Despre Site


PADURE

„Privesc cum o plantă se-ntinde din întunericul unei pivniţe spre lumină. Fiecare fibră i se îndoaie spre razele de soare. Nu poate trăi fără de lumină, şi totuşi planta nu simte şi nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu creşte şi nu se întinde şi el spre-o lumină pe care n-o simţim şi n-o vedem?”

Lucian Blaga

SUMAC

Când am început să lucrez la acest blog, eram deja la finele a aproape 10 de ani de pasiune nemărturisită față de tot ceea ce înseamna universul plantelor. Crescută și „trăită” la bloc, cu rare (dar regulate) escapade în pitorescul transilvănean (pe la unchi și mătuși cu nume ancestrale – Minerva, Lizica, Benone), am visat adesea cu ochii deschiși la mici oaze luxuriante de verdeață. Chiar și (aparent) neînsemnatul mohor mă bântuia ca o fantasmă, imaginându-mi-l unduindu-se pe sub fereastră…

Plictisită de praful citadinei mele obârșii, peregrinam adesea pe căile bătute ale netului, în căutare de minuni autohtone sau exotice, pe care aș putea vreodată să mi le îngădui. Astfel, jujubul, moșmonul și scorușul sălbatic prindeau rădăcini în vise, învecinându-se cu rodiul, smochinul și migdalul; păduri de mălini și mahalebi își avântau prinosul alb sub soare, iar liliacul primăvăratic și măslinul parfumat umpleau de miresme imaginare camerele obosite, zugrăvite în alb, ce parcă cereau a fi umplute cu sublim sălbatic de limba mielului și gălbenele…

Borage (Borago officinalis) and pot marigolds (Calendula officinalis) kitchen / herb garden flower combination

Astfel s-a născut PlantePedia, copil de suflet, sursa si scopul năzuinţelor autorului, care si-a imaginat PlantePedia ca pe un paradis onine, gradina botanica virtuala cu intrare libera pentru toti cei care doresc să-i tracă pragul. În consecinţa, autorul PlantePedia si-a propus (si, in opinia noastra, a reusit) sa imbogateasca spatiul online cu informatii inedite si autentice, scopul fiind acela de a realiza ceva unic. Acest scop ramane in picioare, ca un ideal catre care autorul aspira, alimentat cu nesaț de nostalgia timpurilor pe care nu le-a prins niciodată… Timpuri în care strămoșii noștri cunoșteau o mare varietate de plante comestibile și medicinale, multe dintre ele sălbatice, culese cu sârg de prin crânguri și poieni, în momente anume ale zilei și ale anului.

NATURA

În lipsa hypermarket-urilor și a piețelor agro-alimentre, câmpurile, pășunile, poienile, cursurile râurilor și chiar cotloanele întunecate ale codrilor reprezentau o sursă nesfârșită de ”buruieni” savuroase și tămăduitoare – rădăcini, tuberculi, frunze, flori, poame. Unele cu arome suave și blânde, altele cu aroma intensă a pământului, altele aspre și înțepătoare.

Se consumau crude sau gătite, fiecare având un secret al ei – când trebuia să fie recoltată, pentru a fi fragedă și suculentă, când își pierdea savoarea și devenea amară, cum se prepara și cum se conserva, pentru a fi folosită la timpul oportun. Astfel, își revela natura secretele ei inițiaților pădurii, care se desfătau în sânul ei ca într-o inegalabilă expoziție de minuni și bunătăți, cu intrare liberă și auto-servire. Curiozitatea perseverentă și precaută, spiritul de explorare, nativ oamenilor pământului, învățămintele transmise din tată în fiu (sau poate mai degrabă din mamă în fiică 🙂 ) erau răsplătite cu prinosul de gusturi și arome, astăzi aproape necunoscute omului modern.

NATURA

Ciuperci, îngropate sub frunze, cu gust reavăn de genune (trufe, bureți), tuberculi, asemănători cartofului, totuși de departe mai dulci și mai fragezi (barabulele, topinamburul), frunze usturătoare, cu gust de fier, dar fragede și iremediabil îndrăgostite de ”mustul de ai” (urzicile), frunze fine, lucioase și crocante, cu aroma irezistibilă a untului ușor amar (untișorul), îndrăgitele urșilor, înfrigurați după repaosul hibernării, cu gust de usturoi, dar lipsite de iuțeală (leurda, usturoița), ciulini cu capetele încoronate, ascunzând în spatele corolelor de spini delicatese rustice (armurariul, anghinarea sălbatică), rădăcini crocante, albe ca zăpada, cu iz teluric (brusturele) – sunt doar o mică parte dintre comorile culinare nedezvăluite citadinilor consumatori de roșii, cartofi și rucola.

Tocmai de aceea, PlantePedia își propune redescoperirea gusturilor, aromelor, savorilor uitate ale plantelor, precum și beneficiile ascunse ale celor peste care călcăm cu nonșalanța superiorității moderne. Suntem mult mai preocupați de ierbicidele cu care putem să stârpim eficient păpădia și cicoarea, scaiul și susaiul, brusturele și urzica. Apoi, în urma unei deficiențe de fier și magneziu, a căderii părului sau a unei urticarii enervante, ne înghesuim la cozile plafarelor, pentru a cumpăra loțiuni cu extract de brusture, tinctură de soc, alifie de gălbenele, etc.

CICOAREA

Cu îndărătnicie mușcăm din sol cu sapa și ne înciudăm pe încăpățânarea plantei care nu se lasă dezrădăcinată; ne înfuriem pe dânsa, pentru dorul ei de viață. Mare, însă, nu ar trebui să ne fie mirarea, în momentul în care, aflând că suferim de insuficiență hepatică, descoperim în curtea casei noastre, un covor sublim de păpădii – un tonic hepatic, cunoscut de secole.

PlantePedia își propune, în consecință, să ne ajute să învățăm din nou, să privim din nou – cu ochii larg deschiși să nu mai uităm. Când privim o plantă, în loc de ciudă și frustrare, să încercăm să trezim curiozitatea și să vedem că este frumoasă; și să ne întrebăm, ca pe vremea romanilor (unii dintre cei mai rafinați gurmanzi ai istoriei) ”Qui bono?” (Cui îi folosește?)

URZICA

Dacă zărim, cumva, în grădină, sau în livadă, o ”buruiană” deosebită, verde-argintie și ne este milă s-o zdrobim cu talpa ori cu sapa, să ne amintim că ea este o plantă de pelin; dacă ne trezim peste noapte cu o cultură spontană de margarete, să ne amintim că ele îndepărtează țânțarii; dacă suntem blagosloviți cu o puzderie de mentă sălbatică, să nu uităm că și ea are beneficiile ei.

Nu mică mi-a fost mirarea când, vecina de vis-a-vis mi-a bătut la ușă, într-o zi, și m-a întrebat dacă poate să adune din grădina mea ”o poală de susai pentru găini, o mănâncă lighioaiele astea ca pe nu-știu-ce”. Am întrebat-o dacă, mai nou, este penurie de susai și mi-a răspuns că ”l-au stârpit moroii” – referindu-se la vecinii noștrii, experți în combaterea ”buruienilor” cu ierbicide; mi-a mai zis că pâlcurile de susai care se mai găsesc pe câmp (buruiană rezistentă, nu se lasă stârpită cu una, cu două) sunt acum toxice pentru păsări. Mi-am imaginat, pentru o clipă, o vreme din viitor când vom începe să cultivăm buruienile în sere, după ce, mai întâi, le-am dus deliberat, la pierzanie…

Anne Tharesse

Lasa un raspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.