O istorie a Plantelor – Macul (Papaver somniferum)


Camp cu maci

Macul Comun (Papaver rhoeas)Peisajele campestre ale lanurilor de grâu, împănate cu maci, care se unduiesc molcom sub ochiul dogoritor al verii, reprezintă, probabil, una dintre cele mai atavice fresce pe care creierul nostru arhaic le poate corela cu debutul civilizației umane. Aceasta, pentru că alături de grâu și alte câteva cereale și leguminoase (mei, hrișcă, bob, mazăre, linte, năut), macul reprezintă una dintre cele mai vechi plante domesticite de către om. Istoria sa, veche de multe mii de ani, se împletește cu firul narativ al evoluției și decadenței civilizațiilor, roșul său imaculat rivalizând cu cel al sângelui, ce a curs din belșug, îngrășând câmpurile de luptă secole de-a rândul.

Pe măsură ce imperiile se înălțau și se prăbușeau din și în același praf străbătut de fiorii morții, laptele de mac, bogat în opiu (substanță narcotică ce conține o serie de alcaloizi cu efecte sedative, calmante, analgezice și stupefiante) era unica alinare a răniților și muribunzilor, o ultimă îmbrățișare evanescentă, înainte de întunericul final. Ulterior, opiul a devenit viciul la care râvneau toate clasele sociale, unind, cu un fir nevăzut, bogații și săracii, europenii și asiaticii, tinerii și vârstnicii…

Un fel de Fata Morgana, care a răvășit China timp de trei secole (secolele 17 – 20), opiul a devenit drogul râvnit de poeți, cerșetori și oameni de rând, fiind cerut ca tribut și devenind obicet de contrabandă. O întreagă industrie ilicită a opiului a ridicat sau a prăbușit dinastii, a creat tensiuni între marile state ale lumii (Marea Britanie, China, Franța, SUA), în contextul neînțelegerilor legate de prețul singurului drog care  a fost vreodată comercializat legal la scară mondială.

E poate greu de imaginat astăzi, când privim câmpurile cu maci, că aceste firave plante,  care nu rezistă mai mult de câteva minute după ce au fost culese, au reprezentat nu cu mult timp în urmă,  suspensiile unor economii în plină ascensiune și ale unei industrii care ar putea rivaliza cu cea a petrolului din zilele noastre, generând inclusiv cele două celebre „Războaie ale Opiului” (între Marea Britanie și China: 1840–1842; 1856–1860).

Camp cu maci copy

Cu toate acestea, în ciuda puterii pe care măruntele semințe de mac o puteau conferi posesorilor lor, opiul devenind, la propriu, o monedă de schimb (comercianții acceptau adesea contravaloarea în opiu pentru produsele lor), cu timpul ele au devenit și petiționarele schimbării  radicale a unui stil de viață ce se declama malign și decadent. În consecință, în prag de secol XX guvernele lumii, după numeroase negocieri și tratate, au semnat sentința ce punea punct unei epoci: opiul urma să fie prohibit (deschizându-se drumul, însă, unei alte plante stupefiante – pelinul, consumat sub forma absintului).

Chiar și după ce fermele de maci, consumul și comerțul de opiu au fost interzise, macul a continuat să ne fascineze și să ne încânte ochiul, fiind cultivat și astăzi la scară mondială, ca plantă decorativă, medicinală și culinară. Întinzându-și rădăcinile arhaice pe teritoriul a patru continente și supraviețuind pe aproape orice fel de sol, genul Papaver este deținătorul a aproximativ 100 de specii de maci, anuali, bienali sau pereni, nativi din regiunile temperate, subtropicale și reci ale Eurasiei, Africii și Americii de Nord.

Florile specifice, cu 4 sau 6 petale, apar într-un caleidoscop de culori, de la alb și roșu, tipice varietăților rustice, cel mai des întâlnite în flora spontană a climatului temperat (Papaver somniferum, Papaver rhoeas), până la roz, portocaliu, lila, grena, mov. Una dintre cele mai spectaculoase specii de mac este Papaver orientale (macul oriental), cu o corolă amplă și etalând culori diferite (în funcție de varietate), uneori bicolore, cu petale simple sau „bătute”, franjurate, adesea contrastând cu culoarea pistilului și a staminelor. Polenul său este de culoare albastru-închis, ceea ce frapează și mai mult ochiul.

În ceea ce privește originile macului comun (Papaver rhoeas), acestea sunt atât de îndepărtate, încât e greu de identificat astăzi obârșia sa exactă, în acest scop fiind „incriminate” areale extinse, care includ Africa de Nord, Asia de Vest și Europa. Resturi fosilizate de semințe de mac comun, a căror datare a plasat folosirea lor încă din neolitic (penultima epocă a preistoriei, precedând Epoca Metalelor) au fost descoperite în diferite situri arheologice, stabilindu-li-se o vârstă de la 7 până la 8000 de ani vechime.  Acest sortiment arhaic a fost asociat din vremuri imemoriale cu agricultura și fertilitatea, ciclul său de viață potrivindu-se cu cel al majorității cerealelor, a.î., în epocile de dinaintea erbicidărilor, macii inundau cu desăvârșite lanurile de grâu, sorg, hrișcă, mei…

Macul de Gradina (Papaver somniferum)Originile macului pentru opiu (Papaver somniferum), singurul cultivat în scopuri farmaceutice, sunt la fel de întortocheate și obscure. Cert este că, în jurul anilor 3400 î.e.n., culturi  extinse de mac (Papaver somniferum) se legănau sub soarele arzător al Mesopotamiei și sub atenta oblăduire a sumerienilor, primii cultivatori și exportatori profesioniști de opiu. Numit de către sumerieni „Hul Gil” („planta fericirii”), macul și, implicit, opiul, s-au răspândit  de la o civilizație la alta, opiul fiind îmbrățișat cu voluptate de către asirieni, care l-au numit „aratpa-pal”, posibil originea denumirii latine „Papaver” – termen greu de corelat cu alte surse etimologice anterioare, dar care, în orice caz, reprezintă fundamentul denumirilor actuale în varii limbi europene, inclusiv al englezescului „poppy”, franțuzescului „pavot”, ori portughezului „papoila”.

Preluând obiceiul cultivării macului și metodologia de recoltare a opiului de la sumerieni, asirienii, în mod similar „mentorilor” lor, adunau opiul dimineața, din capsulele verzi, necoapte de mac, pe care le crestau cu unelte din fier. Latexul alb, lăptos, se scurgea din capsulele verzi, bombate și cărnoase, uneori de mărimea unui pumn de copil, fiind recoltat în vase speciale, unde, în contact cu aerul se transforma într-o substanță păstoasă și lipicioasă, de culoare alb-gălbuie, care prin deshidratare se transforma în praf. Oricât ar putea părea de curios, tehnologia recoltării opiului a rămas neschimbată până în zilele noastre.

De la sumerieni, macul a ajuns la babilonieni (civilizație mesopotamiană, pe teritoriul actualului Irac), iar de la asirieni, la egipteni; așa se face că, în preajma anilor 1300 î.e.n., Egiptul înflorea sub forma a nețărmuite lanuri roșii, macul fiind menționat în tratatele medicale ale vremii. Proprietățile sale erau puse în serviciul a numeroase scopuri, de la anevoioasa sarcină a adormirii copiilor mici, până la suprimarea în liniște a vieții celor „incomozi” (de obicei, administrat în combinație cu cucută).

De la egipteni, opiul era cumpărat de către neguțătorii fenicieni și minoici și revândut populațiilor de pe coastele Mării Mediterane, inclusiv în  Grecia și Cartagina, în jurul anilor 1100 î.e.n., culturi extinse de opiu apărând și în Cipru, unde capsulele de mac erau incizate cu instrumente chirurgicale. Cultivarea și comerțul de opiu s-au perpetuat și prin intermediul Imperiului Persan, după cucerirea Asiriei si a Babilonului, în secolul 6 î.e.n.

O dată cu creșterea expansiunii teritoriale și a influenței civilizațiilor arabe, opiul a fost introdus în circuitul comercial care, prin intermediul Persiei și al Siriei, conecta coastele Mediteranei cu India și China, pe celebrul „Drum al Mătăsii”. Astfel, el ajunge mai întâi în India și apoi, în secolul IV e.n., în China, unde, secole de-a rândul este folosit ca plantă medicinală – aceasta, în timp ce în Evul Mediu creștin, folosirea opiului scade semnificativ, prin intervenția unor considerente obscure de ordin religios, care, în folosul pietății, descurajau utilizarea de substanțe menite a alina suferința umană.

Este greu de precizat când anume și unde a debutat consumul recreațional de opiu, dar, în mod cert, în secolul XIV acest obicei devenise o practică extinsă și comună în toată lumea arabă, unde era dizolvat în diverse licori și băut. Se pare că acesta era unul dintre cele mai influente „trend-uri” ale Constantinopolului acelei epoci. În secolul XVI, opiul era consumat în varii forme, băut sau mâncat, pe tot teritoriul Persiei și al Indiei. În Europa, consumul de opiu se revitalizează tot în prag de secol XVI, atât ca medicament, odată cu inventarea laudanumului (substanță narcotică derivată din opiu, utilizată ca sedativ), cât și ca stupefiant, introdus sub această formă de către marinarii portughezi, care îți dobândiseră viciul în porturile arabe și chineze.

Camp cu maci copy

Odată cu declanșarea „febrei opiului”, India, colonie britanică aflată sub patronajului Companiei Britanice a Indiilor de Est, devine, în secolele XVIII – XIX, principalul producător de opiu, care este exportat de Marea Britanie în Europa și China. Deși culturile  de mac inundau atât Europa, cât și China, opiul de India era la cea mai mare căutare, capsulele lăptoase de mac coapte în climatul său călduros fiind net superioare celor crescute în clima temperată, datorită concentrației crescute de substanțe narcotice din componența lor. Creșterea importurilor de opiu în China, odată cu pipele pentru fumat, are efecte devastatoare asupra populației (opiul fumat este mult mai puternic decât varianta ingerată), mai ales asupra locuitorilor zonelor de coastă (estimându-se că până la 90% din locuitorii acestor zone deveniseră consumatori de opiu), ceea ce alertează oficialitățile chineze.

A doua jumătate a secolului XIX este zguduită de numeroase conflicte diplomatice și militare între Marea Britanie (ulterior Franța) și China, în contextul în care Împăratul Chinei reia demersurile demarate deja cu un secol în urmă (în 1729, în China, este formulată prima lege de prohibire a opiului), de interzicere a comerțului cu opiu pe teritoriul său și de folosire a acestuia altfel decât din considerente medicale (aceasta, în contextul în care milioane de cetățeni chinezi erau deja dependenți de opiu).

Aceste conflicte politice și militare, care au subjugat, în final China, prin încheierea unor tratate de pace rușinoase (China își pierde autonomia asupra principalelor porturi comerciale, maritime și fluviale), au rămas în istorie sub numele de „Războaiele Opiului”. Ulterior, la început de secol XX (1909), Comisia Internaționala a Opiului, întrunită la Shanhai, demarează o serie de demersuri juridice, finalizate cu abrogarea comerțului și consumului de opiu ca narcotic.

Camp cu maci copy

UTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

La începuturile istoriei sale, macul a fost utilizat exclusiv în scopuri medicinale, pentru latexul alb, bogat în opiu, care conține o serie de alcaloizi narcotici, folosiți și în zilele noastre pentru  extragerea morfinei, codeinei și papaverinei, dar, din păcate, prin sintetizare în laborator, și a heroinei.

Alte utilități ale macului, în afara celor medicinale, precum extragerea uleiului sau adăugarea  semințelor, după uscare ori prăjire, în preparatele culinare, au fost descoperite și aplicate la o scară largă abia în Antichitate, având o istorie apreciată la circa 2600 de ani. Primele mențiuni ale semințelor de mac în rețetele culinare apar în Grecia Antică și fac referire la diferite tipuri de pâine, unele cu sare și mac, altele cu miere, semințele fiind presărate peste aluat înainte de coacere. „Trucul” a fost preluat și de către romani, experți într-ale brutăriei, care își mai condimentau pâinile, albe sau negre, și cu semințe de anason, fenicul sau țelină.

Folosirea semințelor de mac în bucătăria Imperiului Roman a devenit rapid un obicei răspândit, îmbrățișat apoi, în perioada Evului Mediu, și de Imperiul Bizantin. Astfel, rețetele pe bază de semințe de mac au pătruns și în lumea orientală, fiind preluate de către bucătăria islamică. Descriind un arc, acestea au repătruns în Europa, în spațiul balcanic, propășindu-se în state precum Bulgaria, Ungaria, Țările Române și ajungând, în timpul Imperiului Habsburgic, în bucătăria austriacă, unde preparate tradiționale precum „Strudel-ul” sunt populare și astăzi.

Cunoscut la noi sub forma unei plăcinte făcute din foi foarte subțiri, umplute, de obicei, cu mere rase și călite, strudelul austriac autentic poate fi umplut și cu brânză proaspătă cu nuci, sau cu orice fel de fructe, asezonat cu stafide și coajă de lămâie ori portocală și presărat din abundență cu semințe de mac și scorțișoară. Ștrudelul unguresc, pe de altă parte, într-una dintre cele mai populare variante, constă într-o umplutură de varză călită, cu cimbru și boia iute. O altă rețetă austriacă tradițională, conținând semințe de mac este „Germknödel-ul”, un soi de găluști umplute cu un magiun gros de prune (asemănătoare, probabil, găluștilor cu prune de la noi), „tăvălite” în zahăr și semințe de mac măcinate și servite cu unt topit.

Produsele de patiserie presărate cu semințe de mac sunt populare și răspândite în întreaga Europă Centrală și de Est, fiind foarte plăcute la gust, prin textura crocantă pe care o conferă aluaturilor și prin savoarea ca de nucă pe care o dezvoltă prin coacere. Se folosesc pentru asezonarea pâinii, biscuiților, covrigilor calzi sau uscați, franzelelor și batoanelor, grisinelor și stixurilor etc. Se utilizează atât pentru produsele de patiserie sărate, cât și pentru cele dulci, precum biscuiții, brioșele, cozonacii etc. Semințele  se pot folosi atât întregi, presărate pe produse înainte de coacere, cât și măcinate, amestecate cu alte ingrediente (lapte, unt, zahăr etc) în compoziția aluatului.

Uleiul de mac, potrivit mai ales pentru salate, este destul de rar în zilele noastre, în special din cauza restricțiilor impuse cultivatorilor de mac, pentru a se evita folosirea sa în scopuri narcotice – cu toate că în Europa de Vest, de Nord și în Europa Centrală, din cauza climei, capsulele de mac au un conținut foarte scăzut de opiu, care este și de calitate inferioară.

Un Articol Scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

 SURSE:

  1. http://www.foodtimeline.org/foodfaq2.html#poppyseeds
  2. http://gernot-katzers-spice-pages.com/engl/Papa_som.html
  3. https://en.wikipedia.org/wiki/Poppy_seed#History
  4. http://www.descopera.ro
  5. https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_opium_in_China
  6. http://www.botanical.com/botanical/mgmh/p/popwhi64.html
  7. https://en.wikipedia.org/wiki/Papaver_somniferum#History
  8. https://en.wikipedia.org/wiki/Papaver_orientale
  9. https://en.wikipedia.org/wiki/Papaver_rhoeas
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s