O Istorie a Plantelor – Nautul (Cicer arietinum)


naut

boabe-de-nautCunoscut la nivel mondial sub o varietate de nume -„gabbanzo” în spaniolă, „chana” în hindusă, „hamaz” în arabă, „chickpea” în engleză, năutul (Cicer arietinum) este o plantă erbacee anuală, tropicală și subtropicală,  din familia Fabaceae-lor, înrudită cu soia, fasolea si mazărea, cultivată de mii de ani, pentru  semințele sale cu un conținut bogat de proteine. Originar din Asia Mică, năutul reprezintă una dintre primele 8 specii de plante domesticite de către om, alături de grâu, orz, mazăre, soia, bob (fasolea fava), și a doua plantă cultivată în prezent la nivel mondial, după soia.

Ca aspect, planta de năut este oarecum asemănătoare celei de mazăre, cu tulpini semi-erecte, ce pot atinge între 20 și 100 de cm înălțime, cu frunze penate, dispuse simetric de ambele părți ale tulpinii. Frunzele sunt alungit-ovale, cu marginile serate, de un verde intens. Florile apar solitar sau grupate și pot fi de culoare albă, roz, purpurie sau albastră, foarte asemănătoare celor de mazăre și de fasole. Fructul este o mică păstaie, de un verde crud, cu tecile păroase, ce poate conține între una și trei semințe, bombat-ascuțite, care, în funcție de soi, pot fi de culoare albă, crem, bej sau verde.

Din punct de vedere al climatului, năutul preferă anotimpurile răcoroase, dezvoltându-se cel mai bine la temperaturi cuprinse între 15 și 29°C. Astfel, în climatul tropical și subtropical, el este cultivat ca recoltă de iarnă, iar în cel temperat, ca recoltă de primăvară sau vară.pastai-de-naut

În zilele noastre există aproximativ 40 de specii de năut, dinte care doar C. arietinum este cultivat pentru consum, înglobând și acesta numeroase sub-specii – pot fi enumerate aproximativ 20 de varietăți, care diferă prin culoarea și forma bobului. Specia primordială, Cicer reticulatum, mai crește și astăzi, în stare sălbatică, în sudul Turciei și în Siria, unde au fost descoperite rămășițe de boabe de năut datând din neolitic, cu o vârstă de aproximativ 11 000 de ani (spre exemplu, în situl Dja’de el Mughara, din Siria).

În consecință, se presupune că domesticirea năutului a început pe aceste meleaguri însorite, cu aproape 10 milenii în urmă (7000 – 7500 de ani î.e.n), de unde s-a extins pe tot teritoriul sudic al Palestinei, inundând astfel bazinul mediteranean și ajungând, în mileniul 2 î.e.n. în India, unde s-au dezvoltat s0iurile superioare*, dar și în Egipt, la începutul erei noastre.

În India, ca de altfel, în toată lumea arabă, năutul a devenit o legumă extrem de răspândită și populară, fiind adesea considerat un „aliment al maselor”, consumat excesiv în perioadele de sărăcie, pentru prețul accesibil și conținutul crescut de proteine, care-l recomandă ca un eficient înlocuitor al cărnii. Considerat și în prezent una dintre cele mai importante legume ale Indiei, năutul era și este preparat și consumat în varii forme – fiert, prăjit, copt, sub formă de făină ori ca substitut de cafea.

În Epoca Bronzului (3200–600 î.e.n.), năutul este cunoscut și cultivat pe teritoriul actual al Italiei și Greciei, grecii antici numindu-l „erébinthos” și consumându-l gătit, ca legumă, în unele deserturi sau crud, pentru boabele tinere și fragede. Romanii cunoșteau și ei mai multe sortimente de năut, pe care îl preparau sub formă de borșuri sau îl serveau prăjit, ca gustare, înainte sau după mese. De fapt, năutul prăjit, era una dintre cele mai ieftine preparate stradale de pe tot cuprinsul Romei.

În această perioadă el este deosebit de răspândit și în Israel, Iordania, Mesopotamia, India, Pakistan, descoperirile arheo-botanice scoțând la iveală, din acele vremuri și de pe acele teritorii, sortimente de năut cu sămânța mare, ceea ce demonstrează cultivarea și selecționarea de către om a soiurilor, în vederea creșterii calității și a productivității. Năutul a fost menționat, în scrierile lor, de o serie de literați ai vremii (Homer, Platon) și chiar promovat de o parte dintre ei (Columella, Galen) ca legumă și plantă medicinală (câștigase, la vremea aceea, reputația de afrodisiac), recomandat cel mai adesea ca aliment de bază pentru oamenii din popor, care adesea nu-și permiteau să cumpere carne sau pește.

Astfel, de-a lungul a 3 continente (Europa, Asia, Africa), ogoarele cultivate cu năut prind din ce în ce mai mult contur, el intrând și pe rutele comerciale ce legau toate aceste puncte cardinale, încărcături de năut fiind transportate pe corabii de-a lungul și de-a latul Mediteranei. În acest context, prin intermediul fenicienilor, năutul a debarcat și pe coastele Portugaliei și Spaniei, de unde, secole mai târziu (secolul XVI e.n), a migrat spre Americi, fiind astăzi o legumă importantă în Mexic, Argentina, Chile, Peru și S.U.A.


*Varietățile originare de năut, provenite din Turcia și Siria sunt considerate ca aparținând așa-numitului grup „desi”, cu bobul mic, unghiular și vărgat, iar cele comune în zilele noastre, originare din India, sunt subsumate grupului „kabuli”, având bobul mai mare și mai rotunjit, de culoare bej. Sortimentele desi sunt cultivate și astăzi în regiunile aride ale Globului, în timp ce soiurile kabuli se pretează mult mai bine climatelor temperate.

Prin domesticirea năutului s-au adus numeroase îmbunătățiri soiurilor, de la mărimea bobilor și creșterea concentrației de amino-acizi benefici sănătății, până la modificarea ciclului de evoluție al plantei, astfel încât, dacă varietățile primordiale nu puteau fi recoltate decât iarna (când erau foarte vulnerabile în fața bolilor, care distrugeau culturi întregi), cele domesticite permit recoltarea la începutul verii.

UTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

Năutul este consumat pe scară largă în Bazinul Mediteranean, în India, în Orientul Mijlociu și Mexic, precum și în unele regiuni din vestul și sud-vestul Statelor Unite. Boabele mature pot fi consumate în varii feluri: fierte, în tocănițe ori supe, sau adăugate reci în salate, pasate sub formă de piure, pentru a obține o pastă numită hummus, asemănătoare fasolei bătute, dar și uscate și măcinate, pentru a rezulta o făină utilizată în diferite preparate cu specific tradițional.

Un astfel de preparat, popular în statele mediteraneene, este „farinata” – o turtă obținută din făină de năut, ulei de măsline, apă și sare, coaptă, de obicei, într-o tigaie sau o tavă rotundă, într-un cuptor deschis (pe vatră) și asezonată cu rozmarin, sare de mare și piper. În mod tradițional, este porționată în felii triunghiulare regulate și servite ca atare.

Falafel-ul este un preparat oriental, obținut din boabe de năut (alteori din boabe de fasole fava, ori din amestec) măcinate (de obicei, după ce au fost lăsate la înmuiat peste noapte) împreună cu o serie de ingrediente, precum pătrunjel, ceapă verde sau praz, usturoi, chimen și coriandru; din aluatul rezultat se formează niște chifteluțe rotunde care se prăjesc în ulei sau de coc.

Hummus-ul este un preparat cu origini orientale și egiptene, obținut din năut terciuit, tahini (un sos din semințe pisate de susan și ulei), ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare și usturoi, foarte popular în Orientul Apropiat (inclusiv Turcia) și în Africa de Nord (inclusiv Maroc). El se servește ca aperitiv, cu diferite sortimente de pâine (precum lipiile) sau biscuiți crocanți („crackers”), sau ca garnitură pentru falafel, pui fript, pește sau vinete. Poate fi „asortat” cu roșii tocate cubulețe, castraveți, coriandru, pătrunjel, ceapă caramelizată, ciuperci sotate, năut întreg, ouă fierte, paprika, sumac, măsline, semințe de pin.

Ca aperitiv sau gustare, boabele de năut se consumă coapte sau prăjite, fie sărate și picante, fie dulci și aromate (cu zahăr si scorțișoară).

Din punct de vedere nutritional, boabele de năut sunt o bogată sursă de cupru și zinc, acid folic, proteine și fibre, vitamina A, fier și o serie de carbohidrați benefici pentru persoanele suferinde de diabet. O sută de grame de boabe fierte conțin 164 de calorii, 2.6 grame grăsime, 7.6 grame fibre, 8.9 grame proteine și 49-53 mg de calciu. În medie, boabele de năut conțin 23% proteine, 64% carbohidrați (47% amidon, 6% zahăr), 5% grăsimi și 6% fibre.

Un Articol Scris de AnneTharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

SURSE

  1. https://en.wikipedia.org/wiki/Chickpea#History
  2. http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Chickpea
  3. https://www.plantvillage.org/en/topics/chickpea
  4. https://hort.purdue.edu/newcrop/CropFactSheets/Chickpea.html
  5. http://www.foodtimeline.org/foodsauces.html#chickpeas
  6. http://archaeology.about.com/od/domestications/qt/chickpeas.htm
Anunțuri

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s