Condimente mai putin cunoscute – Cernusca, alias negrilica (Nigella sativa)


negrilica

cernusca-nigella-sativaNegrilica (Nigella sativa) este o plantă cu flori, anuală și erbacee, din familia Ranunculaceae, o familie cu puțini reprezentanți în lumea plantelor aromatice, dar cu mulți reprezentanți în lumea florilor decorative (spânzul, bujorul, căldărușele).

Tulpinile, aparent firave, ating până la 20 – 30 de cm și susțin frunzele fine, liniar-ramificate, foarte subțiri, asemănătoare celor de mărar, de culoare verde-cenușiu. Florile sunt foarte delicate, în formă de stea, albe sau bleu, cu de la 5 până la 10 petale, iar fructul – o capsulă umflată, formată din 3 până la 7 foliculi uniți, fiecare conținând numeroase semințe mici, de culoare neagră, care pot fi folosite ca condiment, eventual ca înlocuitor al chimenului. 

Semințele sale sunt cele care au inspirat și denumirea botanică a genului, ”Nigella”, provenind din latinescul ”niger” (”negru” ).

Se presupune că cernușca este nativă din bazinul Mării Mediterane, de unde s-a extins apoi în Africa de Nord, Asia de Est și Sudul Europei. Alte denumiri populare ale plantei sunt: cernușcă, negrușcă, chimen negru, seminte de ceapă neagra sau susanul negru.

Cernușca a fost folosită, ca plantă aromatică și medicinală, din cele mai vechi timpuri, începând cu asirienii și egiptenii. Asirienii o numeau ”tin tir” și o consumau pentru ameliorarea durerilor de stomac și îmbunătățirea digestiei. Extern, o foloseau pentru tratarea iritațiilor ochilor, nasului, aftelor bucale și leziunilor cutanate, precum iritațiile, mușcăturile de animale și înțepăturile de insecte. ulei-de-negrilica

Uleiul de negrilică era utilizat ca un fel de panaceu – un recipient cu ulei de cernușcă a fost descoperit inclusiv în mormântul lui Tutankamon. Romanii cunoșteau de asemenea această plantă, pe care o numeau ”coriandru grecesc” și o foloseau în alimentație. În primele secole ale creștinismului, semințele de cernușcă erau folosite pentru condimentarea aluaturilor, precum pâinea și alte preparate dospite. În secolul I d.H., Discorides (40 – 90) nota faptul că semințele de negrilică pot trata durerile de cap și de dinți, obstrucțiile nazale și viermii intestinali.

În secolul X d.H., medicul și filosoful Ibn Sina, cunoscut mai degrabă sub numele de Avicenna (980 – 1037) menționa proprietățile tămăduitoare ale plantei într-una din lucrările sale – ‘The Book of Healing’, recomandând-o ca remediu pentru febră, cefalee, nevralgii, oboseală a organismului, răceală,  afecțiuni ale pielii, ca anti-fungic, anti-parazitar și vermicid. Planta este menționată și folosită și de către medicii indieni, practicanți ai curentului Ayurveda, care o foloseau pentru creșterea tonusului și armoniei generale a organismului.

În 1959, un grup de medici egipteni, conduși de Dr Muhammad Dakhakhnî au reușit să extragă principiul activ din uleiul de negrilică, pe care l-au numit ”Nigellone”. Au testat această substanță pe animale, demonstrând că nu are efecte toxice și că are proprietatea de a dilata bronhiile – motiv pentru care ea este recomandată în afecțiuni precum astmul și bronșitele. Medicina a devenit, însă, cu adevărat interesată de această plantă cu proprietăți vindecătoare, abia după 1980.

UTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

Semințele de negrilică sunt o mirodenie foarte populară în regiunea mediteraneană și în India. Mirosul lor este slab, dar mestecate sau pisate, emană o aromă picantă, ușor înțepătoare, cu o tentă afumată și amară, fiind comparată, fie cu piperul, fie cu nucșoara, fie cu chimenul. Când este crudă, sămânța de cernușcă este doar amară; abia când e coaptă, devine aromată.

Semințele de negrilică pot fi folosite pentru a da un plus de savoare produselor de patiserie, de la pâine, covrigei, sărățele etc, până la checuri, cozonaci și produse de cofetărie – tot soiul de prăjituri, tarte, etc.

Pot fi folosite și pentru aromatizarea brânzeturilor și condimentarea cărnii (inclusiv cârnaților) și  a murăturilor. Se mai adaugă în supe, sosuri, soteuri, creme de legume, pesto-uri, salate, etc.

Din punct de vedere nutrițional, semințele de negrilică conțin: glucide, lipide, proteine, uleiuri volatile, tanine, flavonoide, saponine, steroizi, etc. Principala substanță din componența acestora, care îi potențează efectele terapeutice, este nigelona.

Semințele ajunse la maturitate au proprietăți imuno-stimulante (fortifică sistemul imunitar), hipo-gliceminate, anti-inflamatoare, galactagogă (stimulează secreția laptelui), anitparazitare și vermifuge (înlătură paraziții intestinali), carminative (calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale),emenagoge (provoacă, favorizează menstruația), vasodilatatoare, antitumorale, sudorifice, laxative.

Intern, semințele de cernușcă sunt recomandate pentru: îmbunătățirea tractului digestiv, calmarea durerilor și spasmelor stomacale, ameliorarea stărilor de balonare și a colitei; infuzia din semințe de cernușcă poate fi folosită în tratamentul disfuncțiilor menstruale.

Extern, se poate folosit astfel:

  • semințele, pisate și transformate într-o pudră fină, pentru îndepărtarea păduchilor;
  • semințele, pisate fin și amestecate cu ulei de susan, pentru tratarea abceselor, hemoroizilor și orhitei.

În plus, semințele de negrilică, puse într-un săculeț, în șifonier, îndepărtează moliile.

Un articol scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezevate!)

SURSE:

  1. Wikipedia
  2. Genuine Nigella Sativa
  3. Plants for a future
  4. Botanical.com
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s