Fructe exotice în gradinile noastre – Maypop, sau Fructul Pasiunii (Passiflora incarnata)


Passionfruit

PassifloraFructul pasiunii, Passiflora, Passion fruit, passionfruit, Maracuyá, Maracujá, Parcha, Grenadille: Passiflora sp

În toata lumea există peste 500 de specii de floarea-pasiunii, majoritatea liane căţărătoare şi doar câteva erbacee sau arborescente, originare din toate regiunile tropicale ale Globului, exceptând Africa. Astfel, diferite specii de passiflora pot fi găsite în flora spontană a Americii de Sud, Asiei, Noii Guinee, Statelor Unite ale Americii, Australiei si Noii Zeelande, noi varietăţi continuând să fie descoperite în arealele lor native, dincolo de intervenţia umană.

Altele, precum P.caerulea, P. flavicarpa şi P. edulis au fost introduse intenţionat în regiuni din afara arealelor lor native (precum în Spania, Africa etc) atât în scopuri comerciale, pentru fructele lor savuroase, cât şi în scopuri decorative, pentru florile purpurii, violet, mov, roșii sau grena, passiflora fiind o extraordinară plantă decorativă, comercializată inclusiv ca plantă de apartament, la ghivece sau containere.

Majoritatea speciilor de passiflora produc fructe comestibile, ale căror formă, mărime şi culoare diferă în funcție de specie, variând de la cele mici şi rotunde  (de cca 5-8 cm) la cele „uriaşe” (de 20-30 cm) şi alungite, paleta de culori a fructelor alternând de la galben la verde, roşu sau purpuriu.

În ciuda diversităţii foarte mari din cadrul genului şi a arealelor vaste pe care le populează, passiflora continuă să fie totuşi o plantă exotică în climatul temperat, întrucât aproape toate speciile sunt de climat tropical sau subtropical, având nevoie de temperaturi de peste 15 °C, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

Dintre toate aceste varietăţi, cel mai mult se remarcă Passiflora Edulis – una dintre cele mai cunoscute şi cultivate specii, care rezistă până la o minimă de 1°C. Fructul său este cel cunoscut sub denumirea de „fructul pasiunii” sau de maracujá, planta fiind originară din Brazilia, Paraguay şi Nordul Argentinei, cultivată în prezent şi în alte părţi ale lumii, precum Caraibe, America de Sud, Florida şi Africa de Sud. Este apreciată pentru fructele sale mici şi rotunde,  de 5-6 cm în diametru, cu pulpa de culoare galbenă şi coaja grena-maronie, întrebuinţate în special pentru obţinerea sucului şi a diferitelor preparate dulci, precum cremele, şerbetul şi îngheţata.

Varietatea cunoscută sub numele de granadilla, aka granadia, aparţine speciei Passiflora ligularis şi este originară din zonele andine, incluzând Peru, Bolivia, Ecuador, Bolivia şi Venezuela. Granadilla prosperă în climatele care îi asigură o temperatură constantă de 15° – 18 °C, la altitudini de 1700 – 2600 de metri. Fructul său, asemănător cu maracuja, este rotund, cu un diametru de cca 5-7 cm şi lung de 6-8 cm, cu coaja de culoare galbenă şi pulpa gelatinoasă trasparent-verzuie, care îmbracă multitudinea de sâmburi tari şi negri.

Granadilla uriaşă aparţine speciei Passiflora quadrangularis şi este originară de pe teritoriul Americii de Sud, fiind varietatea de passiflora cu cele mai mari fructe. Acestea pot ajunge la până 30 de cm lungime şi 15 cm în diametru şi, ca aspect, sunt alungite, cu coaja de culoare verde şi pulpa albă sau roz, al cărui gust, uşor acidulat, aminteşte de aroma pepenelui galben. La fel ca şi celelalte specii, necesită un climat tropical, cald atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte. 

Din Hawaii provine o varietate puţin cunoscută în afara arealului său de baştină, fructele sale rotunde şi galbene fiind comercializate aproape exclusiv în zonele unde creşte în flora spontană: lilikoi aka water lemon, aparţinând speciei Passiflora laurifolia.

Şi, în fine, încă o varietate aparte şi puţin cunoscută este aşa-numita „banana- passionfruit”, denumirea făcând referire la fructul mai multor specii de passiflora (printre care şi Pssiflora mollissima), originare din Venezuela şi Bolivia, puţin cunoscute în afara arealelor native, unde sunt culese în special din flora spontană şi unde se comportă ca specii invazive. Fructele acestor varietăţi sunt alungie, semânând cu nişte banane mai mici, cu capetele rotunjite, cu coaja de culoare galben-verzuie şi pulpa portocalie şi zemoasă.

Maypop 1Dacă informaţiile de până acum par dezamăgitoare pentru iubitorii plantelor exotice, vestea bună nu întârzie totuşi să apară: este vorba de fructul Maypop, aparţinând speciei Passiflora incarnataoriginară din sud-estul SUA, cu flori de o frumuseţe aproape neverosimilă, frunze luxuriante şi fructe cu iz tropical şi exotic, foarte asemănătoare ca gust şi aspect autenticului fruct al pasiunii.

Ca majoritatea  rudelor sale, şi P. incarnata este tot o plantă cățărătoare şi viguroasă,  susținându-și greutatea cu ajutorul cârceilor. Tulpinile sale lemnificate pot atinge de la 3 până la 10 m lungime, prevăzute cu cârcei axilari, care se dezvoltă la subsuoara frunzelor şi care pot ajunge până la 10 cm lungime.

Fiind cea mai rezistentă la îngheţ dintre toate speciile de passiflora, poate supravieţui până la temperaturi minime de -20°C, -25°C, comportându-se astfel ca orice plantă perenă şi lemnoasă, care se dezvoltă de la un an la altul. Cu toate acestea, există riscul ca în iernile deosebit de geroase, partea aeriană (lianele) să moară, vestea bună fiind aceea că rădăcinile vor rezista în pământ, lăstărind din nou în primăvară, în jurul lunii mai – ceea ce face ca durata de viaţă a plantei să fie indefinită, întrucât noi lăstari apar oricum, în fiecare primăvară.

Pe măsură ce planta se dezvoltă, rădăcinile i se extind cu repeziciune iar din tulpina ei răsar sute de cârcei care se întind, în căutarea unui suport solid, astfel încât, atunci când planta ajunge la maturitate, este fixată pe loc de mii de cârcei. Celulele din exterior cresc mai repede decât cele din interior şi, astfel, vârful cârcelului se răsucește. Ulterior, mijlocul său începe să se încolăcească precum un arc, trăgând floarea mai aproape de ancorajul său.

Frunzele sunt bogate şi mari, de 13 × 15 cm, trilobate, tari, cărnoase, de un verde lucios și cu marginile fin serate. 

Passiflora Incarnata 1Florile apar solitar în lunile iulie-septembire, având în jur de 7 cm în diametru şi o plăcută aromă de lămâie. Se remarcă prin corola specifică, formată din petale de culoarea albă sau roz-purpuriu, dublate de filamente albe sau liliachii, de 2.5 cm, mai lungi decât petalele, dispuse pe 4 -5 rânduri. Ca orice floare spectaculoasă, floarea psiunii ne surprinde şi prin efemeritatea sa, supravieţuind pe plantă o singură zi, înainte de a începe laboriosul proces de concepere a fructului.

Fiecare floare este hermafrodită, conţinând atât organe femele, cât şi organe mascule; cu toate acestea, în cazul multora dintre ele partea femelă este atrofiată, fertilizarea fiind astfel imposibilă – context în care nu toate florile vor produce fructe.

Este de reţinut faptul că cele mai multe exemplare fructifică din al doilea an de viaţă, atingându-şi maximul de potenţial în jurul vârstei de 3-4 ani, context în care,  de pe o liană bine dezvoltată, se  pot recolta, în medie, între 10 şi 20 de fructe pe sezon.

Un alt aspect interesant în ceea ce priveşte această plantă este relaţia de convieţuire simbiotică pe care o dezvoltă cu… furnicile! Deci, în cazul în care descoperiţi că este invadată de micii „dăunători”, nu vă impacientaţi; furnicile doar se vor hrăni cu nectarul produs de glandele aflate la baza florilor şi, în schimb, o vor apăra de alţi dăunători.

Seminte de MaypopFructele sale comestibile sunt  ovoide, de 4-5 cm în diametru, cu coaja de culoare verde atunci când fructul e crud și galbenă, galben-verzuie sau purpurie la maturitate, având un aspect ușor zbârcit atunci când este complet copt. Comestibil este doar miezul, galben şi gelatinos, care se consuma ca atare sau în salate, șerbeturi, gemuri, jeleuri, sau băuturi răcoritoare ori alcoolice. Pulpa este translucidă, zemoasă, de un portocaliu-deschis și conține multe semințe comestibile. Fructele se coc toamna, putând fi culese din septembrie până în noiembrie şi, depozitate într-un climat răcoros, pot rezista între una şi două săptămâni.

În arealul său nativ, în afară de maypop, fructul cunoaşte mai multe denumiri populare, printre care Ocoee, Purple Passionflower, Wild Passion Vine, Wild Apricot, fiecare sugerând câte o caracteristică botanică sau istorică a speciei. De exemplu, epitetul „wild” subliniază foarte clar caracterul ei sălbatic, Passiflora incarnata abundând în flora sălbatică a climatului temperat de pe suprafaţa Statelor Unite, în unele zone fiind chiar specie invazivă.

Deşi plantă endemică pe aceste teritorii, sârguinţa cu care a proliferat poate sugera şi existenţa, la un moment dat, a intervanţiei umane, cu atât mai mult cu cât, în trecut, ea reprezentat o valoroasă sursă de hrană atât pentru nativii americani, cât şi pentru coloniştii europeni. Un argument suplimentar în favoarea acestei asumpţii constă în faptul că denumirea ştiinţifică latină, de „passiflora” se datorează primilor emisari creştini care, o dată ajunşi aici, au văzut în floarea acestei plante un simbol al creştinităţii, traducerea ad literam în limba română fiind de „floarea patimilor” („floarea pasiunii” reprezentând, desigur, o greşeală de traducere).

Simolismul creştin asociat florii de maypop este încâlcit şi  exagerat (10 stamine – 10 apostoli, coroana de stamine – coroana de spini a lui Hristos etc), dar este de luat în calcul fascinaţia primilor oameni faţă de această plantă, nu doar comestibilă şi inefabil de frumoasă, dar şi medicinală, ea aducând multă alinare suferinzilor, utilizată fiind, şi în prezent, ca şi în trecut, pentru tratarea anxietăţii, insomniei, inflamaţiilor şi durerilor de felurite tipuri.

Pe de altă parte, numele autentic, primordial al plantei nu aparţine dialectului creştin, ci triburilor indiene Cherokee, care populau teritoriul  actualului Stat Tennessee şi o numeau „ocoee”, numele Râului Ocoee, care străbate această regiune, fiind inspirat de abundenţa speciei pe aceste meleaguri. Şi, desigur, faptul că floarea de Maypop  este simbolul Statului Tennessee, nu este deloc întâmplător.

Utilizare în Gastronomie

Fructul de maypop se poate mânca crud, cu tot cu sâmburi, sau sub formă de suc, singur ori în combinaţie cu alte fructe. Prin preparare termică, este utlizat pentru obţinerea de sosuri, îngheţate, creme, dulceţuri, siropuri etc. Frunzele sunt şi ele comestibile, folosite ca legume verzi sau sub formă de ceaiuri.

Un articol scris de AnneTharesse (Toate drepturile rezervate!)


Surse:

  1. https://en.wikipedia.org/wiki/Passiflora
  2. https://en.wikipedia.org/wiki/Passion_fruit_(fruit)
  3. www.hort.purdue.edu
  4. http://tcpermaculture.blogspot.ro
  5. https://chestnutherbs.com (1)
  6. https://chestnutherbs.com (2)

Citeste mai multe…

Naranjilla (Solanum quitoense)…

…este o plantă perenă subtropicală, originară din America de Sud, din familia Solanaceae-lor și înrudtită, astfel, cu roșia comună. Este cultivată pentru pulpa sa acidulată, cu aromă asemănătoare ananasului, lămâii și rubarbei… (citește mai mult)


Paw-paw…

…privit ca o ciudățenie, ca un fruct tropical, exotic și misterios, care populează în colonii dense malurile râurilor din inima pădurilor tropicale sau temperate, traversând inima a 26 de state americane… (citește mai mult)


Cassabanana (Sicana odorifera)…

…singura specie a genului Sicana, este o plantă erbacee cățărătoare, din familia Curcubitaceae, originară din America de Sud. În climatul tropical este perenă, în cel temperat poate fi cultivată ca plantă anuală, pentru fructele sale comestibile… (citeşte mai mult)


Gac-ul (Momordica cochinchinensis)…

…este fructul unei plante erbacee originare din sud-estul Asiei și nord-vestul Australiei, din familia Cucurbitaceae-lor și înrudit, astfel, cu castravetele și pepenele. Fructul este foarte popular în Vietnam, unde este folosit de câteva mii de ani, atât în alimentație, cât și în medicină… (citește mai mult)


Cucumis metuliferus…

…cunoscut și sub numele de pepenele cu coarne, castravete african cu coarne, pepenele jeleu, melano, pikano sau kiwano, este o specie anuală din familia Curcubitaceae-lor, înrudit cu castravetele și cu pepenele. Gustul său este o combinație între castravete și zucchini… (citeşte mai mult)


Roselle (Hibiscus sabdariffa)…

…este o plantă erbacee anuală, nativă din Africa de Vest, cultivată atât ca plantă ornamentală, cât și ca legumă. Roselle are un caliciu cărnos, fraged și suculent, cu un gust acidulat, asemanator merisoarelor… (citeste mai mult)


Akebia quinata…

…este un arbust agățător din familia Lardizabalaceae, nativ din Japonia, China, Coreea și aclimatizat în regiunile temperate ale Europei si Americii. Florile sunt urmate de fructul voluminos, care constă într-o păstaie de culoare roz închis spre mov, mai rar alb… (citește mai mult)


Maslinul dobrogean, alias Jujubul (Ziziphus jujuba)…

…este un arbust fructifer din familia Rhamnaceae-lor. Este originar din Asia Centrală, unde se cultivă din cele mai vechi timpuri. În România, zone favorabile pentru cultura curmalului chinezesc sunt partea de sud a ţării… (citește mai mult)


Castravetele amar (Momordica charantia)…

…este o specie de castravete exotic, din familia Curcubitaceae-lor, originar din India, de unde s-a exins în restul Asiei și în Africa. Ceea ce îi diferențiază, ca aspect, de obișnuiții castraveti cornison, este gama de culori prin care trec, de la „naștere” până la „bătrânețe”… (citeşte mai mult)


Rodiul (Punica granatum)…

…este un arbust fructifer cu frunze căzătoare, din familia Lythraceae. Se consideră că este originar din arealul cuprins între M-ții Himalaya și Egipt și este cultivat de secole în India, Persia, Mesopotamia, Anatolia și Peninsula Arabă… (citeşte mai mult)


Smochinul (Ficus carica)…

…este un arbore fructifer din familia Moraceae, nativ din Orientul Mijlociu, acoperind un areal care se întinde din estul bazinului mediteranean până în Golful Persic. Cultivat de de cel puțin 10.000 de ani, este probabil  prima plantă domesticită de om, înaintea grâului… (citeste mai mult)


Papalaul (Physalis akekengi)…

…este o unul dintre cei 75 reprezentanți cunoscuți ai genului Physalis, familia Solanaceae, dintre care majoritatea sunt nativi, fie din America de Nord, fie din regiunile subtropicale ale Asiei și Americii de Sud. Excepție face însă, tocmai Physalis alkekengi, nativ din regiunea sudică a Eurasiei (citeşte mai mult)

Anunțuri

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s