Fel de Fel… de Varietati de Menta: „Busuiocul-Cerbilor” (Mentha pulegium)


Busuiocul cerbilor

Busuiocul-Cerbilor (Mentha pulegium)Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium) este o plantă erbacee perenă, una dintre numeroasele specii de mentă din familia Lamiaceae-lor și face parte din flora spontană a  Europei, Africii și Asiei. Crește prin locuri mlăștinoase, pe marginea râurilor si prin locurile inundabile. Este cultivată în unele zone ca plantă aromatică, datorită izului puternic de mentă al frunzelor sale sau ca plantă medicinală, datorită uleiurilor volatile pe care le conține, utilizate în homeopatie și în aromaterapie.

Busuiocul-cerbilor a fost în mod obișnuit utilizat ca mirodenie de către greci și romani; grecii antici îl foloseau pentru aromatizarea vinurilor, în timp ce un număr mare de rețete culinare romane presupunea folosirea busuiocului-cerbilor, de multe ori împreună cu alte ierburi, precum leușteanul, oregano și coriandrul. Deși a continuat să fie utilizat ca mirodenie și în perioada Evului Mediu, ulterior a căzut treptat în uitare si este rareori folosit ca atare, în prezent.

La noi, popular, busuiocul cerbilor se mai numește și  izma proastă, busuiocul-calului, busuiocul-fetelor.  Această ultimă denumire are legătură, cel mai probabil, cu capacitatea sa de a provoca avorturi spontane, fiind folosit, pe timpuri, tocmai în acest scop (busuiocul-cerbilor este bogat în pulegonă, o substanță toxică volatilă care stimulează activitatea uterului).

Ca aspect, busuiocul-cerbilor este o plantă perenă, cu flori de culoare roz-purpuriu, care atinge înălțimi între 30 și 90 de cm înălțime. Tulpina semi-târâtoare, semi-erectă și ramificată de la bază este de culoare albicios-verzuie, cu tente roșiatice sau grena. Frunzele sunt dispuse în buchețele la baza nodurilor „presărate” pe tulpină, de obicei în perechi opuse, lungi de 0,5 – 1,5 cm si late de 1- 1,5 cm, cu pețiol scurt. Ele sunt oval-alungite, cu marginile ușor dințate. Frunze de Busuiocul-Cerbilor

Florile sunt spiciforme, de culoare roz-violaceu si cresc la axila frunzelor, grupate în inflorescențe globuloase, pe mai multe „etaje”, de-a lungul tulpinilor. Intreaga plantă este acoperită cu perișori fini. Busuiocul-cerbilor este o plantă iubitoare de umiditate, în consecință se dezvoltă cel mai bine pe soluri umede, în semi-umbră (razele directe ale soarelui, în perioadele caniculare, îl pot vătăma). 

Se înmulțește prin semințe sau prin divizarea rădăcinilor si se plantează oricând în perioada de creștere. Divizarea rădăcinilor se poate realiza primăvara (martie – aprilie) sau toamna (septembrie); în regiunile cu ierni geroase este de preferat ca divizarea să fie realizată primăvara. De obicei, busuiocul-cerbilor se recoltează atunci când jumătate dintre flori s-au deschis. Frunzele se pot culege de două ori pe an, in iulie si septembrie. Cu cât se culeg mai multe frunze, cu atât planta va creste mai bine. 

În popor se utilizează și ca insecticid împotriva puricilor, proprietate cunoscută încă din antichitate, după cum sugerează denumirea sa latină „pulegium”, ea fiind acordată de către Plinius și provenind din latinescul „pulex” („purice”). Tot Plinius recomanda ca buchețelele uscate de busuiocul-cerbilor să fie atârnate în încăperile destinate dormitului, datorită efectului sedativ, iar Gerald îl recomanda pentru purificarea apei de băut, a sângelui și a afecțiunilor mamare.

UTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

În gastronomie se folosesc frunzele proaspete sau uscate, crude în salate, sau preparate termic în diferite feluri de mâncare. Busuiocul-cerbilor a fost de-a lungul timpului și este și în prezent, în anumite regiuni, folosit ca plantă aromatică pentru condimentarea preparatelor culinare.

Ret

Una dintre denumirile populare britanice este aceea de „Pudding Grass” („iarba pentru tobă”), întrucât, pe timpuri, englezii foloseau busuiocul-cerbilor pentru aromatizarea unui sortiment de tobă din carne de porc, numit „black  pudding”, la care, pe lângă carne și mirodenii se adăuga și o parte din sângele animalului sacrificat (preparat similar cu unul care se prepara și la noi în trecut, în perioada sărbătorilor de iarnă, numit „sângerete”).

 

TOXICITATE

Uleiul esețial de busuiocul-cerbilor nu ar trebui să fie administrat pe plan intern, deoarece este foarte toxic; chiar în doze mici, consumul de ulei poate duce la deces.

Un articol scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

SURSE:

  1. https://en.wikipedia.org/wiki/Mentha_pulegium
  2. https://www.botanical.com/botanical/mgmh/p/pennyr23.html
  3. http://www.pfaf.org/user/Plant.aspx?LatinName=Mentha+pulegium
  4. http://en.paperblog.com/of-lumbard-pies-green-puddings-and-pennyroyal-dumplings-624190/
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s