Pe Drumul Matasii – Ghimbirul (Zingiber officinale)


ghimbir

radacina-de-ghimbirGhimbir, ghimber, gingiber: Zingiber officinale.

Ghimbirul (Zingiber officinale), numit popular și „ghimber” sau „gingiber”, este numele unei plante erbacee și perene, nativă din regiunile tropicale și subtropicale ale Asiei (cu preponderență din Sud-Estul Chinei), deosebit de prețuită în bucătăriile orientale (India, Malaezia, Nepal, Bangladesh, China) și înrudită cu turmericul, cardamomul și galangalul.

În gastronomie și homeopatie este utilizat rizomul plantei, bogat în uleiuri eterice și cu o aromă foarte intensă, chiar iute, cu formă neregulată, contorsionată și noduroasă, de până la 6-8 cm lungime, care, pentru a se dezvolta corespunzător, necesită temperaturi ridicate și constante, precum și umiditate permanentă. În prezent, ghimbirul este cultivat în toate regiunile tropicale și subtropicale ale lumii, din Asia (India fiind cel mai mare producător de ghimbir din lume, „responsabilă” pentru 50% din producția mondială anuală de ghimbir), până în Brazilia, Jamaica (reputată pentru ghimbirul de cea mai bună calitate), Nigeria (cel mai mare cultivator de ghimbir ca extindere) și China (cel mai mare exportator de ghimbir), gingiberul fiind, astfel, cea mai cultivată plantă aromatică din lume.

Istoria ghimbirului se întoarce cu cel puțin 3000 de ani în urmă (unele surse vehiculând valori de până la 5000 de ani), la începuturile domesticirii sale, probabil în India sau China, unde acest condiment a fost cunoscut încă din timpul dinastiei Chou (1046-256 î.e.n.), cea mai lungă din istoria acestui imperiu. În primul mileniu al domesticirii și cultivării sale, ghimbirul nu a părăsit, se pare, meleagurile sale de baștină, dar, în primul secol al erei noastre, prin intermediul importurilor efectuate pe celebra rută comercială cunoscută sub denumirea de „Drumul Mătăsii”, „gingiberul” descinde pe continentul european, devenind unul dintre deliciile festinurilor și banchetelor romane.

radacina-de-ghimbirÎn Europa, ghimbirul ajunge să fie cunoscut sub denumirile grecești („zingiberis” [ζιγγίβερις]) și romane  („zingiber”, o latinizare a numelui elen), provenite din mult mai vechile origini indice, printre care sanscritul „singivera” sau „shringavera”, care, ad literam, se traduce prin „în formă de coarne de cerb”. Astfel se explică faptul că numele plantei, în majoritatea limbilor occidentale, împărtășesc aceeași rădăcină și se remarcă prin sonorități similare: „ghimbir” în română, „ginger” în engleză, „gingembre” în franceză, „ Ingwer” în germană, „zenzero” în italiană.

Numele de „ghimbir”, din limba română, provine din maghiarul „gyömber” (ale cărui origini și metamorfoze anterioare s-au rătăcit prin negura veacurilor) și s-a impus mai întâi în Banat și Ardeal, de unde s-a răspândit, apoi, în întreaga țară. Un nume alternativ al ghimbirului, introdus de turci în Moldova și Muntenia a fost cel de ‘piper alb’, datorită asemănării pulberii de ghimbir cu cea de piper.

Revenind la patria-mamă a ghimbirului – în acest sens, cel mai des incriminată fiind China – importanța fantastic de mare acordată de poporul chinez acestei rădăcinoase reiese din multele menționări ale plantei – semnificativ mai numeroase decât în cazul vinului, usturoiului, sosului de soia și oricăror altor ierburi și mirodenii. Aici, din vremuri imemoriale, ghimbirul a fost consumat în varii forme – vin de ghimbir, ceai de ghimbir, ghimbir macerat în miere, carne aromatizată în saramură pe bază de ghimbir sau apă de ghimbir – apă de izvor „îmbuteliată” într-un fel de ploscă, obținută din stomac de bivol, în care se strecurau rădăcinile de ghimbir.

Dacă în China se spunea despre Confucius că întotdeauna avea ghimbir la masă, în India, preoții budiști consumau, ca aperitiv, ghimbir crud cu sare, pentru a facilita și grăbi digestia. În India, ghimbirul (în special cel în stare crudă) a fost și este un ingredient esențial în multe preparate, de la curry-urile picante, la băuturile revigorante, calde sau reci. Din India, prin intermediul arabilor, ghimbirul a ajuns și în Africa, în secolul X e.n., Zanzibar-ul (un arhipelag de lângă coasta de est africană) devenind unul dintre principalii producători de ghimbir.

În Grecia și Imperiul Roman, ghimbirul se remarcă mai întâi ca plantă medicinală, reputată în medicina ayurvedică (indiană) ca digestiv, afrodisiac și prin faima de a fi un bun antidot în cazurile de otrăvire. Ulterior, apare menționat în multe dintre rețetele gurmandului Apicios, care îl recomanda ca mirodenie potrivită pentru carnea de miel, chiftele, purcel umplut, pui, pâine, fasole și mazăre, dar, spre deosebire de bucătarii din lumea orientală, nu și pentru pește. În ceea ce privește originea și natura acestui condiment, confuzia sporea teoriile, una dintre ele fiind aceea că ghimbirul ar fi, de fapt, rădăcina plantei de piper…

radacina-de-ghimbirUTILIZARE ÎN GASTRONOMIE

Ghimbirul este comercializat și poate fi utilizat în varii forme: crud, uscat, sub formă de pulbere, confiat, murat. Crud, are o aromă intensă și iute, cu note proaspete de citrice, care, prin fierbere, scade, potențând iuțeala, în timp ce prin prăjire, aceasta se domolește. Indienii, de exemplu, folosesc adesea această metodă de preparare a ghimbirului, pe care îl călesc alături de ceapă sau usturoi, pentru a conferi savoare sosurilor cu care asezonează tocănițele de carne sau legume.

Ca aspect, se prezintă sub forma unei rădăcinoase cu formă neregulată, îmbrăcată într-o coajă în diferite nuanțe de cafeniu, care protejează pulpa puternic aromată, de culoare galben intens spre portocaliu. Acest rizom poate fi utilizat cu sau fără coajă, pentru a aromatiza, prin fierbere, diferite preparate, de la ceaiuri, cafea și vin, până la sosuri, tocănițe, marinade, supe. În acest caz, al preparării termice, este util ca timpul de fierbere să fie atent monitorizat, ca, de altfel, și cantitatea de ghimbir folosită, pentru a controla iuțeala eliberată din rădăcină prin fierbere.

Crud, poate fi folosit ras sau stors, transformat în paste asemănătoare celor de hrean sau pur și simplu în suc. Thailandezii, de exemplu, folosesc ghimbirul în stare crudă, dat prin răzătoare, alături de alte condimente, la prepararea pastelor de curry, în timp ce indonezienii utilizează adesea un sortiment de pastă iute-aromată pe bază de ghimbir proaspăt și ardei iuți proaspeți, cu care marinează carnea înainte de a o găti.

Pe de altă parte, japonezii „frecționează” carnea de pui cu sucul de ghimbir înainte de a o găti în varii forme. Sucul de ghimbir mai este folosit ca dressing pentru salate, câteva exemple în acest sens fiind salatele chinezești de spanac fiert cu suc de ghimbir sau de fasole verde, precum și salata japoneză de tofu.

În bucătăria chineză ghimbirul este folosit atât prăjit cât și fiert – feliuțe de ghimbir fiind adăugate în mâncărurile care fierb înăbușit, la foc mic, pentru mai mult timp; ghimbirul ras, pe de altă parte, este călit rapid, la foc iute, alături de alte legume și mirodenii.

Ghimbirul uscat sau sub formă de pudră este utilizat mai ales în bucătăria vestică și mai puțin în regiunile unde este cultivat, pudra, de culoare galbenă, obținută prin măcinarea rădăcinilor uscate, fiind utilizată pentru aromatizarea ceaiurilor, a cafelei și a diferitelor sosuri, supe sau ciorbe.

În Europa, ghimbirul nu este la fel de popular, exceptând Anglia (unde este un condiment la fel de popular ca și piperul, încă din perioada Evului Mediu) și Ungaria. În Anglia există o serie de preparate tradiționale pe bază de ghimbir, precum berea de ghimbir și turta dulce cu ghimbir (gingerbread), în timp ce în Ungaria se utilizează pentru condimentarea cărnurilor (în special a celor grase), a mâncărurilor mai grele (fasolea, lintea, varza) dar și a sărbătorescului cozonac cu ghimbir proaspăt.

În homeopatie, ghimbirul este recomandat ca adjuvant în:

  • majoritatea afecțiunilor digestive (indigestii, toxiinfecții alimentare) și simptomelor asociate (greață, stări de vomă, balonare, dureri abdominale);
  • afecțiunile pulmonare și din sfera ORL (febră, tuse, inflamații ale gâtului, sinuzite, răgușeală, congestii respiratorii), inclusiv în bronșite și astm bronșic;
  • durerile reumatice;
  • ca antidot în cazul răului de mare, de altitudine sau de rotație.

Un Articol Scris de Anne Tharesse (Toate Drepturile Rezervate!)

SURSE:

  1. http://gernot-katzers-spice-pages.com/engl/Zing_off.html
  2. https://www.mdidea.com/products/new/new02103.html
  3. http://www.herballegacy.com/Whitney_History.html
  4. https://en.wikipedia.org/wiki/Ginger#Regional_uses
  5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ghimbir
  6. http://www.foodtimeline.org/foodfaq1.html#ginger
Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s