-august, când tulpinile nu au apucat încă să se întărească) și rădăcinile – care se recoltează în lunile septembrie-octombrie.

Cel mai mult este utilizată ca tonic hepatic (principiu amar) și al tractului digestiv. Se pare că decoctul din rădăcină de cicoare este foarte eficient în tratarea icterului, gutei și reumatismului. Frunzele de ciocoare  conțin: grăsimi, carbohidrați, fibre; minerale: calciu, fosfor, fier, magneziu; vitamine: B1, B2, B6, C; nr de colorii pentru 100 de grame: 290.

Acestea fiind spuse, vă urez poftă bună și spor la grădinărit! 🙂


Un articol scris de Anne Tharesse

Toate drepturile rezervate!



SURSE:

  1. Plants for a Future
  2. Wikipdia
  3. Botanical.com
  4. Eat the Weeds

 

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.